Problema la care nu gasesc raspuns
Buna,
m-am decis sa scriu pe acest site in ideea ca cineava s-amai confruntata cu aceasta problema si ar putea sa ma ajute cu sfaturi.
va scriu deoarece stiu ca sunteti psiholog si psihiatru si as dori sa stiu daca ati putea sa imi dati cateva sfaturi referitoare la o problema pe care o am, daca exista un tratament pentru asa ceva sau daca ati mai avut parte de asa cazuri.
Promblema mea este urmatoarea: am 28 de ani si recent am avut o relatie, pe care mi-am dorit-o foarte mult, insa ceea ce am descoperit in urma acestei relatii m-a infricosat de-a dreptul, m-a inspaimantat chiar. Eu de mica am fost mai interiorizata, nu vorbeam cu foarte multa lume sau vorbeam doar cat trebuia si atat, si lumea a inceput sa se obisnuiasca asa cu mine, si eu la fel si ma gandeam ca asa sunt eu, dar in momentul in care voi cunoaste persoana potrivita se vor schimba lucrile, voi capata mai multe incredere in mine, voi fi mai desschisa si asa mai departe.
Insa acum ca si adult, daca pot sa ma intitulez adult, am descoperit ca eu sunt incapabila sa port conversatii cu oamenii, pentru ca nu stiu despre ce sa vb, nu am subiecte de discutie, nu reusesc sa ma concentrez cand citesc ceva imi fug gandurile si parca as fi in transa, nu reusesc sa redau ceea cea am vazut de ex un film sau un video, mi-e foarte greu, am un vocabular limitat, daca cineva imi vorbeste mai mult nu reusesc sa raman concentrata pe tot parcursul discutiei, mi se intampla chiar fiind mai multi intr-o incapere si se dezbatea un subiect eu sa fiu in alta parte cu gandurile si toti reactionau la ceea ce se discuta, insa eu ma trezeam dintr-o data si ma gandeam, dar tu unde ai fost. nu reusesc sa invat sau daca da, ceea ce imi amintesc parca e in ceata si uit dupa cateva zile tot; nu ma pot organiza; nu imi gasesc cuvintele cand trebuie sa comunic; am dificultati in redarea informatiilor citite, in amintirea subiectului unui text citit de mai multe ori cu atentie;foarte greu reusesc sa scriu o lucrare. Mi-e este foarte greu sa desfasor activitati preum restul oamenilor, aman foarte mult unele lucruri, simt ca nu imi ajunge timpul ca sa reusesc sa fac tot ceea ce am de facut si facund o comparatie cu ceilalti oameni, eu nici nu ma pot organiza intr-un mod favorabil pt mine si pt cei din jur.
Ma gandesc cateodata ca sunt limitata, nu ma duce capul, de aceea nu am subiecte de conversatie sau incerc eu sa imi induc ca as avea ceva. TOtodata facand asa o retrospectiva a copilariei mele mi-am adus aminte ca eu tot timpul am fost asa, nu puteam sa ma concentrez mult sau eram cu gandul in alta parte. Fiind in aceea relatie a fost practic ca si cum m-as fi vazut pe mine intr-o oglinda, iar ceea ce am vazut a fost ingrozitor, am vazut o persoana fara pareri, fara idei, care nu stie ce sa vb, care nu se poate concentra si nu mi-a placut deloc ceea ce am vazut. Problema este ca nici nu stiu care sunt pasiunile mele, hobyurile mele, simt ca nu stiu cine sunt.
Devzolt dependenta fata de orice persoana cu care intru in contact, pentru ca nefiind eu insami nu pot si nu stiu cum sa ma manifest, asa ca ma angajez in tipul asta de relationare in care tind sa aprob tot ce spune persoana respectiva, mai grav e cand nu stiu despre ce vorbeste, sau are un tip de exprimare mai iesita din comun si nu stiu clar cam care e idee de baza a ceea ce vrea sa exprime.
Si orice subiect abordez este superficial, pentru ca atunci cand se intra in amanunte deja e prea greu, trebuie sa gandesti logic, sa judeci, sa alegi, iar eu ma pierd ca intotdeauna. Cine ma cunoaste zice ca nu e adevarat nimic din ce spun, ca mi se pare, pentru ca toti ma cunosc ca o fata politicoasa, serioasa, care stie ce vrea, cu care poti vorbi orice. Pai, da, poti vorbi pentru ca eu accept si dau dreptate, insa... eu... unde sunt? Stiu ce vreau? Ei bine da, stiu ce vreau. Ce mi-am dorit dintotdeauna: VREAU SA FIU UN OM NORMAL pentru inceput. Vreau sa am reactii normale, sa fiu naturala si spontana, sa pot gandi logic, sa pot face un calcul in minte, sa pot sa imi fac ordine in viata, in minte, in suflet, sa am niste valori dupa care sa ghidez, sa am la ce raporta totul. Vreau sa pot vorbi cu oamenii. Vreau sa tin minte ce vorbesc, ce citesc, ce aud. Poate s-ar parea incredibil ceea ce iti scriu aici, pentru ca sa ajungi la varsta asta sa fii un adult si sa descoperi ca ai atatea probleme, dar asa este. Mai rau este ca nu stiu cum as putea sa imi revin acuma si sa ma schimb pentru ca totusi nu mai sunt nici f tanara, nu mai intrevad nimic in viitor si ma inspaimanta acest gand. Mentionez ca am avut si un episod depresiv peste care am trecut cu greu.
As vrea sa stiu daca exista tehnici, exercitii care sa dezvolte atentia, puterea de concentrare, memoria, ordinea. Cum as putea sa-mi formez pareri si sa apreciez situatii fara sa ma mai leg de situatia mea, fara sa mai raportez totul la mine? Se poate schimba un om interiorizat?
m-am decis sa scriu pe acest site in ideea ca cineava s-amai confruntata cu aceasta problema si ar putea sa ma ajute cu sfaturi.
va scriu deoarece stiu ca sunteti psiholog si psihiatru si as dori sa stiu daca ati putea sa imi dati cateva sfaturi referitoare la o problema pe care o am, daca exista un tratament pentru asa ceva sau daca ati mai avut parte de asa cazuri.
Promblema mea este urmatoarea: am 28 de ani si recent am avut o relatie, pe care mi-am dorit-o foarte mult, insa ceea ce am descoperit in urma acestei relatii m-a infricosat de-a dreptul, m-a inspaimantat chiar. Eu de mica am fost mai interiorizata, nu vorbeam cu foarte multa lume sau vorbeam doar cat trebuia si atat, si lumea a inceput sa se obisnuiasca asa cu mine, si eu la fel si ma gandeam ca asa sunt eu, dar in momentul in care voi cunoaste persoana potrivita se vor schimba lucrile, voi capata mai multe incredere in mine, voi fi mai desschisa si asa mai departe.
Insa acum ca si adult, daca pot sa ma intitulez adult, am descoperit ca eu sunt incapabila sa port conversatii cu oamenii, pentru ca nu stiu despre ce sa vb, nu am subiecte de discutie, nu reusesc sa ma concentrez cand citesc ceva imi fug gandurile si parca as fi in transa, nu reusesc sa redau ceea cea am vazut de ex un film sau un video, mi-e foarte greu, am un vocabular limitat, daca cineva imi vorbeste mai mult nu reusesc sa raman concentrata pe tot parcursul discutiei, mi se intampla chiar fiind mai multi intr-o incapere si se dezbatea un subiect eu sa fiu in alta parte cu gandurile si toti reactionau la ceea ce se discuta, insa eu ma trezeam dintr-o data si ma gandeam, dar tu unde ai fost. nu reusesc sa invat sau daca da, ceea ce imi amintesc parca e in ceata si uit dupa cateva zile tot; nu ma pot organiza; nu imi gasesc cuvintele cand trebuie sa comunic; am dificultati in redarea informatiilor citite, in amintirea subiectului unui text citit de mai multe ori cu atentie;foarte greu reusesc sa scriu o lucrare. Mi-e este foarte greu sa desfasor activitati preum restul oamenilor, aman foarte mult unele lucruri, simt ca nu imi ajunge timpul ca sa reusesc sa fac tot ceea ce am de facut si facund o comparatie cu ceilalti oameni, eu nici nu ma pot organiza intr-un mod favorabil pt mine si pt cei din jur.
Ma gandesc cateodata ca sunt limitata, nu ma duce capul, de aceea nu am subiecte de conversatie sau incerc eu sa imi induc ca as avea ceva. TOtodata facand asa o retrospectiva a copilariei mele mi-am adus aminte ca eu tot timpul am fost asa, nu puteam sa ma concentrez mult sau eram cu gandul in alta parte. Fiind in aceea relatie a fost practic ca si cum m-as fi vazut pe mine intr-o oglinda, iar ceea ce am vazut a fost ingrozitor, am vazut o persoana fara pareri, fara idei, care nu stie ce sa vb, care nu se poate concentra si nu mi-a placut deloc ceea ce am vazut. Problema este ca nici nu stiu care sunt pasiunile mele, hobyurile mele, simt ca nu stiu cine sunt.
Devzolt dependenta fata de orice persoana cu care intru in contact, pentru ca nefiind eu insami nu pot si nu stiu cum sa ma manifest, asa ca ma angajez in tipul asta de relationare in care tind sa aprob tot ce spune persoana respectiva, mai grav e cand nu stiu despre ce vorbeste, sau are un tip de exprimare mai iesita din comun si nu stiu clar cam care e idee de baza a ceea ce vrea sa exprime.
Si orice subiect abordez este superficial, pentru ca atunci cand se intra in amanunte deja e prea greu, trebuie sa gandesti logic, sa judeci, sa alegi, iar eu ma pierd ca intotdeauna. Cine ma cunoaste zice ca nu e adevarat nimic din ce spun, ca mi se pare, pentru ca toti ma cunosc ca o fata politicoasa, serioasa, care stie ce vrea, cu care poti vorbi orice. Pai, da, poti vorbi pentru ca eu accept si dau dreptate, insa... eu... unde sunt? Stiu ce vreau? Ei bine da, stiu ce vreau. Ce mi-am dorit dintotdeauna: VREAU SA FIU UN OM NORMAL pentru inceput. Vreau sa am reactii normale, sa fiu naturala si spontana, sa pot gandi logic, sa pot face un calcul in minte, sa pot sa imi fac ordine in viata, in minte, in suflet, sa am niste valori dupa care sa ghidez, sa am la ce raporta totul. Vreau sa pot vorbi cu oamenii. Vreau sa tin minte ce vorbesc, ce citesc, ce aud. Poate s-ar parea incredibil ceea ce iti scriu aici, pentru ca sa ajungi la varsta asta sa fii un adult si sa descoperi ca ai atatea probleme, dar asa este. Mai rau este ca nu stiu cum as putea sa imi revin acuma si sa ma schimb pentru ca totusi nu mai sunt nici f tanara, nu mai intrevad nimic in viitor si ma inspaimanta acest gand. Mentionez ca am avut si un episod depresiv peste care am trecut cu greu.
As vrea sa stiu daca exista tehnici, exercitii care sa dezvolte atentia, puterea de concentrare, memoria, ordinea. Cum as putea sa-mi formez pareri si sa apreciez situatii fara sa ma mai leg de situatia mea, fara sa mai raportez totul la mine? Se poate schimba un om interiorizat?
7 comentarii
Buna ziua,
As dori sa incep prin a va da un feed-back. Din ceea ce ati scris reiese ca sunteti farte capabila sa emiteti, sa va conturati si sa va spuneti propria parere. Ma gandesc ca ajungeti sa renuntati foarte usor deoarece nu sunteti foarte sigura de dvs, de ceea ce stiti si ganditi.
Din experienta mea de peste 10 ani de lucru ca psihoterapeut, am constatat ca oamenii sunt capabili sa se schimbe indiferent de varsta pe care o au. Daca isi doresc si lucreaza cu ei vor reusi sa devina persoanele la care viseaza.
In ceea ce va priveste, v-as propune ca in prima faza sa faceti psihoterapie. Mai apoi, spre finalul psihoterapiei, sau dupa ce ati incheiat acest proces sa continuati cu grupuri de dezvoltare personala pe diferite teme (psihologice, de crestere a aptitudinilor, de hobby-uri etc.) Doar sa tineti cont ca acest proces va dura. Si, in realitate, munca cu noi insine, cu a ne dezvolta ca oameni nu se termina niciodata. Permanent avem ceva de invatat.
Necesitatea de a incepe cu psihoterapia este aceea de a va invata cine sunteti, de a va accepta si descoperi, de a invata sa aveti curaj si sa spuneti cand si ce anume va doriti si multe altele.
Daca doriti ma puteti contacta cu incredere pentru a stabili o prima sedinta.
As dori sa incep prin a va da un feed-back. Din ceea ce ati scris reiese ca sunteti farte capabila sa emiteti, sa va conturati si sa va spuneti propria parere. Ma gandesc ca ajungeti sa renuntati foarte usor deoarece nu sunteti foarte sigura de dvs, de ceea ce stiti si ganditi.
Din experienta mea de peste 10 ani de lucru ca psihoterapeut, am constatat ca oamenii sunt capabili sa se schimbe indiferent de varsta pe care o au. Daca isi doresc si lucreaza cu ei vor reusi sa devina persoanele la care viseaza.
In ceea ce va priveste, v-as propune ca in prima faza sa faceti psihoterapie. Mai apoi, spre finalul psihoterapiei, sau dupa ce ati incheiat acest proces sa continuati cu grupuri de dezvoltare personala pe diferite teme (psihologice, de crestere a aptitudinilor, de hobby-uri etc.) Doar sa tineti cont ca acest proces va dura. Si, in realitate, munca cu noi insine, cu a ne dezvolta ca oameni nu se termina niciodata. Permanent avem ceva de invatat.
Necesitatea de a incepe cu psihoterapia este aceea de a va invata cine sunteti, de a va accepta si descoperi, de a invata sa aveti curaj si sa spuneti cand si ce anume va doriti si multe altele.
Daca doriti ma puteti contacta cu incredere pentru a stabili o prima sedinta.
Va multumesc pentru raspuns, vreau sa incep sa fac psihoterapie, si doream sa stiu daca cumva as putea sa trec peste aceste probleme care ma urmaresc de mult chiar daca dureaza mai mult timp nu conteaza, ma intereseaza doar sa sap de ele si sa reusesc sa ma concentrez. Intr-adevar, datorita stimei scazute de sine nu reusesc sa exprim ceea ce imi doresc sau imi e teama, suferind si de anxietate.
Eu imi doresc enorm sa ma schimb si sper sa reusesc cu ajutor.
Eu imi doresc enorm sa ma schimb si sper sa reusesc cu ajutor.
Bineinteles ca in urma psihoterapiei veti scapa de aceste probleme. Veti invata sa le gestionati cand vor aparea (la inceput mai apar), iar mai apoi, in general, dispar.
Ca și colega mea am observat că vă puteți contura propria părere în legătură cu persoana dumneavoastră, ceea ce mă face să cred că problema apare atunci când trebuie să gestionați relațiile cu ceilalți.
Puteți avea o percepție greșită asupra propriei persoane, în sensul că vă considerați mai puțin valoroasă decât ceilalți, că dacă veți face orice din proprie inițiativă sau veți comenta pe subiectele aduse în discuție veți greși și s-ar putea să-i dezamăgiti pe interlocutori. O senzație constantă de neputință, vă poate bloca, poate produce o inhibiție emoțională care vă face să fiți absentă la discuțiile celor din jur.
Și cum am observat, stima de sine este dependentă în principal de reacţia celorlalţi, pentru că practic ați descoperit lucruri care v-au inspăimîntat în timpul ultimei relații. Nu cumva vă învinovățiți și pentru niște comportamente care v-au fost induse ? Spun asta pentru că făcând terapie de cuplu mă întâlnesc frecvent cu situații în care persoanele își atribuie multe defecte pentru că le-au fost repetate de către partener, până au ajuns să creadă și ele.
Apoi convingerea că trebuie să atingem nişte standarde interiorizate de comportament şi performanţă foarte ridicate, ce pot apărea sub forma perfecţionismului, atenţiei deosebite la detalii, reguli rigide de tipul “trebuie”, nemulţumirea că nu am realizat cât de mult am fi vrut/ar fi trebuit să realizăm ne poate face să nu ne prețuim îndeajuns, să ne simțim fără valoare comparativ cu ceilalți.
Observ de asemenea că ne relatați numai lucruri negative, pe care am impresia că le conturați exagerat, pentru că pe lângă lucruri care nu vă plac sunt convisă că aveți și multe calități, pe care dacă le-ați conștientiza s-ar constitui în resurse cu ajutorul cărora să rezolvați aspectele care nu vă plac.
O evaluare psihologică corectă urmată de psihoterapie vă poate ajuta să vă descoperiți cu adevărat, să nu vă mai comparați cu ceilalți, ci să comparați propria evoluție de la o etapă la alta.
Să-nvățați să credeți în dumneavoastră și să acceptați că nu totdeauna lucrurile stau cum vrem noi, că atunci când nu reușim ceva, acceptăm, învățăm din situația respectivă și când apare o nouă situție suntem mai pregătiți să o depășim
Puteți avea o percepție greșită asupra propriei persoane, în sensul că vă considerați mai puțin valoroasă decât ceilalți, că dacă veți face orice din proprie inițiativă sau veți comenta pe subiectele aduse în discuție veți greși și s-ar putea să-i dezamăgiti pe interlocutori. O senzație constantă de neputință, vă poate bloca, poate produce o inhibiție emoțională care vă face să fiți absentă la discuțiile celor din jur.
Și cum am observat, stima de sine este dependentă în principal de reacţia celorlalţi, pentru că practic ați descoperit lucruri care v-au inspăimîntat în timpul ultimei relații. Nu cumva vă învinovățiți și pentru niște comportamente care v-au fost induse ? Spun asta pentru că făcând terapie de cuplu mă întâlnesc frecvent cu situații în care persoanele își atribuie multe defecte pentru că le-au fost repetate de către partener, până au ajuns să creadă și ele.
Apoi convingerea că trebuie să atingem nişte standarde interiorizate de comportament şi performanţă foarte ridicate, ce pot apărea sub forma perfecţionismului, atenţiei deosebite la detalii, reguli rigide de tipul “trebuie”, nemulţumirea că nu am realizat cât de mult am fi vrut/ar fi trebuit să realizăm ne poate face să nu ne prețuim îndeajuns, să ne simțim fără valoare comparativ cu ceilalți.
Observ de asemenea că ne relatați numai lucruri negative, pe care am impresia că le conturați exagerat, pentru că pe lângă lucruri care nu vă plac sunt convisă că aveți și multe calități, pe care dacă le-ați conștientiza s-ar constitui în resurse cu ajutorul cărora să rezolvați aspectele care nu vă plac.
O evaluare psihologică corectă urmată de psihoterapie vă poate ajuta să vă descoperiți cu adevărat, să nu vă mai comparați cu ceilalți, ci să comparați propria evoluție de la o etapă la alta.
Să-nvățați să credeți în dumneavoastră și să acceptați că nu totdeauna lucrurile stau cum vrem noi, că atunci când nu reușim ceva, acceptăm, învățăm din situația respectivă și când apare o nouă situție suntem mai pregătiți să o depășim
Buna ziua,
va multumesc pentru raspuns, problema este ca eu niciodata nu prea comentam sau nu prea aduceam argumente in mare parte eram de acord cu ceilalti, deci as putea sa spun ca nu prea mi-am format propriile mele pareri, da am descoperit aceste lucruri in timpul relatiei, dar in acelasi timp am descoperit ca asa sunt eu in general, nu doar in relatie, doar ca nu am realizat, nu mi-au fost induse aceste lucruri in relatie, eu singura le-am desscoperit, deoarece nu reuseam sa am un subiect de conversatie in relatie si acest lucru m-a inspaimantat de-a dreptul, nu mai zic daca eram mai multe persoane, si ceea ce m-a facut sa m-a trezesc, ceea ce m-a izbit, a fost faptul ca eu nu reuseam sa fiu atenta si concentrata la conversatii. Imi este foarte greu sa ma concentrez sau sa retin o conversatie mai indelungata.
Intr-adevar totul suna asa negativist si destul de rau, insa este adevarat si sunt constienta de acest lucru.
AM probabil si calitati pe care nu le i-au in considerare in acest moemnt pentru ca sunt prea focusata pe cele negative si in special pentru ca nu pot relationa cu oamenii.
va multumesc pentru raspuns, problema este ca eu niciodata nu prea comentam sau nu prea aduceam argumente in mare parte eram de acord cu ceilalti, deci as putea sa spun ca nu prea mi-am format propriile mele pareri, da am descoperit aceste lucruri in timpul relatiei, dar in acelasi timp am descoperit ca asa sunt eu in general, nu doar in relatie, doar ca nu am realizat, nu mi-au fost induse aceste lucruri in relatie, eu singura le-am desscoperit, deoarece nu reuseam sa am un subiect de conversatie in relatie si acest lucru m-a inspaimantat de-a dreptul, nu mai zic daca eram mai multe persoane, si ceea ce m-a facut sa m-a trezesc, ceea ce m-a izbit, a fost faptul ca eu nu reuseam sa fiu atenta si concentrata la conversatii. Imi este foarte greu sa ma concentrez sau sa retin o conversatie mai indelungata.
Intr-adevar totul suna asa negativist si destul de rau, insa este adevarat si sunt constienta de acest lucru.
AM probabil si calitati pe care nu le i-au in considerare in acest moemnt pentru ca sunt prea focusata pe cele negative si in special pentru ca nu pot relationa cu oamenii.
Tocmai de aceea ai nevoie de o evaluare psihologică urmată de psihoterapie, pentru a depista cauzele din spatele problemelor, a interveni asupra lor și a dobândi competențele necesare rezolvării oricărei probleme.
Atâta vreme cât nu înveți să stopezi gândurile negative, nu te vei putea gândi și la lucruri plăcute și nu vei conștientiza pașii pe care trebuie sã îi urmezi pentru a face fațã unui eveniment negativ sau să gândești un plan prin care sã schimbi o situație negativă în una pozitivă.
Sunt multe lucruri de spus. Dacă vei urma pașii pe care ți-i va propune un psihoterapeut vei reuși să ajungi acolo unde îți propui.
Atâta vreme cât nu înveți să stopezi gândurile negative, nu te vei putea gândi și la lucruri plăcute și nu vei conștientiza pașii pe care trebuie sã îi urmezi pentru a face fațã unui eveniment negativ sau să gândești un plan prin care sã schimbi o situație negativă în una pozitivă.
Sunt multe lucruri de spus. Dacă vei urma pașii pe care ți-i va propune un psihoterapeut vei reuși să ajungi acolo unde îți propui.
O psihoterapie cu siguranta va va fi necesara pana la urma. Nu are sens sa intarziati, rezolvarea va veni foarte repede si va fi si supravegheata de un specialist. Va urez succes si insanatosire grabnica!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 3Depresie pe fond dizarmonic
- 5Ajutor ! Îmi vine să mă sinucid
- 4Aș vrea să devin o persoană mai bună și să nu mai privesc viața ca pe o povară
- 2Toc
- 1Trittico stare de nervi
- 11Tulburare bipolara -permis de conducere
- 4Tulburari de coordonare si posibil tulburare compulsiv -obsesiv
- 5Tratament nou cu saruri de litiu
- 2Tratament ADHD adult
- 3Părăsită de viitorul soț