Manual de psihoeducaţie în depresie

Suicidul (Sinuciderea)

Suicidul se defineşte ca un act fatal care reprezintă expresia dorinţei de a muri a unei persoane.  În latină înseamnă “auto-omorâre”. Poate fi un gest impulsiv sau planificat luni de zile. Idei de suicid apar la multe persoane suferind de depresie şi constituie un grad de severitate sporit al afecţiunii.
Suicidul apare bolnavilor ca singura  soluţie de scăpare din suferinţa psihică intolerabilă prin care trec. Ideea de suicid apare atunci când bolnavul caută intens o ieşire, deseori sub imperiul emoţional al disperării, al neajutorării şi al încrederii scăzute în sine. Aflat într-o stare de ambivalenţă, stresat intens de nevoi psihologice frustrate, bolnavul trece prin stări de îngustare a conştiinţei, în care apar şi tulburări cognitive care micşorează spectrul de soluţii posibile observate. Astfel, demisionarea din faţa problemelor, anularea vieţii par singurele modalităţi de a scăpa de durerea pe care o simte.

Modalităţile prin care o persoană reacţionează, caută soluţii şi înfrânge problemele sau suferinţele vieţii poartă numele de mecanisme de coping. Sunt modele de reacţie, multe dintre ele automate, care se formează prin învăţare permanentă de la cea mai mică vârstă până în prezent. În faţa unui stress major, cu cât acesta este mai sever cu atât tendinţa unei persoane  va fi să folosească mai degrabă cea mai veche şi mai des folosită metodă de a face faţă unei greutăţi  decât pe cea mai eficientă.  De aceea, după ce suferinţa acută dispare, persoanele care credeau că suicidul este singura soluţie, vor putea găsi, singure sau cu ajutor, multe alte modalităţi mai eficiente pentru ieşirea din criză. Una dintre teoriile privind suicidul, afirmă că acesta apare când sunt depăşite mecanismele actuale de coping ale individului.
Nu toate persoanele cu gânduri de moarte sau chiar idei de suicid le pun şi în practică dar riscul există şi creşte odată cu creşterea intensităţii, frecvenţei acestor gânduri, cu începerea realizării unui plan sau chiar căutarea metodelor de a-l pune în practică.

Peste 95 % din persoanele care încearcă să se omoare suferă de o boală psihică: de obicei tulburare depresivă, schizofrenie, dependenţă de alcool, demenţă, tulburări de personalitate sau de anxietate.
Două treimi dintre pacienţii cu depresie se gândesc la suicid iar 10-15% dintre ei îl comit. Dintre persoanele cu tentative de suicid, 80 % dintre acestea suferă de tulburări depresive.
Factorii care protejează împotriva suicidului sunt: căsătoria mai ales dacă există şi copii, existenţa unui loc de muncă satisfăcător, prezenţa sprijinului din partea familiei sau a grupului de prieteni, credinţa religioasă, sănătatea fizică.

Pentru pesoanele deprimate sau care contemplă suicidul:

-există 95% şanse ca ceea ce vă împinge către suicid să se datoreze unei boli psihice tratabile, astfel încât sunt 95% şanse să scăpaţi de suferinţă şi să trăiţi în acelaşi timp
-părerea proastă despre sine, disperarea, convingerea că viaţa nu merită trăită sau că dumneavoastră nu meritaţi să trăţi, senzaţia intensă de trisţete, convingerea că nu mai există soluţii pentru dumneavoastră şi chiar ideea suicidului sunt simptomele cardinale ale unei tulburări psihice majore, al unei suferinţe a creierului denumită tulburare depresivă majoră şi NU nişte realităţi
-înainte de a comite un act ireparabil, acordaţi-vă şansa unui tratament pentru suferinţa dumneavoastră (chiar dacă nu credeţi că meritaţi); acordaţi-vă aceeaşi compasiune pe care o acordaţi celor dragi când suferă de o boală; există şanse mari ca ideea suicidului să nu mai apară apoi
-dacă aveţi “doar” idei de suicid dar nu v-aţi gândit la un plan sau la o tentativă, apelaţi la un medic specialist de urgenţă, nu este PREA DEVREME
-amintiţă-vă că cele mai multe tentative de suicid se produc sub imperiul impulsului sau pe fondul unei tulburări de claritate a conştiinţei, adică e posibil să aţionaţi impulsiv sau să nu gândiţi limpede în acele momente- AMÂNAŢI DECIZIA PÂNĂ A DOUA ZI, e posibil ca mai târziu să gândiţi altfel
-faceţi o listă de “URGENŢĂ” cu cel puţin 3 numere de telefon ale unor persoane dragi care au fost de acord să vă sprijine în acest sens şi ţineţi-o la îndemână pentru a-i putea suna dacă impulsul unei tentative de suicid devine presant
-această listă sau supravegherea familiei nu înlocuieşte necesitatea unui tratament adecvat psihiatric
-mergeţi la un psihiatru şi acceptaţi internarea în spital dacă medicul consideră că este nevoie (ceea ce este foarte probabil), este cel mai sigur loc pentru dumneavoastră în aceste momente
- perioada de spitalizare (de 2-3 săptamâni în general) nu va fi “cea mai fericită perioadă” din viaţa dumneavoastră cu siguranţă, aşa cum nici o internare în spital nu este indiferent de boala de care suferiţi, dar poate face posibilă existenţa unei “perioade fericite” în viitor pe când moartea sigur nu

Pentru familie/cunoscuţi:

Un membru al familiei mele/o persoană foarte apropiată şi dragă s-a sinucis. Ce e de făcut?

-supravieţuirea după suicid se referă la membrii familiei/apropiaţi ai unei persoane care s-a sinucis şi constituie una din cele mai traumatizante evenimente de viaţă
-doliul va fi o perioadă de suferinţă profundă aşa că cereţi şi acceptaţi ajutorul celor din jur
-negarea, valurile de tristeţe, întrebările legate de cauza suicidului şi de felul în care putea fi prevenit vor fi intense, extenuante şi vă vor afecta serios viaţa, aşa că este de preferat să nu mergeţi la serviciu şi să nu staţi singuri (este recomandat să citiţi despre doliu şi etapele lui, în această broşură)
-doliul după o persoană care s-a sinucis este marcat de sentimentele de vinovăţie pe care o persoană îndoliată le va simţi, mult mai intense şi frecvente decât după alte tipuri de decese;
-amintiţi-vă că persoana care s-a sinucis avea probabil o suferinţă psihică şi nu a făcut acest gest ca pe o acuză la adresa cuiva; suicidul este un aspect al aunei boli psihice, aşa cum infractul apare la cei cu probleme cardiace
-amintiţi-vă că nu există posibilitatea certă de preveni acest gest la o altă persoană (nici măcar în cazul specialiştilor)
-suicidul nu este un semn de „nebunie” care vă caracterizează familia şi nu aveţi motive să vă simţiţi ruşinat sau să ascundeţi motivul real al decesului; decizia privind ce şi cui împărtăşiţi acest lucru vă aparţine însă
-apelaţi la grupuri de ajutor, în care persoane care au trecut prin aceeaşi situaţie ca dumneavoastră se întâlnesc pentru a-şi oferi înţelegere şi ajutor reciproc; aceste persoane vă vor putea oferi compasiunea şi suportul necesar penru a trece peste drama dumneavoastră
-există cazuri în care  suicidul este însoţit de bilete de adio cu acuzaţii clare şi cu intenţia vădită de a fi o răzbunare la adresa unei persoane –dacă sunteţi această persoană, pericolul de a fi devastat/ afectat pe termen lung de sentimente de vinovăţie sunt foarte mari, cu atât cu cât persoana decedată nu vă poate auzi scuzele, argumentele sau chiar regretele. În acest caz, cereţi urgent părerea unui specialist în sănătate mintală (psihiatru, psihoterapeut), descrieţi situaţia şi analizaţi împreună cea mai bună cale pentru a împăcarea cu această situaţie, pentru ca dumneavoastră să vă puteţi continua viaţa

 

Cum puteţi observa dacă cineva drag, care suferă de depresie, urmează să se sinucidă?

-declaraţii de genul ”nu mai vreau să trăiesc”, „m-ai bine aş muri, ar fi mai bine pentru toată lumea”, biletele de adio trebuie luate în serios şi persoana trebuie îndrumată sau chiar adusă la medicul psihiatru
-declararea deschisă, francă a unei intenţii de suicid, mai ales la persoane care au suferit o traumă psihică majoră reprezintă un factor de prognostic sever pentru suicid
-observarea unor preocupări sau conversaţii excesive legate de moarte, de ritualuri de înmormântare sau de metode de a muri trebuie să îngrijoreze membrii familiei sau cei apropiaţi.
-o schimbare bruscă în starea psihică a persoanei deprimate (fie în rău, fie în bine) trebuie să crească suspiciunea privind o viitoare tentativă de suicid
-multe persoane care intenţionează să comită suicid îşi realizează un testament, au  întâlniri cu persoane dragi de la care îşi iau „la revedere”, încearcă să lase lucrurile din viaţa lor în ordine, aspecte care pot atrage atenţia celor din jur
 -tentative de suicid pot aparea la bolnavii sever afectaţi de depresie, indifererent dacă acest gest pare să nu le fie caracteristic în mod normal (adică suicidul poate să apară şi la o persoană despre care cei care o cunosc afirmă că „nu ar face aşa ceva niciodată, nu e genul”)
-afirmaţii din partea unei persoane deprimate care neagă ideaţia autolitică (ideea de a se sinucide) ca de exemplu „staţi liniştiţi, nu o să mă omor”, nu înseamnă înlăturarea pericolului de a face acest gest, mai ales dacă persoana pare să ascundă ceva, refuză să discute despre subiect sau să caute ajutor medical şi devine din ce în ce mai retrasă
-gesturile de suicid sunt deseori impulsive, aşa încât nu lăsaţi la îndemână cuţite, arme de foc sau medicamente (de orice fel)
-multe familii observă aceste schimbări, se lovesc de refuzul bolnavului de a merge la medic şi hotărăsc să îşi asume responsabilitatea ueni supravegheri permanente. Supravegherea este o povară imposibil de dus şi foarte periculoasă atât pentru bolnav, cât şi pentru familie, care se va învinovăţi enorm şi inadecvat dacă bolnavul comite gestul fatal.

Trebuie însă reţinut că nu există însă semne certe şi nici posibilitatea reală de a supraveghea o persoană 24 de ore din 24! Dacă doriţi să o ajutaţi, mergeţi cu persoana la medicul psihiatru!

 

Aţi descoperit o persoană care încearcă/ a încercat  să se sinucidă. Ce este de făcut?

-verificaţi pulsul, acordaţi primul ajutor (de ex. aplicarea unui garou deasupra taieturii dacă persoana a încercat să îşi secţioneze venele, taierea corzii/funiei la o persoană care a încercat să se spânzure)
-SUNAŢI 112 DE URGENŢĂ şi rămâneţi lângă bolnav până la sosirea ambulanţei
- la sosirea acesteia, daţi toate detaliile privind ceea ce aţi văzut sau făcut
-înainte de a pleca spre spital, luaţi cu dumneavoastră orice cutie de medicamenet goală sau pahar pe care le observaţi lângă bolnav
-tentativa de suicid este de obicei semnalul unei suferinţe sufleteşti profunde, aşa că nu este de ajutor să reacţionaţi furios faţă de persoana care trece prin aşa ceva sau să vă manifestaţi intens sau zgomotos frica faţă de situaţie
-manifestaţi compasiune faţă de suferinţa persoanei chiar dacă nu îi înţelegeţi gestul, vocea dumneavoatră calmă şi caldă îi va fi de real folos
-în timpul unei tentative de suicid, conştiinţa bolnavului se îngustează, se modifică, astfel încât e posibil să gândească şi să acţioneze în feluri care nu sunt congruente cu personalitatea persoanei, aşa că nu vă miraţi sau indignaţi dacă este supărat pe dumneavoastră, vă jigneşte, vă acuză pe nedrept etc.- nu este ceva personal şi cu siguranţă va regreta aceste gesturi mai târziu
-suicidul/tentativa de suicid este o urgenţă psihiatrică majoră, persoana care a încercat să se sinucidă trebuie neapărat să primească tratament şi îngrijire medicală psihiatrică, de preferinţă în spital, sub supraveghere
 - Duceţi/însoţiţi persoana de urgenţă la camera de gardă a celui mai apropiat spital de psihiatrie!
-Nu cedaţi şantajului sau rugăminţilor pacientului de a nu fi dus la spital! Vă va mulţumi mai târziu!
-medicul psihiatru va aprecia la consultaţie care sunt circumstanţele tentativei de suicid (gradul de letalitate al metodei, intensitatea dorinţei de a muri a bolnavului, reacţa acestuia faţă de ceea ce s-a întâmplat) ca şi o scurtă evaluare a bolii psihice care se constituie ca şi cauză a tentativei de suicid (nu toţi cei care încearcă acest gest suferă de depresie)
-este foarte probabil să decidă că este necesar să interneze persoana la spital, într-o secţie de supraveghere
-dacă persoana nu este de acord cu internarea, medicul psihaitru poate decide (este cel mai sigur pentru bolnav) internarea nonvoluntara, conform legii 487/2002; va fi nevoie şi de o cerere din partea familiei în acest sens, dar care nu este şi obligatorie

 

Ce facem după spitalizarea pentru o tentativă de suicid? Cum să ne purtăm în viitor?

-dacă o persoană este sub tratament psihiatric nu înseamnă că riscul a dispărut complet; psihiatrul vă va spune su siguranţă că în zilele de învoire din spital şi în primele săptămâni după externarea, riscul de suicid este în continuare crescut, aşa încât observaţi orice modificare a stării pacientului în sensul celor menţionate mai sus
-riscul de suicid este mult mai mare dacă au existat alte tentative în trecut, nu vă bazaţi pe afirmaţii de genul „s-a sperit rău de ceea ce a făcut, nu mai face sigur niciodată aşa ceva”
-încurajaţi şi supravegheaţi ca bolnavul să îşi ia tratamentul urmând cu stricteţe recomandarea medicului
-după recuperarea din episodul depresiv, vorbiţi cu persoana cu calm şi înţelegere despre cele întâmplate, nu va fi de ajutor să „îngropaţi schelete în dulap” şi nici nu îi „daţi idei” dacă îi reamintiţi de suicid
-puneţi accentul pe ceea ce aţi simţit dumneavoastră în acele momente şi fiţi atent să nu existe acuzaţii către persoană
-suicidul nu este o ruşine, nu este ilegal şi nici nu aduce defăimarea onoarei sau imaginii publice a unei familii, este un gest grav al unei persoane aflate în suferinţă profundă
-respingeţi ferm orice aluzii de acest gen (ruşine, dezamăgire) din partea persoanelor din jurul dumneavoastră sau din jurul bolnavului (se vor găsi rude, vecini, colegi de serviciu, cunoştinţe „binevoitoare”care nu au deloc informaţii despre sănătate mintală şi care pot fi răutăcioşi chiar fără voie cu fraze de genul: „cum? Cutare? Vai, nu aş fi crezut că e capabil de aşa ceva?”) ; sprijiniţi bolnavul să facă acelaşi lucru
-dacă apar probleme în familie sau discuţiile sunt dificile şi generatoare de conflicte cereţi ajutor de la un psihoterapeut de familie care vă poate ajuta în stabilirea unei comunicări eficiente, în restabilirea echilibrului familiei şi chiar în înţelegerea rolului familiei în apariţia gestului suicidar