D'ale masturbării.
Salutare, am și eu 2 curiozități:
1. De ce "sevrajul" lipsei pornografiei și a masturbării apare după o săptămână de la încetarea consumării și a autosatisfacerii?
+Timp de o săptămână a fost floare la ureche, iar acum incep să mă lupt cu mine însumi. Noaptea, visez chestii pe care nu credeam că ar exista pe pământul ăsta :)). Am crezut că e ca la țigări, te lași azi, turbezi primele zile după care ești un om liber. Aici sau cel puțin în cazul meu este opusul.
2. Cat timp durează să scapi de acest viciu, dar de efectele lui?
+Am 25 de ani și oarecum sunt o persoana normala, job full, antrenamente etc. Doar că înainte o făceam zilnic chiar și de 2-3-4 ori pe zi (ceea ce nu mi se pare normal). O fată m-a făcut să trec la această 'schimbare', iar acum vreau sa fiu un 'robot'. Nu știu cât de normala/benefica sau non-benefica e această decizie, dar eu vreau sa o stopez.
Aștept cu nerăbdare răspunsurile/sfaturile tuturor (bărbați/femei și desigur specialiști).

3 comentarii
Pai cum sa scapi intr-o saptamina, de ce ai practicat poate 10 ani (filme, masturbare ) si vrei sa nu ai nici o consecinta. Neuronii tai sunt directionati numai acolo inca 20 de ani de aici inainte. Numai o fata te pate ajuta, sa aveti o relatie sexuala normala, sa te casatoresti, sa aveti copii. Numai asa te vei indrepta altfel vei devenii un ratat din toate punctele de vedere.
Buna seara
Lipsa obiectului/comportamentului adictiv duce intotdeauna la sevraj, ceea ce descrieti. Organismul dumneavoastra isi vrea ”doza” si rual dupa aceasta.
”2-3-4-ori pe zi” inseamna ca v-ati invatat organismul intr-un anume fel. Pe de alta parte o astfel de frecventa arata ca de fapt altceva nu prea a existat pentru organismul dumneavoastra decat dependenta. De altfel asta este adevarata față a dependentei - acaparează exitența persoanei.
De multe ori acest tip de comportament, de tip dependent, arata mai multe lucruri:
- o personalitate de tip dependent, care tinde sa se agate de ceva din experior pentru a-si gestiona starile din interior
- imaturitatea emotionala - incapacitatea de a gestiona stresul, emotiile, sentimentele
- dependenta raspunde unei nevoi, care nu si-a gasit satisfacerea altfel
Ceea ce inseamna ca:
- aveti nevoie de o perioada de ”dezintoxicare” care atentie, poate dura luni!
- aveti nevoie sa gasiti alte feluri de a va gestiona emotiile si stresul
- ”suma viciilor este constanta” inseamna ca omul are nevoie de starea de placere, de relaxare, insa exista solutii mai sănătoase și soluții mai nesănătoase.

Buna seara, mulțumesc pentru răspuns. Încă "sunt in gardă" și așa îmi propun sa rămân pentru cat mai mult timp, ani de zile sau de ce nu, definitiv. Am avut și probleme cu anxietate, depresie, am urmat tratament psihiatric 11 luni, asta s a întâmplat acum 3-4-5 ani, nu mai țin minte exact, nici nu vreau sa retrăiesc acele clipe. Acum sunt bine și fizic și psihic, îmi era oarecum scârbă de mine și știu și sunt perfect convins că nu e ok zilnic și mai ales în repetate rânduri în aceeași zi. Plănuiam sa pun stop, dar mă amăgeam singur cu studii, cu beneficii... Bla bla bla, "noroc" de femeia asta că m-a făcut să mă 'transform'. Acum, că am citit răspunsul dvs, pot afirma că mă incadrez la categoria imatur emoțional și probabil că am și alte bube.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 23problema penis - dilatare penis in zona mediana
- 6lichid incolor!!!
- 4erectie-problema serioasa rog sfat
- 12cred ca este homosexual, este dependent de filmele porno de pe internet, se masturbeaza si ma evita
- 5Cum sa-l fac pe sotul meu sa revina la situatia anterioara?
- 3ma masturbez de 4 ani, sufar de ejaculare prematura
- 5Vedere slaba dupa masturbare
- 5cand ma masturbez ma doare tare tampla dreapta
- 24Masturbare si capul tulbure
- 8Masturbare
- 3Lipsa erectie din cauza pornografiei?
- 2Bubite rosii pe capul penisului
- 4Va rog ajutor! Prietenul meu si filmele xxx
- 1Dependenta de masturbare (la femei si barbati) - evaluare
- 19Problema viata sexuala
- 0Sensibilitatea penisului prea scazuta
- 1Dependenta pornografie
- 6Dependență de sex
- 4Ajutor - M-am îmbolnăvit psihic de la masturbare
- 212 masturbări pe zi, i-a curs sânge din penis, este real?
Mai multe informații despre: Masturbarea la barbati dependenta de pornografie pornografie
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: