laringita sau bronsiolita?

25-12-2007
silviuta
Nu este medic/terapeut
silviuta
am un copil de un an si jumatate, care l-a aproape un an de zile a facut bronsiolita a fost internat administrandu-i-se hidrocortizon si gentamicina, dupa externare la o sapt a recidivat dr dandu-i singulair timp de 3 luni.
acum dupa 9 luni de zile a facut iar insa nu stiu excat ce a fost daca laringita sau bronsiolita, un dr mi-a zis ca are bronsiolita, alt medic mi-a zis ca laringita, i s-a dat tratament cu cexyl initial doza fiind de 5ml la 12 ore, apoi alt dr mi-a zis sa ii dau cate 2, 5 ml la 12 ore, pe langa asta si azitromicina cate 2, 5ml de doua ori pe zi, pe langa acestea doua injectii muscular de hidrocortizon, cate jumatate de fiola, si apoi prednison cate doua pastile pe zi timp de doua zile, apoi scazand doza la jumatate de pastila prednison, copilul haraia in continuare insa isi mai revenise putin, l-am dus la camera de garda unde mi s-a mai dat in plus eurespal cate 5 ml de doua ori pe zi.
acum copilul pare ca este bine insa sunt f speriata ca i s-a administrat atata prednison, un dr mi-a zis ca acesta opreste cresterea copilului ca inchide cartilajele, sunt f speriata din aceasta cauza, pe langa asta sunt speriata ca i s-a administrat doua antibiotice odata si ma gandesc ca e f mult pt un copil de 1 an si 7 lkuni.inca ceva dr meu pediatru de cate ori raceste (raceala manifestandu-se prin tuse si nas, nu temperatura)copilul nu reactioneaza la humex si calpol si ii da antibiotic, am auzit alte mamici ca existe si alte medicamente pana la antibiotic pt ca atata antibiotic slabeste imunitatea, si sincer copilul raceste des si mereu i -s-a dat antibiotic e o problema grava asta?
va rog din suflet sa imi dea un dr un raspuns sunt f speriata pt copii mei si de situatia sanatatii lor, va rog sa imi explicati ceea ce am scris mai sus pt ca nu am pe cine intreba si sunt lucruri pe care nu le cunosc, as vrea sa stiu daca copilul meu este in pericol si trebuie sa ii intaresc imunitatea sau daca prednison l-a afectat.va multumesc din suflet!
9 comentarii
0
25-12-2007, ora 00:00
silviuta
Nu este medic/terapeut
silviuta
inca ceva, se pot face analize la 1 an si 7 luni de ce anume face alergie pe trahee (am inteles ca bronsiolita este alergie pe trahee)si copilul daca a mai facut de doua ori in martie anul acesta bronsiolita si in luna decembrie poate sa faca astm?
0
25-12-2007, ora 00:00
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
buna. Daca copilul a avut si vocea modificata(ragusita) - a avut si laringita, daca vocea sa pastrat normala, procesul inflamator a fost mai jos, respectiv trahee, bronhii. Nu trebue sa.ti faci griji pentru tratamentul administrat, hidrocortizonul pe termin scurt nu da complicatiile de care iti este frica. E bine sa evitati racelile si repetarea tratamentului.
Pentru aceasta se recomanda IRS 19...ca imunostimulator.
E bine sa va cumparati un aparat de aerosoli si sa.l folositi acasa pentru tratamentul virozelor.
0
26-12-2007, ora 00:00
silviuta
Nu este medic/terapeut
silviuta
va multumesc din suflet, de data asta a avut o zi vocea ragusita dar de obicei la bronsiolita nu imi facea aceasta raguseala s-a intamplat de data asta.multumesc mult.
0
27-12-2007, ora 00:00
silviuta
Nu este medic/terapeut
silviuta
as vrea s ava intreb daca are cineva idee daca se fac teste alergice pt copii mici pana in doi ani?daca da unde anume in bucuresti?as vrea sa fac si eu pt copilul meu, poate aflu la ce este alergic de face bronsiolita
0
18-02-2008, ora 00:00
doctorC
Identitate neconfirmată
doctorC
Si laringita si bronsiolita sunt infectii VIRALE, deci tot cocktailu ala de antibiotice a fost cvasi "inutil". Bronsiolita de obicei apare in primele 6 luni de viata (e data de virusul sincitial respirator, iar in caz de reinfectie doar 50% din cazuri dezvolta iar bronsiolita). Daca a avut "wheezing" de mai mult de 3 ori pana acum, e putin probabil sa fie o bronsiolita simpla (e wheezing recurent, cu risc crescut de a dezvolta astm). Testele de alergie nu prea sunt concludente la copiii sub 2 ani, in schimb ati putea sa cereti sa se dozeze IgE specifice (sau macar cele totale, care daca sunt marite inseamna ca este rist de boli alergice). Diferentierea dintre bronsiolita si laringita este destul de simpla, problema e ca pot apare de-odata. Pentru detalii despre laringita poti citii pe blogum meu cu acelasi nume, ca sa nu ma extind aici. Sper sa fie totul bine pana la urma. Sanatate!
0
18-02-2008, ora 00:00
silviuta
Nu este medic/terapeut
silviuta
vreau s ava spun ca copilul meu a facut aproape de an o bronsiolita, cu internbare in spital cu tratament de hidrocortizon hemisuccinat, cu nabolizari, apoi la o saptaman de injectabil a facut iar bronsiloita in care i -sa dat singulair timp de 3 luni, apoi o perioada iar nu a mai facut aceste bronsiolite, dupa care a facut in acelasi an la sfarsitul anului iar o bronsiolita, in care i s-a dat niste antibiotice cu toate ca stiu ca bronsiloita nu da inapoi la sa ceva insa am facut ca dr si i am dat, si prednison si hemisuccinat injectabil, dupa care copilul si-a revenit ins ain scurt timp a facut iar din cauza mea a neatentiei a facut o alergie alimentara, eu presupun ca are si imunitatea scazuta pt ca acelasi lucru i am dat si copilului mai mare si nu a avut nimic, era ceva cumparat din comert, acum eu una sunt f speriata de aceste alergii dese si imie groaza cand ma gandesc ca vine primavara si e f posibil sa faca iar aceste bronsiolite, acum este in tratament cu zyrtec timp de doua luni ca sa il intareasca.mentionez la ceea ce ati scris mai sus dvs ca primul simptom dupa care la m dus la doctor a fost acelk weezing, pt ca alt simptom nu avea decat ca observam ca respira greu si tusea dar nu f rau ca sa ne ingrijoram, acel weezing se agravase destul de repede adica in cateva ore deja se agravse destul d emult, iar apoi cd a facut din nou acea bronsiolita iar avea wheezing ins ava spun sincer ca la noi doctorii ne spun initial ce are copilul, ins adaca ajung la camera de garda cu el nu ne mai zice ce are, il pune direct pe tratament ins afara sa ne zica prea multe depsre starea lui cat d egrav este sau ce are sau ce este ingrijorator nimic, si de asta nu stiu s ava spun f f multe, nu stiam de ce mi ati spus dvs ca bronsiolita poate fi una complicata sau una simpla habar nu aveam de as aceva mie una nu mi s-a spus de care este, insa imi este f teama ca in viitorul apropiat baietelul meu de nici 2 ani s afaca astm, aceasta sensibilate a pielii a mostenit o de la mine pt ca si eu am pielea f sensibila.am s ama uit pe bloggul dvs multumesc din suflet
0
23-10-2009, ora 22:23
cris_r
Nu este medic/terapeut
cris_r
Silviuta,
din ce-am citit, e foarte posibil ca copilasul tau sa fie alergic. Daca aceste.raceli semanifesta doar la nas si cu tuse, poate fi o reactie alergica la ceva din aer (mucegai, polen, praf, s.a.). Si fiu-meo (de 1 an si jumatate) a avut cam aceleasi simptome cu cele descrise de tine, numai ca eu nu i-am dat atatea antibiotice. Mi-am dat seama ca medicul de familie e depasit de problemele copilului meu si l-am evitat cat am putut, fiindca i-a dat mai multe tratamente gresite iar problemele de sanatatea ni le-am rezolvat in alta parte, in final.
Copilul meu chiar acum are o bronsiolita acuta. Diagnosticul a fost pus in spital la Cluj si nu-l contest. Mi s-a spus f clar in spital ca bronsiolita NU se trateaza cu antibiotic.
Zyrtec am luat si noi mai multe luni de zile si este un antihistaminic (antialergic) si nu e pentru imunitate (cum mi s-a parut ca ai scris tu).
Din cate stiu, nu se pot face inca testele de alergie (decat dupa 2 ani, din cate-mi amintesc), dar poti sa-i faci analizele la sange pentru alergii. Noi le-am facut.
Sfatul meu, de parinte, mai ales ca am trecut prin niste experiente asemanatoare cu ale tale, cu copilul meu, este sa gasesti un medic homeopat si sa tratezi copiii cu remedii homeopate. Copilul meu se simte MULT mai bine de doua luni, de cand am renuntat total la medicamente (inclusiv la antihistaminic) si am inceput tratamentul homeopat. Daca nu, du-l la un alergolog.
Fii foarte atenta, fiindca daca copilul face alergie la ceva (poate fi si aliment) si nu indepartezi alergenul de el, poate sa faca bronsita sau chiar astm.
Sanatate multa!
0
07-11-2010, ora 12:31
laurita6
Nu este medic/terapeut
laurita6
buna cris-r imi poti spune ce tratament a luat copilul tau..si eu vreau sa renunt a medicamente...am facut 2 ep de bronsiolita avem tot de la cluj tratament trei luni cu zyrtec si singulair...aerosoli si baby inhaler.am fost internata de doua ori la bistrita si aasa am ajuns la cj sunt fff speriata..nu mai vreau sa ajung la hidrocortizon si ampicilina.si la cj mi s-a spus ca nu tb administrat antibiotic.la analizele de sange i-au iesit eziofilele ff mari..deci e alergic...astefl ca nu s-a revcomandat ca peste trei luni sa mergem la niste teste cutanate...


ma poti ajuta?
0
07-11-2010, ora 14:03
cris_r
Nu este medic/terapeut
cris_r
Buna, laurita.
Ca sa-ti rezum situatia piticului meu, de mai bine de un an il tratez numai cu remedii homeopate cu succes, cu exceptia faptului ca pe partea de alergii am batut pasul pe loc, iar din martie ii fac tratament dat de prof.dr.Miu din Cj. I-am facut acolo niste analize si ne-a dat o schema de tratament, pentru 6 saptamani, dar copilul a facut alergie peste tratament (Claritine si Zyrtec).
A urmat alt tratament cu Aerius, Zyrtec si Advantan extern, la nevoie; tot fara rezultate.
In sept ne-a dat o a 3-a schema de tratament, pe 3 luni: Broncho-vaxom (dimineata pe stomacul gol; 10 zile pe luna), Aerius (dimineata), Biotics baby * 3/zi (dimineata, la pranz si seara, 10 zile pe luna; acesta regleaza flora intestinala) si Singulair.
Peste o luna si jumatate a zis sa mergem la control, dar neaparat sa nu intrerupem tratamentul pana ajungem la dansul la control.
Da, si noua ne-au zis de la Cj ca bronsiolita nu se trateaza cu antibiotic, plus ca a spus dn prof. sa evit antibioticele in general.fiindca slabesc imunitatea. Copilul meu face alergie si la antibiotice asa ca nu-i dau; in urma cu vreo 2 luni a facut o bronsita iar medicul de fam. mi-a prescris antibiotic, insa i-am facut un tratament homeopat si si-a revenit f bine si rapid, fara niciun fel de medicamente. Orice viroza, orice problema de sanatate o tratam cu homeopate, desi dn prof. Miu nu e de acord cu tratamentul homeopat la copii.
I-am facut si eu teste cutanate copilului... poti sa i le faci, sa vezi la ce face alergie, ca sa stii de ce sa-l feresti. Daca ai nevoie, pot sa-ti ofer nr de tel al medicului alergolog la care am fost noi, cu recomandare de la dn prof.
Nu stiu daca te-am lamurit vreun pic... Daca vrei, putem vorbi -*



(*modificat de administrator)
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
10-10-2016, ora 10:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
La-Pediatru.ro
La-Pediatru.ro - Centrul de informare pentru părinți
La-Pediatru.ro este un proiect ROmedic ce vine în sprijinul părinților cu informații complete și documentate științific despre toate aspectele îngrijirii copiilor. În plus vă oferă o listă actualizată de peste 4000 de pediatri cu date de contact, prezentări și recomandări de la părinți. Accesați site-ul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum recunoști bronșita și ce măsuri trebuie să iei
  •