Medicii de medicina sportiva ar putea fi repusi in drepturi

Data publicării: 03-05-2007

Deputatii au discutat joi, fara a da votul final, proiectul de lege privind organizarea si functionarea cabinetelor de medicina sportiva.

Proiectul legislativ, initiat de senatorul PNL Dan Sabau, repune in drepturi medicii de medicina sportiva si stabileste cadrul legal al relatiilor dintre acestia, medicul de familie si specialistii din ambulatoriu.
    in plus, medicilor de medicina sportiva li se da posibilitatea de a putea incheia contracte cadru cu Casa de Asigurari de Sanatate si asigurari voluntare suplimentare pentru anumite acte terapeutice.
    Deputatii au pledat ca medicii de medicina sportiva sa poata acorda calificativul de apt pentru efort sportivilor de performanta si au criticat decizia anterioara a Ministerului Sanatatii de a desfiinta aceasta specialitate.
    Prin raportul intocmit actului normativ, Comisia pentru sanatate a Camerei Deputatilor a impus, practic, Ministerului Sanatatii organizarea si reintroducerea in nomenclator a specialitatii de medicina sportiva si a argumentat ca medicii trebuie repusi in drepturi "macar pentru simplul motiv ca foarte multi sportivi au decedat pe stadioane".
    Actul normativ a fost adoptat de Senat, iar deputatii vor avea votul decizional pe aceasta lege.

Sursa: Rompres, 03-05-2007, Vizualizari 650
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.