Contraceptia un pacat ?
Auziţi de multe ori: "ne piere neamul, nu mai avem copii!"! "Poporul nostru a îmbătrânit." "Statul nu dă alocaţii ca lumea". Pe de altă parte auziţi şi aşa. "Nu ştiu ce o să ne mai facem: uite ce greu este, vine iarna şi nu avem ce trebuie, n-am servici; afacerile nu-mi mai merg bine; bine că n-am copii care să îmi ceară de mâncare. False premise, false direcţii de gândire, false concluzii. Nu aşa trebuie să gândim viaţa de familie. Într-adevăr, pare că şi natura s-a pus pus împotriva omului, aşa şi este dar nu-i de vină natura, ci tot omul este de vină că a siluit-o, a vlăguit-o de cât a consumat-o fără discernământ în loc să înobileze şi s-o ducă fără discernământ, în loc s-o înobileze şi s-o ducă la sfinţenie prin viaţa sa. Natura însăşi asteaptă suspinând ca să se arate fiii lui Dumnezeu. Aşteaptă să se arate sfinţenia vieţii arătată în căsătorie când se va întâmpla aşa natura se va elibera prin înşăşi trupurile soţilor care devin una prin sfinţenia vieţii se regenerează şi arborele genealogic de pînă la ei, din mugurii proaspăt răsădiţi până la ei, copiii.
Ei la rândul lor cresc, ramuri puternice, care dăinuie în neamul omenesc.

Dar atunci, ce să facem?
Să rămânem într-o democraţie a plăcerii carnale ? Dar democraţia plăcerii spunea filosoful Petre Ţuţea are un viciu în principiu, nu are critzeriu pentru saloane. Păi ce este valoare în această democraţie ? Ce vreau eu sau ce vrei tu ? Ori ce vreţi voi sau ei ? Plăcerea este egoism şi la acest turn Babel, numit plăcere se închină aproape toţi astăzi şi se ceartă între ei. Într-o babiloniadă modernă, vezi bine să le ceri de la Dumnezeu sfârşitul, ca ei să nu se mai chinuie mai mult acolo, în veşnicie.
- Părinte, sunt gravidă şi mă aflu într-o stare confuză. Nu ştiu ce sa fac. Parcă ştiu că e păcat să avortez, dar... ştiţi, soţul meu, rudele mele şi viaţa asta pe care o trăim e aşa de grea că pur şi simplu nu mai ştiu ce să fac.
- Draga mea, te rog să asculţi cuvintele ce ţi le spun ca venind de la inima ta, chiar dacă ţi se vor părea puţintel cam aspre. Însă multe dintre doctorii sunt aspre şi amare la gust. Dar la urmă vindecă boli foarte grave. Îţi vor fi de folos chiar şi ţie acum. Ascultă: mama este un candelabru cu foarte multe braţe. Cu fiecare copil născut de ea mama sporeşte în lumină cu câte o candelă aprinsă de iubire. Dacă nu eşti încă mamă şi ai refuzat să ai copii, înseamnă să refuzi să iubeşti. Vrei candelabru fără lumină sau stâlp cufundat în întuneric ? Dar nu eşti făcută ca să urăşti, ci ca să te aprinzi de iubire şi ca să naşti iubirea. Refuzul tău de a accepta să prindă în tine rădăcină sămânţa vieţii ar fi primul gest criminal. Acesta se numeşte păcat prin omisiune. Ştiai ? Dar nu îl simţi foarte greu pe conştiinţă şi tinzi să spui: N-am făcut nimic. N-am ucis. Te amăgeşti în ochii tăi şi cauţi să prosteşti pe alţii. Dar pe Dumnezeu ? Pe Dumnezeu n-ai cum să-l minţi sau să îl duci de nas. Acest fel de păcat al ferelii de a rămâne însărcinată e urâciune înaintea lui Dumnezeu. Planing-ul familial bazat pe contracepţie este plan satanic: uită-te şi citeşte în Sfanta Scriptură despre unul care se numea Onan. Acela vărsa jos sămânţa ca să nu procreeze şi l-a omorât Dumnezeu pentru păcatul lui pentru că se ferea să conceapă copii. Copilul este un mare dar de la Dumnezeu. Noi toţi suntem slugi ale lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să îţi dea un dar preţios de ce îl refuzi ? Nu-ţi e frică oare să refuzi ? Că şi tu eşti sluga lui Dumnezeu. Refuzul tău de a primi sămânţa vieţii ca să concepi copilul ca dar al lui Dumnezeu face din tine o slugă rea şi vicleană.
Tot universul ascultă de Dumnezeu. Cum a-i putea tu sa-L întâlneşti şi să-i zici: Doamne, refuz. Nu îmi trebuie nici copii, nu vreau să fiu binecuvântată ! Dar să-l auzi pe Proorocul Isaia când ziceŞ "Vai celui ce zice părintelui... De ce ai adus copii pe lume ? şi către femeie: De ce ai ajuns maică ?
De ce nu-L auzi pe Dumnezeu când zice: ce-L ce păzeşte pe un prunc în numele Meu, pe Mine mă primeşte.

@ Teodora M.
In legatura cu sugestia ta de a-mi gasi pe cineva cu care sa fac sex.
"Vrei sa imi transform si eu caminul in casa de toleranta si abator omenesc ?"
* sper ca nu ti se par prea aspre aceste vorbe. Ele sunt reale.

Nu te cutremuri să-L refuzi pe Hristos personal ? Chiar nu-ţi e frică de judecata Lui ? Dacă refuzi în continuare să faci copii, ai să mori ucisă de mâna lui Dumnezeu ca Onan. Dar pînă atunci gândurile rele nu îţi vor da pace. Tu ai vrea să Îl înşeli pe Dumnezeu care te-a făcut aşa cum eşti acum şi cauţi îmbrăţisându-ţi bărbatul să furi plăcerea fără să-ţi primeşti sămânţa, ca să rodeşti darul lui Dumnezeu. Ştii cum se numeşte asta ? Fraudă conjugală, înşelăciune în contra lui Dumnezeu a soţului tău, a omenirii întregi. Şi pagubă pentru tine însăţi. Ce ar fi fost pe pământ dacă toate femeile ar refuza să facă ceea ce Dumnezeu le-a dat să facă ? La conceperea unui copil participă tot universul şi naşterea unui copil răsună în veşnicie. Este singura cale să te asemeni cu Creatorul. Şi tu ai vrea să refuzi ? Cumpăneşti cum poţi să rupi lumea asta în doua şi să devorezi cu simţurile tale numai ce-ţi convine ? Cum poţi tu dintr-o mamă binecuvântată să devii o asasină, un monstru de egoism întunecat, candelă fără lumină, piatră seacă, mormânt fără fund ? Asta vrei ? Caut plăcerea ? Te lăcomeşti ? Dai frâu liber instinctului ? Bine, dar de ce refuzi să ocoteşti viaţa ? Ştii cum se numeşte păcatul ăsta ? Onanie conjugală, pact cu diavolul, acceptarea idolului plăcerii, sabotarea naturii, distrugerea planului lui Dumnezeu cu tine. Gândeşte-te ! În ziua în care se va naşte un copil, va fi sărbătoare în toată lumea asta. Că s-a născut un fiu al lui Dumnezeu. Tu preferi să faci dintr-o zi frumoasă un prohod ? Dacă nu laşi să se întâmple o aşa mare bucurie înseamnă că trăieşti într-o formă legalizată de prostituţie. Ai coborât iubirea la treapta de patimă. Ai făcut din căminul tău casă de toleranţă şi abator omenesc. Crezi că acestea sunt cuvinte dure ? Cum mai poţi să te joci lui Dumnezeu ca unui tată ? Daca tu refuzi să fii mamă. Cum să sfârşeşti viaţa dacă tu petreci zilele şi nopţile fără să legeni un copilaş ? Sau tu ai ajuns un obiect de tarabă şi te vinzi în patul familial soţului tău ? Vă înşelaţi unul pe altul cu ştiinţă sau neştiinţă. Treziţi-vă ! Dacă din ştiinţă evitaţi să aveţi copii, înseamnă că pentru voi, căsătoria e un paravan. Nu mai e căsătorie binecuvântată de Dumnezeu. Şi dacă vă simţiţi amândoi aşa, nu cumva numai tu ? Atunci care este deosebirea dintre o concubină şi o soţie adevărată ? Uită-te în jurul tău. Viaţa e trăită din belşug. Păsările ciripesc şi îşi hrănesc odraslele. Mii de insecte zbârnâie încoace şi încolo. Mieii aleargă după mamele lor. Unde vrei să duci puişorii tăi, mamă a oamenilor ? Eşti gravidă. Dar poate nu ai fi vrut şi ai fi vrut să avortezi copilul. Ascultă atunci cu mare atenţie în continuare. Într-un desiş de pădure se aude un ciripit de jale. Un şarpe s-a strecurat din cuibul unei vrăbii şi a înghiţit puişorii. Plânge şi plânge dar nu mai are lacrimi ca tine să-i mai aline dorul. Iar până la primăvară mai e mult să îşi umple iar cuibul de puişori. Ea plânge că nu mai poate da viaţă ca tine. În orice lună, în orice anotimp
Să-şi umple cuibul de puişori. Ea plânge că nu mai poate da viaţă ca tine. În orice lună, în orice anotimp, căci aşa a lăsat-o Dumnezeu. Ca numai la anumită vreme să aibă puişori. Iar tu: priveşte pătuţul gol: mamă, ce şarpe a trecut pe acolo şi ţi-a furat copilul? Cine ţi l-a ucis mai înainte de a ajunge în leagăn? De ce nu se odihneşte acum copilul tău pe braţe? De ce n-ar fi asta ? Până şi copacii leagănă puişori de pasăre pe crengile lor. Dar, dacă tu eşti un şarpe răpitor, mai bine ar fi să plângi acum, că te-ar mustra plânsul turturelei aceleia. Aceleaşi mâini fine pe care ţi le-a dat Dumnezeu să mângâi fruntea copilului tău, tu le-ai întinde să dai bani criminalului de doctor ca să îţi ucidă pruncul ? Nu te înspăimânţi ? În loc să fie pântelcele tău Rai pentru copilul tău, tu vrei să-i fie sicriu ? Dacă zici că n-ai vrea să fie aşa, să nu te mai duci la cabinetul de ginecologie ca să-ţi înmormântezi copilul care palpită viu şi nevinovat în tine. Natura urmează pe om. Căci pentru noi a făcut Dumnezeu lumea asta. Dacă nu se mai nasc oameni lumea devine pustie. Pustiul începe în sânul mamelor. Apoi sânii tăi nu sunt ca două fântâni. Pe cine o să adape dacă tu nu vrei să naşti? Ce ai spune tu dacă ţăranul nu ar vrea să mai semene cereale ? Aruncă seminţele. Uite-aşa. Se-aruncă pe şosele. Sau le dă la păsările cerului. Ce-ai spune tu dacă el ţi-ar zice: nu vreau să mai semăn, e greu seceratul, legatul snopilor, treieratul, o să-mi dea nopţi nedormite pe la moară. Pe urmă sudoare la frământat şi câtă osteneală până se face aluatul în cuptor. N-ai zice că e nebun ? Că e tâlhar ? I-ai lua sămânţa şi poate chiar l-ai pedepsi. Mămică dragă, pântecele tău e ca un ogor ce aşteaptă sămânţa ! Întoarce-te la Domnul cât mai ai vreme şi primeşte ce ţi-a dăruit ! Să nu primeşti să fii un pustiu, ci un ogor binecuvântat cu sămânţă vie.

Ti-am raspuns mai lung dar la obiect.
Cat despre avort, aceasta fraza este cea mai potrivita si reala:
"Aceleaşi mâini fine pe care ţi le-a dat Dumnezeu să mângâi fruntea copilului tău, tu le-ai întinde să dai bani criminalului de doctor ca să îţi ucidă pruncul ?"
P.S.: Cand aduci acuzatii, te astept si cu argumente.
Dupa cum observi, subiectele mele au un numar destul de mare de vizionari.

Fraier e cine mai scrie degeaba pe aici.
Crede-ma ca cine are dubiile tale referitoare la contraceptie, nu va citi poliloghiile imense de aici sau aiurea, se va uita pe goagal sa stie pe scurt despre perioada fertila. Si poate chiar gestul asta (atat de condamnabil de habotnicie, nu de iubire de semeni), va salva un suflet de la chin.
Hai sa fii sanatoasa!

Bine ca ma judeci tu. Nu am avorturi, dar ma doare mai mult femeia care a avut, decat aia care vorbeste cu mandrie ca n-a avut. Nu stiu daca intelegi ideea.
Esti la un pas de delir mistic.
Si ca sa fiu o mare pacatoasa, mai mare ca pana acum, imi vine sa-ti spun ca erai mai simpatica atunci cand aveai fixatie pe ideea de a o "aduce pe Shania Twain in Romania!"
Sa fii iubita.
Eu nu mai scriu la acest topic.

Clara... sunt sute de mii de copii abandonati prin orfelinate... unde sunt zecile de mii de mame, care nu pot face copii, care sa-i infieze. Tu singura spuneai de copii crescuti de un preot...si ei probabil au avut oarecare noroc, dar ceilalti care n-au parte de-un pic de dragoste toata copilaria lor ??? Ma ingrozeste gandul ca strivesti cu atata usurinta o femeie care, dintr-un motiv sau altul, a facut un avort si privesti cu detasare vietile sfaramate ale unor nevinovati abandonati. Oare care-i mai iresponsabila dintre alea doua mame? Cand aduci pe lume un copil iti asumi o responsabilitate mare... nu-i un caine pe care-l poti lasa la usa blocului sa-l ia altul.
Si eu ma retrag... ca ma aprind si nu-si are rostul
Si eu ma retrag... ca ma aprind si nu-si are rostul
@ Teodora M.
Ai afirmat ca nu scriu la obiect raspunsurile mele pe Romedic.
Ti-am scris la obiect despre contraceptie ca sa intelegi dpdv "dumnezeiesc" de ce contraceptia (de orice fel) este un pacat.
In acele paragrafe scrise de un parinte foarte imbunatatit, era cuprinsa si fraza:
"Aceleaşi mâini fine pe care ţi le-a dat Dumnezeu să mângâi fruntea copilului tău, tu le-ai întinde să dai bani criminalului de doctor ca să îţi ucidă pruncul ?"
Ceea ce nu insemna ca eu m-am referit la tine. De unde si pina unde sa stiu eu daca tu ai facut sau nu avorturi ?
Doamne fereste sa ma apuc eu sa judec asa ceva !
Interpretezi foarte mult lucrurile !
Daca am scris ceva aici, am scris pentru cele care se pregatesc sa faca avort, sau cele care se pregatesc sa foloseasca contraceptia.
P.S. 1: Consider episodul psihotic o parte din boala, asa cum si tu ai o boala.
P.S. 2: Faptul ca este scris in Biblie ca cei care curvesc, cei care preacurvesc, si cei care fac ucideri, nu intra in Imparatia Cerurilor este o realitate, nu un delir mistic.
Daca pot cu vreun pic, cat de mic, sa ii conving pe vreunul dintre ei sa nu faca aceste pacate, asta va fi bucuria mea cea mai mare.

Am fost la Valea Plopului, la parintele Tanase. Copiii aceia nu au fost ucisi si au fost crescuti f f bine, inca de bebelusi.
Ai aici video cu copiii crescuti la Manastirea Petru Voda.
Sunt mai bine decat in familiile in care parintii nu ii baga in seama.
Locul unde renaste speranta - Copiii de la manastirea Petru Voda
-*
Acele familii care vor sa infieze vor bebelusi.
La orfelinate sunt copii mai mari.
Nu a facut nimeni avort pe acest topic. Eu am scris acele lucruri pentru a preintampina ca o femeie sa faca.
Nu eu strivesc femeia. Femeia isi striveste propriul prunc si il lasa sa fie sfaramat si sfartecat de forcepsul medicului ginecolog. De ce sa ascundem adevarul ? Probleme mari apar apoi in familie si nimeni nu stie cauza. Iata de ce. Trupul copilului merge la ghena de gunoi, dar sufletul lui unde e ?
Ca nu e nici in Rai, nici in Iad.
El isi cere drepturile.
A fost ucis in conditiile in care era lipsit de orice fel de aparare.
Cunosc persoane care au fost crescute in asemenea familii. Cu parinti adoptivi.
Au fost inconjurate cu iubire. Au ajuns foarte departe si social si financiar si din toate punctele de vedere.
Au facut copii care la randul lor au nascut copii.
Printr-un avort se taie dreptul la viata a unei intregi ramuri din acea familie, nu numai a copilului ucis.
"Cand aduci pe lume un copil iti asumi o responsabilitate mare... nu-i un caine pe care-l poti lasa la usa blocului sa-l ia altul."
Asa este, dar tu iti tratezi copilul mai rau ca pe caine. Ca nici pe caine nu-l omori !
(*modificat de admin)

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2metode de contraceptie
- 5problema neobisnuita cu anticonceptionalele
- 5sunt protejata din moment ce eu am sarit peste o pilula?
- 4sotia mea vede in religie o cale de a se indeparta de toate problemele...
- 37Ce ati face daca...
- 3prima pilula dintr-un blister de yasmin are efect contraceptiv?
- 4cum sa nu mai raman gravida
- 5iar logest... o intrebare daca se poate
- 4contraceptia - cat de sigura este?
- 11metoda coitul intrerup = sarcina?
- 6este necesar sa ma prezint la medic pentru a-mi prescrie anticonceptionale sau direct la farmacie?
- 4Ajutor-nu mai vreau inca un copil acum
- 4contraceptivele opresc menstruatia
- 11Metoda coitului intrerupt
- 3Contraceptie pentru prima experienta sexuala
- 2sarcina la menopauza
- 22Realitatea despre masturbare
- 4Functionarea creierului conform corelatiei credinta - principiu ying si yang - fizica
- 2Ce pot folosi ca metoda de contracepție?
Mai multe informații despre: contraceptia religia
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: