Giurgiu: Centrul de asistenţă medico-socială de la Mogoşeşti, amendat pentru condiţii ca într-un "lagăr de exterminare"

Data publicării: 04-10-2013

Centrul de asistenţă medico-socială de la Mogoşeşti a fost amendat după ce inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Giurgiu au constatat, în urma unor controale, că beneficiarii acestui centru trăiesc acolo ca într-un 'lagăr de exterminare'.
'Pe parcursul acestui an inspecţia socială din cadrul AJPS Giurgiu a efectuat controale la toate centrele de îngrijire socială, casele protejate şi căminele de bătrâni din judeţ şi a constatat mai multe deficienţe privind condiţiile de îndeplinit pentru acreditarea unor astfel de servicii. Dar dacă la 98 la sută dintre acestea deficienţele au fost remediate, la Mogoşeşti din luna mai de la primul control şi până acum nu au fost luate măsuri de remediere, iar în urma unei vizite pe care am efectuat-o acolo în urmă cu două zile am constatat că beneficiarii acestui centru, care sunt oameni ai străzii, dar şi pensionari, trăiesc ca într-un lagăr de exterminare, motiv pentru care am aplicat o amendă de 120 de milioane de lei', a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul AJPS Giurgiu, Laurenţiu Ionescu.
Potrivit acestuia, la Mogoşeşti se desfăşoară lucrări de reabilitare a centrului, dar cei 55 de beneficiari au fost mutaţi în corpuri de clădire dezafectate de ani de zile, stau câte 10-12 în cameră, nu există toaletă decât într-unul din cele trei corpuri de cazare, iar hrana este dusă cu găleţile.
'Ştiu că acolo se fac lucrări pentru reabilitarea centrului, dar mi-e teamă că până vom ajunge să inaugurăm noul sediu, nu vom mai avea pe cine să cazăm aici, pentru că actualii beneficiari stau în clădiri dezafectate, în camere fără posibilităţi de încălzire, medicamentele pe care le au de luat sunt nesupravegheate, iar baie există doar într-un corp de cazare, ceilalţi trebuind să se deplaseze prin ploaie şi prin noroi până acolo', a completat Laurenţiu Ionescu.
Şeful AJPS Giurgiu spune că în condiţiile în care deficienţele constatate nu sunt remediate, va merge până acolo încât va dispune închiderea centrului de la Mogoşeşti.

Sursa: Agerpres, 04-10-2013, Vizualizari 1624
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.