Olt: Cei doi răniți din explozia de la Balș primesc îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență
Data publicării: 13-11-2025
Cele două persoane rănite în urma exploziei de la un bloc de garsoniere din orașul Balș, un bărbat în vârstă de 69 de ani și o femeie în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la spitalul Județean de Urgență Slatina unde sunt evaluate și primesc îngrijiri medicale, potrivit directorului medical al unității sanitare, dr. Florin Popa.
'Pacienții sunt în curs de investigații și tratament, se intră în sală cu ei', a spus Florin Popa, care a menționat că cele două persoane sunt 'deocamdată' conștiente și stabile hemodinamic.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, 'persoanele cu arsuri, un bărbat, în vârstă de 69 de ani și o femeie, în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la UPU Slatina, conștiente'.
În afară de arsuri, bărbatul prezenta și un traumatism cranio-cerebral, fiind izbit de suflul exploziei.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a informat, într-o postare pe Facebook, că în situația în care arsurile suferite de cele două victime ale exploziei sunt pe suprafață extinsă, se va apela la transferul lor în străinătate.
'Suprafața arsă va fi stabilită în urma evaluărilor medicale din unitatea sanitară, iar dacă arsurile sunt pe suprafață extinsă se va apela la transferul in spitalele din străinătate', a notat Alexandru Rogobete. .
O explozie urmată de incendiu s-a produs joi, într-un bloc de garsoniere din orașul Balș.
În urma deflagrației, 31 de persoane au fost evacuate din bloc, iar cinci persoane aflate în imobil au avut nevoie de asistență medicală, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.
Dintre cele cinci persoane care au avut nevoie de asistență medicală, două persoane, un bărbat și o femeie, au suferit arsuri și au fost transportate la spital, iar alte trei persoane prezentau atacuri de panică.
Explozia a avut loc la o garsonieră de la etajul al treilea al blocului G5 de pe strada Nicolae Bălcescu din Balș și a fost urmată de incendiu.
Autoritățile au activat Planul roșu la începutul intervenției, însă acesta a încetat după evacuarea persoanelor și stingerea focului.
În orașul Balș a mai avut loc anul acesta o explozie la o garsonieră, situată în aceeași zonă. Este vorba de o deflagrație care s-a produs pe 14 aprilie într-un bloc de garsoniere, în urma căreia o fetiță și o femeie au fost rănite. Atunci, explozia s-a produs de la o sobă pe gaz racordată la rețeaua de gaz metan a imobilului și au fost afectate 16 garsoniere aflate la etajul întâi.
