Otilia Georgescu, unul dintre medicii din dosarul reţetelor false, adusă la Poliţia Capitalei

Data publicării: 21-05-2014

Otilia Georgescu, unul dintre medicii din dosarul reţetelor false, a fost adusă marţi la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri în legătură cu decontările de reţete fictive, prejudiciul fiind estimat la 3,5 milioane de euro.
Poliţiştii au emis 21 mandate de aducere pentru medici şi farmacişti în dosarul decontărilor fictive şi este posibil ca pentru o parte dintre aceştia anchetatorii să emită mandate de reţinere.


Mai mulţi martori din dosarul decontărilor de reţete fictive, în care poliţiştii au efectuat 26 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, sunt audiaţi la sediul Poliţiei Capitalei, au precizat marţi pentru AGERPRES oficiali ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.


Potrivit sursei citate, până în prezent, la sediul Poliţiei Capitalei au venit o parte dintre martori, medicii anchetaţi sunt verificaţi la spital, urmând ca şi ei să fie audiaţi marţi de poliţişti. De asemenea, la audieri vor fi aduşi şi farmacişti.


Peste 100 de poliţişti au desfăşurat marţi dimineaţă 26 de percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Sibiu, Dolj şi Ilfov într-un dosar care priveşte întocmirea de reţete false pentru bolnavii de cancer decontate prin Casa de Asigurări Bucureşti, a anunţat Poliţia Română.


Acuzaţiile aduse persoanelor fizice şi juridice cercetate sunt de înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare şi luare de mită.


"Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro", conform sursei citate.


Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Sursa: Agerpres, 21-05-2014, Vizualizari 488
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.