Fundatia Vier Pfoten Hunedoara sterilizeaza gratuit cainii fara stapan

Data publicării: 20-03-2007

Fundatia pentru protectia animalelor Vier Pfoten va incepe, de luni, un program de sterilizare gratuita a cainilor fara stapan care traiesc pe strazile municipiului Hunedoara, transmite corespondentul ROMPRES.
 Proiectul CCR (Catch, Castrate, Release) se va desfasura in parteneriat cu Primaria Hunedoara si are ca scop solutionarea "civilizata si eficienta" a situatiei animalelor fara stapan, impreuna cu locuitorii si institutiile orasului, si se va desfasura pe o perioada de trei luni, se arata intr-un comunicat al Fundatiei Vier Pfoten.
 "In cadrul programului, cainii vor fi prinsi, sterilizati, marcati, tatuati, deparazitati si vaccinati, iar dupa perioada postoperatorie, daca nu apar complicatii medicale, sunt returnati in locul de unde au fost luati", se precizeaza in documentul citat.
 Contractul semnat intre Fundatia Vier Pfoten si Primaria Hunedoara prevede ca organizatia neguvernamentala va steriliza gratuit cainii comunitari, iar autoritatile nu vor initia actiuni de ucidere sau maltratare a acestor animale.
 Proiectul CCR este derulat de Vier Pfoten in mai multe tari europene care se confrunta cu un numar mare de animale fara stapan. In Romania, programul a inceput in anul 2002 si s-a desfasurat in mai multe orase, cum sunt Cluj Napoca, Focsani, Galati, Sinaia sau pe Litoral. De la debutul proiectului, au fost sterilizate in Romania un numar de 35.513 de animale fara stapan, caini si pisici.

 

Sursa: Rompres

20-03-2007, Vizualizari 823
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.