Litiu orotat - ar putea repara, dar și preveni demența Alzheimer [studiu Harvard]

Dr. Michael Stanfield este medic și cercetător pasionat de sănătate preventivă, cunoscut pentru abilitatea sa de a traduce descoperirile științifice recente într-un limbaj accesibil publicului general. Prin canalul său de YouTube, el analizează periodic studii medicale publicate în reviste de top, aducând în atenția publicului informații relevante despre nutriție, neuroștiințe și medicina bazată pe dovezi.
Într-unul dintre cele mai recente episoade, Dr. Stanfield a discutat despre o cercetare revoluționară publicată pe 6 august 2025 în revista Nature de către cercetători de la Harvard, care sugerează că deficiența de litiu ar putea fi un mecanism comun implicat în degenerarea cerebrală ce duce la boala Alzheimer. Discuția explorează nu doar legătura dintre nivelurile de litiu și formarea plăcilor amiloide, ci și potențialul terapeutic al suplimentării cu litiu în forma orotat și doze mici.

Ce cauzează boala Alzheimer și demența

Dr. Stanfield își începe analiza subliniind faptul că, deși boala Alzheimer este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, mecanismele exacte care o declanșează rămân parțial necunoscute. Ceea ce știm este că procesul degenerativ implică două anomalii majore în creier:

• acumularea de plăci amiloide în spațiul extracelular, formate din fragmente proteice lipicioase care perturbă comunicarea dintre neuroni;

• încâlcirea filamentelor de proteine tau în interiorul neuronilor, care afectează funcționarea internă a celulelor nervoase.

Aceste procese duc în final la inflamație cerebrală, moarte neuronală și declin cognitiv progresiv.

Însă, potrivit Dr. Stanfield, marea întrebare este de ce apar aceste procese și ce le accelerează. Există factori genetici bine documentați – cum ar fi mutațiile genei APOE4 – care cresc susceptibilitatea la boala Alzheimer. Însă, în afara predispoziției genetice, factorii de mediu par să joace un rol esențial, deoarece ei pot fi modificați.

Printre aceștia, cercetătorii au identificat nivelurile de metale din creier drept un factor potențial crucial. Dezechilibrele metalelor esențiale, dar și acumularea unor metale toxice, pot perturba funcțiile neuronale. În timp ce s-au studiat în detaliu efectele excesului de fier sau cupru, impactul scăderii anumitor oligoelemente esențiale – precum litiul – abia începe să fie explorat.

Noi cercetări privind litiul și demența

Pornind de la această ipoteză, echipa de cercetare citată de Dr. Stanfield a analizat țesut cerebral uman post-mortem provenit de la trei categorii de persoane:

• indivizi cu funcție cognitivă normală;

• persoane cu declin cognitiv ușor (mild cognitive impairment);

• pacienți diagnosticați cu boala Alzheimer.

În total, cercetătorii au măsurat concentrațiile a 27 de metale diferite în aceste probe. Rezultatul a fost surprinzător: litiul s-a evidențiat ca elementul cu cea mai mare diferență între grupuri.

Nivelurile de litiu erau semnificativ mai scăzute în creierele persoanelor cu tulburări cognitive sau Alzheimer comparativ cu cele normale. Cu toate acestea, nivelurile serice de litiu (în sânge) erau în limite normale, ceea ce sugerează o disfuncție specific cerebrală în disponibilitatea acestui element.

Această observație i-a condus pe cercetători la o întrebare crucială: ce se întâmplă cu litiul în interiorul creierului pacienților cu Alzheimer?

Concentrația de litiu în plăcile amiloide

Pentru a răspunde la întrebare, cercetătorii au analizat distribuția intracerebrală a litiului și au descoperit un fapt remarcabil: litiul era concentrat în interiorul plăcilor amiloide.

Cu cât pacientul prezenta o formă mai severă de Alzheimer, cu atât concentrația de litiu în plăci era mai mare. În termeni simpli, plăcile amiloide acționau ca un “burete” care absorbea litiul, reducând disponibilitatea acestuia în alte regiuni ale creierului.

Aceasta sugerează un mecanism dublu: pe de o parte, formarea plăcilor amiloide captează litiul, iar pe de altă parte, deficiența de litiu agravează formarea acestor plăci.

Prin urmare, cercetătorii au formulat ipoteza unei bucle de feedback negativ, în care lipsa litiului favorizează acumularea amiloidului, care la rândul său reduce și mai mult nivelul de litiu disponibil.

Deficiența de litiu: cauză sau consecință?

Pentru a testa dacă deficiența de litiu este o cauză sau doar o consecință a procesului neurodegenerativ, echipa de cercetare a efectuat experimente pe șoareci modificați genetic pentru a dezvolta plăci amiloide.

O parte dintre acești șoareci au fost hrăniți cu o dietă săracă în litiu (reducere de 92%), iar rezultatele au fost clare:

• șoarecii cu deficit de litiu au dezvoltat plăci amiloide mai devreme și mai extinse;

• au apărut mai multe încurcături de proteine tau în interiorul neuronilor;

• s-au observat niveluri crescute de inflamație cerebrală și pierderea conexiunilor sinaptice;

• comportamental, animalele au prezentat semne evidente de declin cognitiv.

Aceste rezultate sugerează că lipsa litiului accelerează procesele caracteristice bolii Alzheimer și agravează degenerarea neuronală.

Dr. Stanfield subliniază însă că aceste date provin dintr-un model animal cu o dietă extrem de restrictivă, deci extrapolarea directă la om necesită prudență. Cu toate acestea, descoperirea oferă o nouă perspectivă asupra rolului oligoelementelor esențiale în sănătatea creierului.

Suplimentarea cu litiu și progresia bolii Alzheimer

Pentru a evalua relevanța clinică, Dr. Stanfield analizează datele existente din studii la om. Litiul este folosit de zeci de ani în tratamentul tulburării bipolare, la doze mari, dar efectele sale asupra funcției cognitive au fost observate și la doze mai mici.

Câteva studii observaționale au arătat o relație inversă între nivelul de litiu din apa potabilă și incidența demenței. În regiunile din Danemarca unde apa conținea mai mult litiu natural, incidența demenței era semnificativ mai mică.

Un alt studiu de urmărire a persoanelor care participaseră anterior la un trial cu litiu pentru declin cognitiv ușor a arătat că, după aproape un deceniu, cei care primiseră litiu aveau performanțe cognitive mai bune decât grupul placebo.

În ceea ce privește studiile clinice randomizate, rezultatele au fost inițial neconcludente: două studii nu au arătat beneficii cognitive clare, dar trei cercetări ulterioare au evidențiat îmbunătățiri semnificative la pacienții tratați cu doze mici de litiu.

Mai mult, o meta-analiză recentă a comparat eficiența litiului cu cea a medicamentului aducanumab (terapie controversată pentru Alzheimer) și a concluzionat că litiul a avut un efect semnificativ mai favorabil asupra funcției cognitive.

Astfel, deși datele nu sunt definitive, ele conturează o direcție promițătoare: suplimentarea cu doze mici de litiu ar putea încetini sau chiar inversa unele procese neurodegenerative.

Rezumatul primei părți – Ideile principale

• Dr. Michael Stanfield a analizat un studiu publicat în Nature care leagă deficiența de litiu de apariția bolii Alzheimer.

• Boala Alzheimer este caracterizată de plăci amiloide și tangle-uri proteice tau care duc la moarte neuronală.

• Cercetătorii au descoperit niveluri scăzute de litiu în creierul pacienților cu Alzheimer, deși valorile serice erau normale.

• Litiul se concentrează în plăcile amiloide, reducând disponibilitatea sa în alte regiuni ale creierului.

• Experimentele pe animale arată că deficiența de litiu accelerează formarea plăcilor, inflamația și declinul cognitiv.

• Studiile observaționale la oameni indică o relație inversă între aportul natural de litiu și riscul de demență.

• Suplimentarea cu doze mici de litiu a demonstrat în unele studii îmbunătățiri cognitive semnificative.