Teama de abandon?

Buna ziua.
Am o problema care ma deranjeaza in ultima perioada si nu stiu exact cum sa o gestionez.
Acum ceva vreme ne-am mutat toata familia in strainatate, la chemare unui prieten si la ivirea unui nou viitor.
Bun, pana aici toate bune, la locul de munca suntem majoritatea din Romania, cel mai bun prieten al meu care m-a chemat aici, este impreuna cu aproximativ toata familia, toti fratii lui, cumnati etc, noi suntem singuri in principiu, el este cumatrul nostru dsr in rest suntem cunostinte sa zic, este mult zis prieteni.
Acum ceva vreme am avut niste neintelegeri cu unul din fratii lui si de atunci au reaparut niste frici si niste ganduri.
Prietenul meu nu are o relatie speciala cu fratele lui, dar se mai intalnesc, fiind frati este si normal si de aici au aparatul gandurile ca eu sunt singur, ca daca ei se intalnesc si pe mine nu ma cheama eu ce ma fac, ca ce viata este asta singur, imi este frica cateodata sa il sun sa nu il deranjez, noi avand o relatie foarte buna, cateodata si sotia lui este putin geloasa si cand se mai cearta ii mai zice ca se intelege mai bine cu mine etc, si de aici frica ca l-as deranja, imi este frica cumva sa nu il pierd, sa nu ma cert cu el si tot asa.
Mentionez ca am 2 copii, o sotie care este langa mine si ma sprijina, dar cateodata simt ca nu este suficient, parca as vrea si altceva.
Iar acum ca tot a fost pastele, la acel baiat cu care am avut neintelegeri s-au mai intalnit anumiti baieti si eu nu am fost chemat iar in mintea mea era ceva de genul, el are prieteni eu nu am, ca eu de ce nu am, si simt ca as vrea sa renunt la strainatate dar ma gandesc la viitorul copiilor ca este unul bun pentru ei.
Nu stiu de xe ma deranjeaza gandurile astea, eu am prieteni mei in tara, ma inteleg bine cu restul baietilor de la servici, am vb inclusiv cu acel baiat si am lamurit anumite aspecte, dar parca ceva nu este in regula, ma simt un pic trist, ma tot gandesc a la el se aduna baietii si pe mine nu ma chema si tot asa, stiu ca totul este doar in capul meu dar nu stiu de ce ma nelinistesc a este ganduri.
Daca as chema baitii la mine, ar veni dar ma gandesc ca nu avem ce face, mie imi place sa fiu chemat dar cand este vorba sa chem eu ma ganesc ca nu avem ce face, ca ce sa vb eu cu ala dar daca nu ma chema ma doare, totusi as vrea sa fiu acolo.
E ciudat si nu reusesc sa imi dau seama, poate ma puteti ajuta daca aveti rabdare sa citiți tot!
Multumesc!

Aici unde sunten noi oameni sunt destul de reci, nu cunoastem limba si este cam greu sa ne facem prieteni noi.
Copii au 3 si respectiv 9 ani.
Cand eram acasa eram cumva in centrul atentiei, eram un mic lider la locul de munca, un sef de tura, ieseam cu diferiti prieteni la pescuit aproape in fiecare weekend, iar de cand am venit aici s-au cam schimbat lucrurile, nu prea mai am timp sa ies, anturajul este unul mult mult mai restrams decat cel de acasa.
Cu toate ca atunci cand scriu, sau cand vorbesc cu psihologul (am facut o sedinta online, urmeaza sa mai fac)sau cu oricine altcineva, chestiile astea mi se par niste absurditati, dar totusi ma nelinistesc.
Eu cred ca este normal ca in ziua de azi cercul prieteniilor sa fie mai restrans, nu am sunt nici la varsta adoloscentei cand mergem la liceu la scoala la fotbal zilnic.
Majoritatea prietenilo mei sunt casatoriti cu familie si nu ne mai putem vedea cum ne vedeam inainte, dar totusi ceva nu ma lasa in pace.
Situatia reala este un pic diferita decat ceea ce cred eu, de fapt ce ma deranjeaza pe mine cred este faptul ca nu mai primesc aceeasi atenti ca atunci cand eram acasa, sitiatia nu se mai invarte doar in jurul meu e tota diferit.
Si ce nu mai inteleg eu de ce au aparut acesye ganduri dupa un an si ceva de strainatate si nu atunci cand am venit aici.

Asa o sa fac, multumesc de raspuns.
Vroiam sa va intreb, de ce dupa fiecare discutie am inpresia xa axea persoana s-a suparat pe mine?
Analizez fiecare discutie, fiecare gest si daca mi se pare xeva ciudat gata incep sa ma gandesc, ba ca s-a suparat, ba xa l-am deranjat si asa mai departe!
Devine obositoare rau chestia asta!