nu pot sa inghit mancarea, am nevoie de ajutor

Am o problema cu mancatul de vreo 2 ani.Nu pot sa inghit mancarea chiar daca mi-e foarte foame sau pofta, doar lichide.La inceput ma inecam cu mancarea foarte tare si cam des si ma ridicam de la masa, pana cand nici nu mai incercam.Dupa ce vrewo luna jum nu am mancat nimic am inceput sa mananc cate ceva dar putin odata.Am avut mai multe diagnosticuri, primul esofagita de reflux, cu trat s regim.Mancam de regim, putin, cu greu pana ce dupa 5 luni am facut endoscopie si mi-au spus ca sunt perfect sanatoasa.Din ziua aceea am inceput sa mananc orice si incet incet am ajuns sa mananc foarte mult, am ajuns la 58 kg.dupa alte 8 luni am inceput la fel si am facut tot felul de tratamente, naturiste si nu numai, pentru anorexie, depresie cu anxietate, dupa tratament mancam cate ceva o perioada dar am avut intervale de o luna sau 2 in care mancam un iaurt in 2 zile.Dupa un trat cu zoloft am inceput sa mananc mai bine dar niciodata cu adevarat linistita, mereu cu o frica ca iar ma inec sau nu o sa mai pot inghiti.am intrerupt trat dupa 3 luni si am mai mancat o luna dupa care am picat din nou.Abia am iesit din spital dupa ce 8 zile am facut orice analiza posibila, inclusiv computer tomograf.Sunt perfect sanatoasa, nici macar anemica.mananc doar lapte, supa, ciorba(doar zeama), iaurt sau suc, , am inceput sa iau calciu, vitamine, iau zoloft de vreo zile si peritol?Ma poate ajuta cineva?

salve scumpa mea !
Poate nu ar fi rau sa incerci sa mergi si la un terapeut de familie si cuplu, nu ai ce sa pierzi, poti sa incerci dezvoltare personala de grup sau orice iti sugereaza un terapeut care sa fie pe placul tau.
Succes !

"Nu exista boli ci doar bolnavi"! Toate afectiunile noastre pornesc din psihicul nostru, pentru ca boala este forma de atentionare ca acolo ceva nu este in ordine! Sugestia este sa constientizati care sunt lucrurile pe care ati dori sa le spuneti si nu puteti, de forma "imi sta-n gat sa-i spun..." sau, eventual, prin introspectie sa analizati mai atent reprimarea comunicarii in perioada anterioara a vietii dumneavoastra, pentru ca lucruri precum "taci, ca tu nu stii..." sau "ai grija ce vorbesti..." constituie fraze adanc intiparite in minte care ne marcheaza profund! Este recomandabil sa incepeti sa spuneti aceste stari sufletesti neexprimate pana acum unui confident sau duhovnic si veti constata eliberarea! Descarcati-va sufletul, nu fiti depozitarul unor ganduri neexprimate, pentru ca ele constituie un balast (toxine) ce ne impiedica sa vedem eliberarea (nu asta se intampla si cu esofagul?) in a ne manifesta! Oricum aici veti gasi persoane ce va sunt alaturi!

merg la psiholog dar nu simt ca ma ajuta foarte mult, ma gandeam si la un preot in care sa am incredere dar nu sunt foarte credincioasa.sunt constienta care e problema, cred ca am inghitit cam multe si nu mai pot, simt uneori ca ma sufoc la propriu.incep sa uit cum e sa mananci, sper sa nu uit de tot
gust doar cat sa nu mor de foame, poate ca am iubit mancarea prea mult, toti prietenii mei stiau ca mancarea era pentru mine cea mai mare placere si aia mi-a fost luata, e un semn care spune multe.nu am curajul sa schimb ceva si nu stiu ce ar trebi schimbat, sunt si foarte delasatoare, nemancatul imimia si energia de a lupta.poate ca lupt prea tare si degeaba, poate ar trebui de fapt sa ma relaxez, sa-mi aduc aminte ca acum multi ani radeam mereu si aveam multi prieteni, luam lucrurile in gluma si nu gandeam atat de mult. am o fetita care face in mai 6 ani si nu prea ma joc cu ia pt ca sunt mereu foarte crispata, incordata, nervoasa ca nu mananc si nici ca mai mananc cand sunt nervoasa.in privinta ei ma tem sa nu ia acest comportament mai tarziu si tot nu e de ajuns ca sa zic stop, de azi inainte mananc pentru ca sunt sanatoasa, am un corp rezistent si ar trebui sa am grija de el di am un copil de crescut si ar trebui sa ma focalizez pe asta si nu pe mancarea care nuse duce din gat.
de curand o cunostinta preot mi-a zis oun lucru foarte interesant.mancatul, dormitul, mersul la vc precum si celelalte lucruri de baza le facem inconstient, cu o parte a creierului pe care nu o controlam. nimeni nu invata sa manance, sa doarma, sa faca pipi sau altele.eu acum ma gandesc mereu la mancare, la mancat, mestecat, inghitit si urmaresc bolul alimentar asa atent ca pana la urma renunt si scuip mancarea, nu stiu s-o inghit.se mai duce cate o gura cand nu sunt atenta, vb ceva f interesant sau uit pur si simplu o secunda ca am mancarea in gura.cum imi aduc aminte ca mananc m gandesc ce bine ca nu m-am inecat, ca si cum asta e normal sa se intample cu mancarea.cum sa fac eu sa ma gandesc mai putin la lucrurile astea, cum sa merg mai departe sa-mi doresc lucruri mari cand eu nu pot face ceva asa simplu?

ceau..
Am avut si io de nu puteam inchiti si cand mergeam pe strada simtea-m asa ca cum imi ramanea mancarea in gat si ca cum ma sufocam asa,.seara apar dinastea si cand te gandesti.dute la un siholog o sa te ajute mult priam data dute la medicul de familie daca nai nimic cu gatu si cu alea i asta ce iti zic eu suta la suta