Masuri sanitar-veterinare in perioada sarbatorilor

Data publicării: 10-12-2008

 Inspectorii sanitar-veterinari ialomiteni vor efectua, pe tot parcursul lunii decembrie, controale in toate unitatile de abatorizare, procesare si depozitare a produselor alimentare de origine animala, dar si verificari legate de transportul, depozitarea, expunerea si vanzarea cu amanuntul pentru a se constata daca se respecta legislatia nationala si comunitara in domeniu.
Vor fi verificate, de asemenea, unitatile de alimentatie publica, unde vor fi organizate mese festive cu prilejul sarbatorilor de Craciun si Anul Nou, dar si pietele agro-alimentare, targurile si obatoarele, in vederea supravegherii vanzarii de produse alimentare sau animale vii.
Au fost luate masuri pentru asigurarea permanentei cu personal sanitar-veterinar atat in pietele agroalimentare sau in alte locuri amenajate si autorizate in care se aduc spre valorificare produse de origine animala, dar si la sediul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Ialomita, in scopul receptionarii eventualelor semnale din partea consumatorilor.
Pentru a se aplica masurile ce se impun, in timp optim, la sediul DSVSA Ialomita exista un program suplimentar de asistenta zilnica, pana la ora 20.00, inclusiv in zilele nelucratoare, asigurat de un medic veterinar sau inginer si un asistent veterinar, serviciu de permanenta la un telverde, iar la nivelul circumscriptiilor se asigura program prelungit, inclusiv in zilele libere.
'Informam populatia de a se aproviziona cu produse de origine animala, in special carne de porc, numai din unitati supuse controlului sanitar veterinar, sa evite aprovizionarea din comertul stradal si procurarea de carne care nu poarta stampila de control sanitar veterinar si pentru care proprietarul nu poate face dovada ca a fost expertizata sanitar veterinar', a declarat Mihai Puia, seful DSVSA Ialomita.
Contravaloarea examenului pentru depistarea trichinei va fi de 7 lei la nivelul circumscriptiilor sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor, iar in circumscriptiile sanitar veterinare concesionate, minim 10 lei.
Sursa: Agerpres, 10-12-2008, Vizualizari 468
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.