tulburare de anxietate generalizata

Mi s-a pus acest diagnostic ieri in urma unui consult psihiatric su mi s-a recomandat Efectin in tratament de lunga durata. Am citit ca si terapia cognitiv-comportamentala poate fi de ajutor. Ma poate ajuta cineva cu numele unui psihoterapeut bun in Bucuresti? Nu as vrea sa iau inca medicamente. Exista cineva care s-a vindecat, si cum?

Terapia cognitiv-comportamentala, la fel ca si alte tipuri de terapii sunt foarte eficiente in tratarea anxietatii. Nu stiu exact problema ta, insa pot sa-ti spun ca, in general, anxietatea se poate trata foarte bine prin intermediul psihoterapiei. Nu spun sa nu iei medicamente, caci merge foarte bine si combinarea psihoterapiei cu medicamentatia, dar anxietatea poate fi tratata si doar prin psihoterapie. Trebuie sa alegi varianta care ti se potriveste tie cel mai bine.
Mult succes, solutii exista la probema ta.
Sorina

medicamentele trebuie sa le iei. au rolul nu numai de a te linisti, chiar daca e posibil sa te simti ametita cand le iei, dar se transcriu pe lunga durata, si dintr-un anume motiv. au rolul de a reface anumite legaturi neuronale, ce s-au pierdut in urma unui soc pe care l-ai avut, ce iti cauzeaza starea de anxietate

da, sa refaca legaturile neuronale uzate sau nu mai stiu ce, nu mai tin minte exact cum s-a exprimat psihiatrul meu cand mi-a explicat de ce ar trebui sa iau calmantele recomandate de el

mai intai am luat doazepam, acum tritico

diazepam*

tatal meu a murit cand aveam 8 ani jumatate, de cancer, si bunica mea a crezut ca e bine sa-l vad inainte sa-l ingroape. la varsta aceea a fost o imagine ingrozitoare, am suferit un soc, in urma caruia nu am vorbit vreo 3 zile, apoi am inceput sa am probleme cu socializarea, la inceput eram f tacuta, apoi violenta. acum nu imi mai amintesc nimic inainte de accidentul acela, si de atunci am insomnii, si depresie, stari anxioase... am incercat sa ma sinucid acum 1 an jumatate, am tendinta sa imi fac rau atunci cand cad in depresii, plus ca nu puteam sa imi fac prieteni. de cand cu terapia, mi-am mai revenit, am stari anxioase din ce in ce mai rar, am o relatie stabila...deci.. aaa. si am probleme grave cu memoria, din cauza insomniilor prelungite pe parcursul a 10 ani. o am ceva de genul cum o are mama la 50 de ani. si noaptea am cosmaruri, in care visez ca cineva ma urmareste si vrea sa ma omoare... si multe alte chestii de genul... alte detalii? :)

cum tata a murit, si doar lui ii pasa de mine, pe mama nu o prea intereseaza. de cate ori sunt bolnava, zice ca nu am nimic, si nici macar nu imi ia tratamentele. astfel am ajuns sa am ulcer, reumatism, sinuzita, sindromul colonului iritabil, chist ovarian, noduli mamari, plus alte afectiuni minore, netratate. anul trecut am fost cu prietenul meu la psihiatru, si am inceput terapia. si a inceput prietenul meu sa imi ia tratamente... 1/3 din salariu numai pe tratamentele mele da lunar

Draga Andra, la fel ca si Andrei, te sfatuiesc sa incerci sa consulti si un psihoterapeut. In paralel cu tratamentul medicamentuos, cred ca si psihoterapia te-ar ajuta mult sa-ti rezolvi problemele intr-un timp mai scurt. Nu vreau sa zic nimic rau de psihiatrul care te trateaza pentru ca nu-ti cunosc problemele in detaliu, dar UNII medici si psihologi au tendinta de a chema un pacient la consultatii pe perioade cat mai lungi pentru a-si asigura un venit constant. Probabil ca stii bancul cu avocatii :) Sper sa nu fie cazul la tine dar cu toate acestea, psihoterapia bine facuta nu poate decat sa te ajute in plus.
Mult succes!
Cu drag, Sorina.

Buna. Sunt Karina si ma alatur voua in ideea de a primi si da sfaturi (atat cat imi sta in puteri). Povestea mea a inceput frumos...la 28 ani mi-am schimbat domiciliul si am ajuns tocmai in mult ravnitul Paris alaturi de prietenul meu. Acolo, din pacate, incet am alunecat in depresie, anxietate, atacuri de panica, agorafobie (datorita singuratatii, strainatatii si anotimpului ploios). Ce sa va spun, in 3 luni de zile am ajuns sa nu mai am pofta sa traiesc, imi era dor de casa. In fine...am revenit acasa, intr-o stare cumplita. Am fost la tot felul de doctori, analizele au iesit perfect. Insa norocul meu a fost sa fiu indrumata spre un psihoterapeut minunat, o doamna apropiata de varsta cu mine cu care am inceput acum 3 luni terapia. Inceputul a fost tare anevoios, faceam tot ce imi spunea ea chiar daca nu aveam incredere totala in aceasta terapie. Ma simteam rauu, imi era frica sa raman singura in camera, de iesit afara din casa singura nici nu incapea vorba. In fiecare zi trageam de mine si imi spuneam ca autocontrolul si autosugestia e cel mai bun medicament. Intre timp am cunoscut un baiat minunat, pe internet, cu care imi facea mare placere sa discut. Abia asteptam sa vina seara sa povestim iar. Am inceput sa citesc tot felul de lucruri de cultura generala pentru ca uitasem tot. Mi-a trezit interesul pentru filme. Incepeam sa ma simt din nou utila si am capatat pofta de a trai. La medicamente (anxiolitice) nu am acceptat sa apelez...puterea mintii e cea buna. Azi, dupa 3 luni de pshihoterapie ma simt mai bine, ies afara, ma plimb cu autobuzul, ma duc la cumparaturi, ma duc in vizita la prieteni. Celmai important e ca m-am imprietenit cu toate simptomele anxietatii...cateodata imi face placere sa le infrunt, cateodata sunt mai puternice decat mine. Dar nu capitulez. Am incercat sa iau intr-un final lexotanil la sfatul medicului neurolog (in speranta ca simptomele sa dispara), doza foarte mica - insa nu m-am simtit bine deloc..dupa 5 zile am renuntat pentru ca simptomele mele se amplificau pe zi ce trecea. Ceea ce vreau sa va spun e sa nu capitulati orice simtiti, sa aveti incerdere in voi si in puterea voastra, sa incercati sa va gasiti ceva ce va face sa fiti fericiti. Terapia cognitiv-comportamentala face minuni atata timp cat esti hotarat sa te insanatosesti. Eu nu sunt deplin refacuta, poate nu voi fi niciodata..dar orice ar fi sper sa am mereu aceasta tarie de a nu ma lasa aruncata de colo-colo de aceste simptome neplacute si de a-mi putea trai viata cat mai frumos posibil. Sper ca macar 1 cititor sa mi se alature si sa spuna NU simptomelor. Si el sa spuna mai departe, sa mai atraga pe cineva in hora si tot asa...sa ne cream o hora in care sa ne jucam noi cu simptomele, nu noi dupa ele. Va doresc mult curaj, precum imi doresc si mie acelasi curaj.

Absolut de acord ! Ma alatur mesajului ! Simptomele se pot controla cu putina vointa si inteligenta !

SI EU MA ALATUR

Si eu ma alatur. Trebuia sa luptam. Pentru noi si pentru cei pe care ii iubim.
Stiu cum e sa fii la granita. Intre nebunie si normalitate.
Si faptul ca stau acum pe net, e tot o forma de lupta. Desi as avea o gramada de lucruri urgente de facut.
Dar faptul ca sunt asa de multi oameni cu tulburari de personalitate,
capabili sa si le identifice si chiar sa le controleze, ma face sa am mai multa incredere in mine.

Tulburari de anxietate nu de personalitate..Cinderella ! Ca modifica putin comportamentul si modul de viata..e adevarat !..Pseudonimul tau este si numele unui unt de arahide...bun...dar cam sarat !

Stevens, esti cumva psiholog? Eu nu sunt. Fac si eu pe psihologul, ca tot romanul, deoarece traversez de ceva vreme niste momente critice de viata, in plan psihologic, altfel totul e OK.
Deci, scuze pentru folosirea improprie a termenilor de specialitate.
Esti cumva un pic narcisic? Sau poate numai cinic? Apropo de gluma foarte proasta cu untul de arahide. "Cinderella" vine de la Cenusereasa, daca ai citit cumva povesti cand ai fost copil.
Credeam ca suntem pe forum sa ne ajutam unii pe altii si nu sa ne ranim reciproc sentimentele, de-aia m-a luat valul si am vrut sa transmit un "mesaj mobilizator" de Ziua Tineretului.
Pana una alta, iti recomand o carte : "Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile" - Francois Lelord si Cristophe Andre

Am vrut doar sa corectez un termen apoi mi-a atras atentia numele, nici macar n-am vrut sa fie o gluma ! A fost o legatura (neinspirata) facuta pe moment ! Scuze ! Dar sa stii ca e asa cum zic, poti sa verifici (se gaseste la metro) ! M-am uitat si pe eticheta.. e desenata o zana !Deci asa trebuie sa fii si tu ! Eu sint foarte...flexibil ! Poate ma revansez cumva !?

E ok :). Multumesc frumos ca ai incercat sa fii dragut.
Vezi, asta e poate problema mea din ultima vreme, agravata de schimbarile majore prin care am trecut in ultimii 2 ani :reactionez disproportionat. Am luat personal raspunsul tau si l-am distorsionat complet. Ma si gandeam dupa, ce agresiva ( ca atitudine) par, desi era de fapt o reactie, destul de primitiva, de aparare.
By the way, nu ma incadrez nici la statutul de "zana" ( stima scazuta de sine :D ), decat eventual ca mama a copiilor mei, iar in ceea ce priveste reactiile exagerate pot spune : ai avut noroc ca nu esti copilul meu, ca poate incasai si o palma absolut nevinovat.
Iar daca am fi fost colegi de serviciu, data fiind si diferenta de varsta in favoarea ta ( pp ca nu ai trecut de 30, in vreme ce eu ma apropii de 41 ), sigur ma umfla plansul si "puneam buza", cum de altfel mi s-a si spus la noul meu loc de munca.
Nu stiu daca am nevoie de "anger management", am citit si despre asertivitate, dar nu reusesc sa o practic. Cred ca am nevoie de un prieten, deoarece toti prietenii mei apropiati sunt departe de mine.
Poate de asta am intrat pe forum.
Am intrat pe mai multe sectiuni. Nu stiu unde sa ma incadrez. Anxioasa, depresiva, dependenta, evitanta si mai nou cam agresiva.
Poate chiar "borderline", destul de periculos.
Am vazut ca incerci terapii alternative ( nu stiu daca am folosit termenul corect).Poate imi dai un sfat in sensul asta.
Si, esti cumva din Sibiu???
Friends for ever?
Ar trebui sa dormim la ora asta : 1:53 am