Psihopatie?

03-05-2008
Anonymmus
Nu este medic/terapeut
Anonymmus
Am 30 de ani, sunt medic rezident si am o prietena de 4 ani cu care ma inteleg foarte bine, dar a inceput sa aiba tot felul de atitudini bizare, asociabile unei psihopatii. O sa va povestesc pe scurt. Mi-a spus ca intr-o zi a vizitat-o o batrana si ca de atunci nu se mai poate linisti. A inceput sa aiba vise foarte urate noaptea (cand poate sa doarma, fapt cam imposibil fara medicatie), are tot felul de vedenii. Ea crede ca i-a facut ceva mama fostului ei prieten, care cica umbla cu farmece, dar eu sincer nu cred in asemenea lucruri; totusi, ceva se intampla, pentru ca am fost la manastire cu cativa prieteni in post si preotii faceau dezlegari si a inceput si ea sa aiba tot felul de atitudini stranii in biserica, ca sa nu spun ca a inceput de atunci sa verse in mai multe episoade, fara niciun raspuns la tratamentul antivomitiv. Starile acestea apar de obicei in patologii severe si constituie urgenta medicala - dar a fost la consult si nu are o astfel de problema; cel putin acum se simte mai bine. Nu cred ca minte, nu pot sa spun ca nu cred ca exista o lume nevazuta, dar nu am avut niciodata parte de asemenea fenomene. Nu stiu ce sa fac, sa apelez la un psiholog, psihiatru, sa mergem la biserica. Ea a terminat filologie si e profesoara de romana, nu se mai descurca cu elevii si a lipsit in ultimul timp de la scoala, dar o suplineste sora mea, tot profesoara, asa ca s-ar putea trata si pe un termen mai lung. Ce ma sfatuiti?
6 comentarii
0
03-05-2008, ora 00:00
Anonymmus
Nu este medic/terapeut
Anonymmus
Pe amatorii de glume ii rog sa ocoleasca subiectul, am nevoie de un raspuns serios.
0
03-05-2008, ora 00:00
lyonesse 2007
Nu este medic/terapeut
lyonesse 2007
buna seara!sa stii ca asa cum exista binele exista si raul care este facut prin farmece de unii ce se numesc oameni.sfatul meu mergi cu ea la biserici si manastiri si vb cu preotii se fac slujbe speciale.in paralel mergi sa o vada un psihiatru si sa faca sedinre de psihoterapie.o sa vezi ca ajuta.daca o iubesti ai rabdare cu ea si aju-o sa treaca peste asta.mult curaj si bafta!
0
03-05-2008, ora 00:00
anonim.in.direct
Nu este medic/terapeut
anonim.in.direct
Nu este nici o problema psihologica, sunt facute farmece ! si chiar exista
iti spun din propria experienta. Ca sa scape trebuie sa tina post miercurea si vinerea si mers la biserica !!!!!!!
0
04-05-2008, ora 00:00
ileana_cons
Nu este medic/terapeut
ileana_cons
Buna ziua,
Sint rezident de psihiatrie; imi pare rau pentru problema voastra, imi pot da seama cit stress va creaza. Medical vorbind, este posibil sa fie un debut de ceva serios; pentru ca sinteti medic, stiti la ce ma refer, exista cazuri de schizo care debuteaza asa, exista tulburari bipolare, depresii cu elemente psihotice etc. Oricare din cele de mai sus plus multe altele pot sa aiba asemenea elemente interpretative si halucinatii (daca la astea va referiti cu vedenii). Sfatul meu este sa faceti un consult psihiatric, evident este o problema; de multe ori un tratament antipsihotic inceput devreme este foarte eficient. Dar pentru ca sintem pe un forum ca atare exista loc si pentru pareri "personale" v-as sugera foarte puternic sa gasiti un duhovnic bun, un preot de manastire eventual si sa vorbiti si cu el despre toate lucrurile astea. Urmati-i sfaturile, am vazut astfel de cazuri care au mers bine; chiar pacientii nostri, o parte diagnosticati cu lucruri severe, si cazuri similare cu acesta au o evolutie mult mai buna decit cei urmind tratamentul psihiatric exclusiv. Aceasta precizare din cauza ca am vazut ca aveti aceasta orientare spirituala, care se intimpla sa coincida cu a mea. Din punctul de vedere al profesionistului, exclusiv, simptomatologia sugereaza o tulburare importanta, si ar trebui vazuta de un psihiatru, pentru ca sigur mai sint si alte elemente mai putin evidente decit cele care sar in ochi.
Aveti multa, multa rabdare. Numai bine, si pentru orice alte intrebari nu ezitati sa mai scrieti.
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatru
0
08-05-2008, ora 00:00
stevens
Nu este medic/terapeut
stevens
Pentru probleme de orice fel..www.la mosuni.ro
0
05-12-2012, ora 14:44
daria10
Nu este medic/terapeut
daria10
Anonymmus cum se mai simte prietena ta ?
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ședințele de psihoterapie sunt mai eficiente dimineața
  • Dezvoltarea toleranței la anxietate - cheia în reducerea simptomelor tulburării obsesiv-compulsive
  • Hărți corporale ale halucinațiilor, create de psihologii britanici
  • Identificarea punctelor forte și a celor slabe ale psihoterapeuților și utilizarea lor ar putea îmbunătății rezultatele pacienților
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.