IGSU: Peste 100 de localitati din tara - afectate de vremea nefavorabila

Data publicării: 12-02-2012

Peste 100 de localităţi din 15 judeţe sunt afectate de vremea nefavorabilă, potrivit datelor de sâmbătă, de la ora 5.00, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Tohănean, ofiţer de relaţii publice al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Ea a precizat că dintre cele 118 localităţi, 79 sunt izolate din punct de vedere al comunicaţiilor rutiere sau feroviare şi anume 51 în judeţul Vrancea, 20 în judeţul Buzău, 6 în judeţul Ialomiţa şi una în judeţul Călăraşi.
Gabriela Tohănean a informat că dintre cele 118 localităţi, 29 de sate, cătune, cartiere şi localităţi sunt nealimentate parţial sau total cu energie electrică, una dintre acestea are disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte reţelele de comunicaţii fixe sau mobile, iar alte nouă au dificultăţi referitor la apa potabilă sau menajeră.
"Referitor la căile de comunicaţii rutiere, pe Autostrada Soarelui sunt trei tronsoane blocate, pe raza judeţelor Călăraşi, Ilfov şi Ialomiţa, 14 drumuri naţionale şi 56 de drumuri judeţene sunt închise traficului, 26 de drumuri judeţene au circulaţia îngreunată, iar alte 65 de tronsoane sunt blocate pe diferite drumuri judeţene. Opt linii de cale ferată sunt închise", a afirmat Tohănean.
Oficialul a precizat că vineri, 3357 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au intervenit, iar elicopterele MAI au transportat 26 de persoane care aveau nevoie de ajutor medical. Astfel, din Buzău au fost transportate 15 persoane, din Vrancea 7, din Brăila 3, iar din Ialomiţa o persoană.
Sursa: Agerpres, 12-02-2012, Vizualizari 265
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.