Bună ziua, am 30 de ani și am fost diagnosticat în urma unor controale și a unei colonoscopii cu colon iritabil acum 9 ani, pe la 21 ani, odată cu o anxietate generalizată pe care am tratat-o cu medicație. Nu am avut probleme cu colonul în anii ce au trecut, poate într-o zi când mai exageram cu anumite alimente sau alcool și se irita o zi sau două. Simptomele principale ale mele sunt balonare în zona pelviană dar cu simeticona dispăreau rapid. Niciodată nu am avut diaree care să țină mai mult de o zi sau carampe urate. Fac sport și am grijă la dietă, rar fast-food sau dulciuri sa consum. Însă acum 2 luni după Paște am observat ca, colonul a început să mă jeneze cu dureri mai ales în zona pelviană dar slabe. Am exagerat un pic cu mâncare mai ales prăjituri de casă dar așa am mai făcut și în anii trecuți și nu am avut probleme. Mi-am făcut rapid analize de sânge care au ieșit ok, un pic bilirubina mărită dar fără valoare de luat în considerare, ecografie abdominală și testiculară ok iar colonoscopia bună cu niște hemoroizi ușori. Problema este ca, la o săptămâna după simptome și analize unde am descoperit ca am și helyobacter, am luat tratament…augumentin și klabax pt 7 zile…și de aici a început nebunia. După doar o zi și jumătate am dat în diaree severă cu durere și balonare mare în zona pelviană de abia puteam să mai dorm…în 3-4 zile mi-am revenit cat de cât dar au rămas durerile de colon în zona pelviană, după se plimbau prin spate și sub coaste…Am observat ca, câteva zile sunt mai ok fără balonare și durere mare dar din senin, dau în balonare cu durere mare în zona pelviană, spasme și scaun fragmentat. În principal simptomele apar când vreau să mă bag la somn iar de multe ori chiar mă și trezesc balonat sever. Și cam așa sunt de două luni, am exclus cam 90% din alimentație…cafea, zahăr, grăsimi, lactate…și tot nu își revine. Ca și tratament am luat Ibutin 300 odată pe zi și probiotic Biosun Spor. Am fost mai ok o săptămâna după tratament dar iar au revenit simptomele. Pe mine ma omoara balonarea mare însoțită de durere din zona pelvină…Am control iar pe 14 iulie și deja cred ca ori colonoscopia nu a fost ok făcut și s-a ratat ceva ori e mult mai profundă cauza…dar încep să cred ca nu mai e un simplu colon iritabil…Pofta de mâncare am și chiar mă enervează ca sunt limitat, diaree nu am, scaun cu sânge niciodată de cat am fost diagnosticat, energie am, greutatea nu s-a schimbat în cele două luni. Tot calvarul a început după acel tratament cu augumentin și klabax…mă gândesc dacă nu cumva au produs o inflamație și nu s-a văzut l‐a colonoscopie.
Ceea ce descrieți — simptome digestive persistente apărute imediat după tratamentul cu Augmentin și Klabax — este foarte probabil o disbioză intestinală post-antibiotică, nu neapărat o evoluție a colonului iritabil în ceva mai grav.
Ce se întâmplă în organism
Augmentinul (amoxicilină + acid clavulanic) și Klabaxul (claritromicina) sunt antibiotice cu spectru larg care elimină și bacteriile benefice din intestin, nu doar pe cele patogene. Microbiomul perturbat duce la fermentație anormală, balonare, spasme și scaun neregulat — exact ce descrieți. Recuperarea poate dura 2–6 luni după o cură antibiotică agresivă, mai ales la persoane cu SII preexistent.
Ce poate ajuta
- Probiotice de calitate pe perioadă mai lungă (3–6 luni): tulpini cu dovezi pentru SII — Lactobacillus rhamnosus, Bifidobacterium infantis, Saccharomyces boulardii
- Dieta FODMAP restricționată temporar (reducerea fermentabilelor — ceapă, usturoi, lactate, grâu, leguminoase) — discutați cu un nutriționist sau gastroenterolog
- Evitarea cofeinei și a alimentelor ultraprocesate în continuare
La controlul din 14 iulie
Menționați explicit medicului corelația clară dintre administrarea Augmentin + Klabax și debutul simptomelor. Această informație este importantă pentru a dirija investigațiile. Dacă medicul consideră necesar, poate recomanda un test de calprotectină fecală sau o repetare a colonoscopiei — dar mai ales pe baza examinării dvs. clinice.
Semne pentru care nu așteptați controlul
- Sânge în scaun (roșu sau negru)
- Febră, frisoane
- Scădere bruscă în greutate
- Durere abdominală intensă și constantă
Faptul că pofta de mâncare, greutatea și energia sunt păstrate este un semn bun. Aveți răbdare cu recuperarea microbiomului — e un proces care durează.