Candida in timpul sarcinii

19-12-2008
DODY_28
Nu este medic/terapeut
DODY_28
Buna ziua!
Sunt insarcinata in aproape 3 luni si datorita unor senzatii de mancarime si usoara iritatie in zona genitala, am solicitat d-nei doctor o lama.Spre surprinderea mea, la analize a iesit iar ciuperca, asa numita CANDIDA, desi respectasem cu strictete tratamentul inainte sa raman insarcinata. Eu si sotul meu ne hotarasem sa avem un copil si am zis ca vreau mai intai sa ma tratez de tot ce trebuie tratat si apoi sa renuntam la contraceptie.Asa d-na doctor ne-a dat un tratament pe care a trebuit sa-l respectam amandoi. Am luat astfel amandoi cate doua pastilute de FLUCOVIM (cate una la 7 zile), iar eu am folosit si 6 ovule de PIMAFUCIN.Am respectat intocmai tratamentul si nu am avut contact sexual in aceasta perioada. M-am simtit foarte bine dupa tratament si chiar m-am bucurat ca a fost eficient. Asa am renuntat si la contraceptie, pregatiti sa avem un bebe. La foarte scurt timp am fost foarte bucurosi sa aflam ca dorinta nu s-a implinit si am ramas insarcinata.Multumim lui Dumnezeu, sarcina decurge bine, dar nu inteleg de ce ma mai deranjeaza totusi aceasta CANDIDA si nu stiu de ce a aparut iar.Va rog pe dumneavoastra sa ma ajutati cu un raspuns.Care ar putea fi cauza reaparitiei?
Pt ca nu am inca 3 luni implinite folosesc doar NIDOFLOR si ceaiuri de galbenele, musetel.Mai tarziu, d-na doctor mi-a prescris GINOZOL.Astept raspunsul dumneavoastra si sfaturi care ma pot ajuta.Va multumesc mult si va doresc multa sanatate si SARBATORI FERICITE!
3 comentarii
0
19-12-2008, ora 23:14
morena1r
Nu este medic/terapeut
morena1r
candida in sarcina apare foarte des dat modificarilor hormonale dar si a unei alimentatii necorespunzatoare.Eu am aproape 3 luni si m-am trezit si eu cu asa ceva.Eu folosesc doar apa bicarbonatata cu care fac spalaturi si-mi mai atenueaza senzatiile neplacute
0
22-12-2008, ora 09:14
DODY_28
Nu este medic/terapeut
DODY_28
Multumesc pentru raspuns.Tot pe acest forum am citit ca exista un gel special la farmacie, un gel care elimina senzatiile de iritatie.Se numeste LACTACYD, l-am cumparat si eu (costa 19, 3 lei) si pot spune ca ma simt bine, dar nu mai folosesc deloc sapun.Gelul e pe baza de acid lactic si nu contine sapun. Ai putea incerca si tu.Am mai citit ca aceasta CANDIDA este o prezenta normala in secretia vaginala a oricarei femei doar ca deranjeaza atunci cand scade imunitatea organismului, sau intra in contact cu anumite substante iritante cum m-am gandit eu ca ar putea fi sapunul.Si spalaturile cu ceai de galbenele si musetel sa stii ca ajuta.Atata timp cat se incadreaza in limitele normalului, zic eu ca nu ar trebui sa ne facem probleme, asa ca multa sanatate si SARBATORI FERICITE!
0
24-12-2008, ora 15:37
morena1r
Nu este medic/terapeut
morena1r
pt candidoza sant multe produse care dau rezultate, in farmacii.Doar ac noi trebuie sa avem grija sa nu afecteze bebelul.Mie mi-a cam trecut cu apa bicarbonatata.Si la voi sa fie sarbatorile cu bine si cu sanatate multa!
Adaugă un comentariu / răspuns

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Candidoza vaginală în sarcină
  • Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.