Simt că înnebunesc !

27-06-2017
helpme23
Nu este medic/terapeut
helpme23
Bună !
Mă confrunt cu o problemă de foarte mulți ani, și anume imaginea corpului. Când m-am născut, am avut o greutate normală, până la 7-8 ani când tatăl meu a pățit ceva și tot ce îmi amintesc este că m-am trezit într-o seară panicată și speriată. Mama mi-a spus că simțea cum mă ofilesc în brațele ei, și cred că de atunci am început să și slăbesc foarte mult.
Mereu m-am luptat cu killogramele, pentru mine să mă îngraș era o misiune imposibilă, îmi era rușine să ies afară și consideram că nu merit să am o relație cu un băiat fiindcă sunt prea urâtă și nimeni nu acceptă un schelet ca mine. Deși, în generală, nimeni nu se lega de aspectul meu, chiar primeam complimente că arăt bine. În schimb, acasă, familia mea mereu se lega de cât de slabă sunt și că dacă nu o să mă îngraș, o să ajung să mor.
Când am început Liceul, am început să fiu mai depresivă, tot în acea perioadă mi-a apărut și acneea, una chiar severă, ceea ce m-a determinat să nu mai am încredere în mine deloc. Mă simțeam murdară și privită de toată lumea. Nu mi-am permis să-mi fac prieteni mulți, iar cu băieții nici nu puteam să vorbesc. Lipseam extrem de mult de la Liceu fiindcă îmi era foarte rușine de cum arăt, iar acasă mă certam cu familia mea pentru că nu mă duceam la liceu și pentru că începusem să slăbisem.
În clasa a X-a mi-am revenit puțin, aveam ceva încredere în mine și credeam că o să reușesc să-mi fac un prieten, dar parcă nimeni nu mă voia. Nu am lipsit la fel de mult ca și anul precedent. Dar, nu a durat mult și ultimii 2 ani de Liceu au fost un adevărat coșmar pentru mine. Aflasem că am piatră la fiere și începusem din nou să slăbesc foarte mult, aveam 30 de kg la 1.60 cm. Noaptea era cel mai urât pentru mine, aveam palpitații și îmi era rău non-stop, dar nu am îndrăznit să-i spun cuiva fiindcă știam că nu o să fiu înțeleasă și o să mi se interzică să mă joc la calculator. Era singurul lucru care mă calma în momentele acelea. Mă gândeam să mă sinucid fiindcă nimic nu-mi mergea bine, acasă era doar gălăgie și în exteriorul acesteia mă simțeam murdară, credeam că sperii lumea cu aspectul meu. Nici măcar nu am putut să învăț pentru Bacalaureat, ceea ce m-a dezamăgit foarte mult știind că aveam note destul de bune la Liceu și consideram că m-am dezamăgit pe mine și părinții mei.
Facultatea am ales-o mai mult pentru ai mei, voiam să îi fac mândrii. Prin iarnă am plecat de la apartament fiindcă am avut niște probleme cu colega și proprietara, țin minte că m-am certat așa urât cu ai mei și pentru prima oară în viață am simțit că familia mea nu are încredere în mine și că nu le pasă de ce gândesc eu. Ceea ce m-a făcut să renunț la Facultate.
2 luni am stat în casă cu certurile părințiilor mei, că nu sunt bună de nimic și că am consumat foarte mulți bani degeaba.Am simțit o ură imensă în momentele acelea, lucru care m-a determinat să mă îngraș, voiam să îmi revin fizic ca să mă angajez și să plec de acasă. Ceea ce am reușit, m-am îngrășat cu 5-6 kg. aveam 36 de kg. Fiindcă ai mei se purtau foarte urât cu mine, am decis să continui Facultatea doar ca să-mi primesc laptop-ul înapoi, ceea ce s-a și întâmplat.
În prezent, am ajuns la 40 de kg și mă simt foarte ciudat, încă nu am încredere în mine și câteodată îmi vine să renunț la tot. Încă îmi e frică că sperii lumea și mă simt la fel de murdară ca la început. Mă simt respinsă. Chiar nu știu ce să mai fac.
3 comentarii
3
27-06-2017, ora 22:18
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Bună seara!
Un psihoterapeut te poate ajuta să ai mai multă încredere în tine și să-ți descoperi energiile latente care să te ajute să depășești această stare.
Paul Mckenna recomandă următorul exercițiu, care ar putea să-ți fie de folos pentru început:

1. Imaginează-ţi că un eu al tău puţin mai sigur de sine stă aşezat sau în picioare în faţa ta.

2. Acum aş vrea să-ţi imaginezi că păşeşti în acel eu mai increzător. Vezi cu ochii săi, auzi cu urechile sale şi trăieşti sentimentele eului tău mai sigur de sine. Şi observă că exact în faţa ta se află un alt eu al tău, şi mai încrezător - e puţin mai mândru, are o privire puţin mai sigură, emană puţin mai multă carismă.

3. Păşeşte în acest eu mai încrezător şi observă că în fata ta se află un eu şi mai sigur de sine - cu mai multă pasiune, mai multă putere, mai multă dezinvoltură, mai multă lejeritate.

4. Repetă pasul al treilea, păşind în euri din ce în ce mai sigure de ele, până când debordezi de încredere. Fii atent la modul în care îţi foloseşti corpul - cum respiri, expresia feţei şi strălucirea ochilor.
Vei deveni mai atrăgător pentru persoanele şi lucrurile pe care le râvneşti în viaţă.
Şi, pe măsură ce atragi mai multă fericire şi mai mult succes, în viaţa ta, energia ta va continua să se schimbe în bine.
Încearcă să-ți programezi mintea pentru a avea mai multă încredere în tine și vei începe să ai succes în ce întreprinzi.
Succes!
1
28-06-2017, ora 11:02
Dr. Ungureanu Elena
Psihiatrie, Iasi
Dr. Ungureanu Elena
Intr-adevar, asa cum ti-a recomandat si dna psiholog, adreseaza-te unui psihoterapeut pentru a te invata sa ai mai multa incredere in tine.e pacat pentru ca eu consider ca la tine e doar o problema de perceptie si daca reusesti sa te echilibrezi din aceste punct de vedere viata ta s-ar putea schimba considerabil.Sanatate si incredere in tine!
0
12-12-2017, ora 17:39
Psiholog Mihaela Davidescu
Psihologie
Psiholog Mihaela Davidescu
Regret nespus prin ce ai trecut, dar numai gândirea pozitiva și autosugestia te pot ajuta sa fii puternica, sa devii ceea ce dorești cu adevărat.
Îți recomand să citești cărțile:
Forță gândirii pozitive - Norman Vincent Peale
Spune pot și vei putea - același autor
Autocontrol prin sugestie constienta - Emil Coue
Mult succes
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul