Medicii rezidenti clujeni ies in strada

Data publicării: 15-10-2008

Medicii rezidenti din Cluj-Napoca sunt nemultumiti de salariile lor, de modul in care isi desfasoara profesia si de modul de organizare a examenului de rezidentiat, motiv pentru care vor protesta, miercuri, in fata sediului Prefecturii.
Pe lista de revendicari se numara asigurarea unor conditii de munca corespunzatoare activitatii medicale prestate, acordarea sporurilor de periculozitate in concordanta cu mediul de lucru si riscurile legate de specialitatea aleasa, un salariu minim net de 1.800 de lei, precum si unul de incadrare decent, corespunzator perioadei de studii.
De asemenea, rezidentii de la Cluj vor servicii medicale gratuite pentru medici si rudele lor de gradul intai, plata orelor suplimentare efectuate in timpul specializarii, precum si acordarea unei zile libere dupa fiecare garda.
In ceea ce priveste examenul de rezidentiat, medicii doresc mentinerea numarului si a structurii locurilor conform sesiunii din noiembrie 2007. Totodata, ei sustin reprogramarea examenului de rezidentiat si stabilirea anuala a numarului de locuri pentru acest concurs, ca si a locurilor pentru admiterea in facultatile de medicina generala, in concordanta cu cererea efectiva de personal medical calificat din Romania.
Prin actiunea de protest rezidentii incearca sa atraga atentia structurilor responsabile asupra obligatiei de a organiza un sistem eficient de specializare in cadrul rezidentiatului, comparabil cu cel din Uniunea Europeana.
Sursa: Agerpres, 15-10-2008, Vizualizari 462
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.