Iași: Semnal de alarmă tras de medicii infecționiști după apariția a trei noi focare de rabie în județ
Data publicării: 12-11-2025
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase 'Sf.Parascheva' Iași, dr Florin Roșu, atrage atenția asupra pericolului reprezentat de rabie, după ce la nivelul județului au fost confirmate recent trei focare active ale bolii.Potrivit sursei citate, două dintre focarele de rabie au fost declanșate de bovine. Acesta sunt localizate în localitatea Vlădiceni, unde nouă persoane aflate sub monitorizare, și în localitatea Brădicești, unde sunt opt persoane contact.
Cel de-al treilea focar a fost determinat de o vulpe depistată în localitatea Gheorghitoaia, având un contact uman.
'Situația este alarmantă chiar dacă este monitorizată și ținută sub control. Facem apel către populație să nu interacționeze cu animalele care prezintă un comportament anormal, fie sălbatice, domestice sau în captivitate. Recomandăm să anunțe imediat autoritățile, respectiv Direcția Sanitar Veterinară, iar dacă s-a produs un contact cu animalul respectiv să se adreseze de urgență Spitalului Clinic de Boli Infecțioase', a declarat dr. Florin Roșu.
Potrivit acestuia, creșterea este semnificativă și ridică semne de îngrijorare întrucât de la începutul anului 2025 în județul Iași au fost declarate 40 de focare de rabie, spre deosebire de anul 2024 când au fost înregistrate cinci astfel de focare.
Conform statisticilor unității medicale, în cursul anului 2025 au fost vaccinate 1.600 de persoane, comparativ cu 1.319 persoane în 2024, ceea ce reflectă o creștere a riscului de expunere și a cazurilor suspecte.
Sursa: Agerpres,
12-11-2025, Vizualizari 60
