sfincteroplastie

10-07-2011
adelle30
Nu este medic/terapeut
adelle30
buna ziua
in toamna anului trecut am suferit o interventie chirurgicala asupra unei fistule perianale anterioare. medicul chirurg a optat pt varianta radicala a interventiei, adica incizarea sfincterului. drept urmare, am ramas cu incontinenta a gazelor, nu si fecala. a fost incizat atat muschiul sfincter, cat si perineul. daca as fi stiut care sunt repercusiunile, in mod sigur as fi mai cerut parerea si altor medici, dar atunci am ajuns in urgenta, am fost bulversata si nu am stiut sa-mi intreb medicul daca vor exista efecte secundare. efectele secundare, adica incontinenta de care v-am vorbit, le-am constatat abia postoperator. iar asta a fost traumatizant dpdv psihic.
am citit pe net ca se pot face operatii de reconstructie sfincteriana. as avea rugamintea sa-mi recomandati un medic care efectueaza astfel de interventii, o clinica unde se face asa ceva.
as mai avea o intrebare. dat fiind ca taietura este atat de lunga, practic de la sfincter, prin perineu, catre vagin - stiu ca perineul are un rol extrem de important in sarcina - e posibil ca din cauza inciziei perineului sa nu mai pot duce o sarcina?
va multumesc foarte mult.
1 comentarii
0
29-04-2012, ora 13:25
purple
Nu este medic/terapeut
purple
Cand doresti un raspuns, des nu ti se ofera. nu prea e eficient forumul!

In legatura cu sarcina, nu are nici o legatura incizia perineului cu perioada ei. Pentru o nastere mai usoara unii ginecologi aleg sa incizeze perineul dinspre vagin spre anus(epifiziotomie) si probabil nu este chiar indicat in acest caz.
Adaugă un comentariu / răspuns