Genetica lămureşte controversa privind originea evreilor din Europa

Evreii din Europa îşi au originea într-un mozaic de ascendenţe, multe provenite din triburi din Caucaz convertite la iudaism, concluzionează un studiu ce va fi publicat joi în revista britanică Genome Biology and Evolution, şi care, potrivit autorului său, va lămuri o controversă veche de peste două secole, semnalează AFP.

Evreii de origine europeană, aşkenazii, reprezintă în jur de 90% din cei peste 13 milioane de evrei răspândiţi azi în lume.

Conform aşa-numite ipoteze "renane", aşkenazii sunt descendenţii evreilor care au fugit din Palestina după cucerirea musulmană din anul 638.

Tot potrivit acestei ipoteze, ei s-au instalat în sudul Europei, apoi, spre sfârşitul Evului Mediu, circa 50.000 dintre ei s-au deplasat din Renania /Germania/ spre Europa de Est.

Unii cercetătorii consideră această ipoteză improbabilă, pentru că scenariul ar fi imposibil din punct de vedere demografic. El ar implica un salt numeric al populaţiei evreieşti din Europa de Est, de la 50.000 de indivizi în secolul al XV-lea la circa 8 milioane la începutul veacului al XX-lea.

Rata natalităţii ar fi, în această ipoteză, de zece ori mai mare decât cea a populaţiei locale ne-evreieşti, iar aceasta în pofida dificultăţilor economice, a bolilor, războaielor şi pogromurilor care au devastat comunităţile evreieşti.

Studiul, întreprins de geneticianul Eran Elhaik de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, a comparat genomurile /patrimoniul genetic/ a 1.287 de indivizi neînrudiţi descendenţi a opt grupuri de populaţie evreiască şi a 74 de ne-evrei.

Geneticianul a analizat în detaliu aceste date, încercând să identifice mutaţii în codul ADN legate de originea geografică a unui grup.

Aceşti indicatori au fost deja utilizaţi în trecut pentru a face lumină asupra originilor bascilor sau ale pigmeilor.

Geneticianul a găsit, printre evreii din Europa, semnături ancestrale ce indică în mod clar spre Caucaz şi, într-o mai mică măsură, spre Orientul Mijlociu.

Aceste rezultate, afirmă Eran Elhaik, vin să sprijine teoria rivală, şi anume "ipoteza hazară", conform căreia evreii din Europa de Est descind din hazari, un amestec de clanuri turcice instalate în Caucaz în primele secole după Hristos şi care, sub influenţa evreilor din Palestina, s-au convertit la iudaism în secolul al VIII-lea.

Evreii hazari au ridicat un imperiu înfloritor, care a atras evrei din Mesopotamia şi din Imperiul bizantin. Au prosperat într-atât, încât s-au răspândit pe teritoriile de azi ale Ungariei şi României, plantând rădăcinile pentru o numeroasă diaspora.

Imperiul hazar s-a prăbuşit însă în veacul al XIII-lea, sub atacurile mongolilor şi slăbit de epidemiile de ciumă neagră.

Evreii hazari au fugit apoi spre vest, instalându-se în regatul polonez şi în Ungaria, unde abilităţile lor în materie de finanţe, economie şi politică erau foarte apreciate, şi de unde s-au răspândit, în cele din urmă, în restul Europei Centrale şi în Europa Occidentală.

"Concluzionăm că genomul evreilor din Europa este un mozaic de populaţii vechi, care includ hazari convertiţi la iudaism, evrei greco-romani, evrei din Mesopotamia şi din Palestina", a explicat Eran Elhaik.

Potrivit cercetătorului, "structura acestei populaţii s-a format în Caucaz şi pe malurile Volgăi, cu rădăcini care se întind până în Canaan şi pe malurile Iordanului".

Istoria schiţată prin analiza genetică este susţinută de descoperirile arheologice, de literatura evreiască ce descrie convertirea hazarilor la iudaism, precum şi de dovezi lingvistice, mai spune Eran Elhaik.