Libido scazut, lipsa placerii prin penetrare

10-01-2019
Lorena321
Nu este medic/terapeut
Lorena321
Am 26 de ani, sunt intr-o relatie de 3 ani cu actualul partener (si primul din punct de vedere sexual). Desi consider ca am fost foarte atrasa fizic (eram innebunita dupa sarut, dupa intalnirile pasionale), dupa ce mi-am inceput viata sexuala, nu am fost foarte atrasa de penetrare in sine, dar am asteptat sa se schimbe ceva. Si dupa 3 ani, nu s-a schimbat, ba chiar situatia s-a inrautatit. Atunci cand ne sarutam, nu mai sunt prezenta (e ca si cum as privi din exterior), si la fel cand facem sex, in ultimul timp fiind aproape imposibil sa se mai intample ceva.

O mare perioada de timp am ignorat faptul ca nu ajung la orgasm vaginal, si ca actul sexual in sine nu-mi produce mare placere, si m-am lasat de foarte multe implicata in actul sexual fara sa simt ca sunt excitata sau ca imi doresc (imi doream doar sa il vad pe el fericit) iar dupa ce am devenit mai obisnuiti unul cu celalalt si ne-am acordat tot mai putin timp, si preludiul a devenit mai rar, am realizat ca am o problema si am inceput sa ii spun ca nu ma simt multumita in timpul sexului (cam de aproximativ un an), iar el a devenit tot mai neincrezator. Mentionez ca prin masturbare am reusit sa mi produc singura orgasm, desi am incercat o singura data, caci nu credeam ca mi-ar putea placea si altceva in afara de stimulare clitoridiana. Ce parere aveti? E posibil ca organele noastre genitale sa nu aiba forma si dimensiunile potrivite obtinerii placerii din penetrare?

Singura chestie care imi place este stimularea manuala a clitorisului, dar placerea obtinuta nu este foarte intensa (si as putea la fel de bine sa mi-o produc si singura). Oare distantarea dintre noi s-a produs din cauza incapacitatii de a avea un sex satisfacator sau sexul a fost nesatisfacator din cauza faptului ca nu am reusit sa fim destul de apropiati?
5 comentarii
1
10-01-2019, ora 23:11
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna seara,
Situatia descrisa este...normala in context.
Sexul nesatisfacator a activat un mecanism de protectie al organismului, care se apara de ceva ce ii creaza disconfort; excitarea initiala, neputand fi descarcata s-a transformat in opusul ei, in neplacere, de care organismul se apara.
Faptul ca aveti orgasm clitoridian prin masturbare este o dovada ca organismul dumneavoastra are tot ce-i trebuie pentru a trai placerea. Si atunci cauza trebuie cautata in relatie, in felul in care se "intampla" sexul de nu puteti ajunge la orgasm, ce face/nu face sotul etc.
Iar toate acestea fac obiectul terapiei sexuale de cuplu, condusa de catre un sexolog.
Va recomand sa cautati un astfel de specialist in zona dumneavoastra, sau daca nu gasiti sa apelati la terapia online cu unul. Este cea mai buna solutie pentru situatia in care va aflati, o situatie care, daca este abordata corect, are sanse mari de rezolvare.
0
10-01-2019, ora 23:25
Lorena321
Nu este medic/terapeut
Lorena321
Va multumesc frumos pentru raspuns! Intre noi mai exista insa si alte probleme, asta ar fi doar cea mai grava dintre ele. In momentul asta nu ne dam seama daca are sens continuarea relatiei, avand atatea de rezolvat, sau nu. Am mai incercat sa mergem la o sedinta la sexolog, si ni s-a recomandat sa insistam mai mult pe preludiu, dar problema este ca nu avem dispozitia si cheful necesar de a ne antrena in preludiu.
1
11-01-2019, ora 12:42
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Menționați că există și alte probleme. În primul rând ar trebui rezolvate acestea, pentru că într-un cuplu în care există probleme și partenerii nu au încredere și nu-și comunică nevoile, atunci există și insatisfacție sexuală. Mergeți la un terapeut de familie cu competențe și pe psihosexologie și rezolvați-vă punctual fiecare problemă, pentru că atunci când sunt conflicte de orice natură în relație nu puteți avea nici o viață sexuală satisfăcătoare. Apoi aveți răbdare, dați-vă timp, pentru că problemele nu se rezolvă cu o ședință.
0
14-01-2019, ora 15:33
Lorena321
Nu este medic/terapeut
Lorena321
Multumesc pentru raspuns! Intr-adevar avem si alte probleme, dar ele nu au existat mereu, insa cele sexuale da, de-asta presupun ca este mai ales o problema de genul asta.
0
05-03-2019, ora 13:30
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Adeseori problemele sexuale sunt cele ce aduc cuplul la sexolog Lorena insa nu rareori ele reflecta mai degraba alte situatii tensionate in cuplu. De exemplu cele legate de o comunicare deficitara, legate de ‘jocuri de putere’ sau de reprosuri interiorizate.

Dr Rares Ignat
Terapie de cuplu - Sexologie
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul