Pacientii nu-i inteleg pe medici, conform unui sondaj

Data publicării: 24-04-2007

Pacientii nu inteleg "limba" vorbita de medici in timpul consultatiilor medicale si considera ca au nevoie de bani, relatii si un anume statut social, pentru a fi consultati la timp, transmite corespondentul ROMPRES.

Conform unui sondaj efectuat de Fixmedia, la cererea Colegiului Medicilor Iasi, 32 la suta dintre cei chestionati au declarat ca sunt nemultumiti de comunicarea cu medicii, in timp ce alti 57 la suta sustin ca sunt multumiti. De asemenea, 63 la suta dintre cei care au raspuns la chestionar au afirmat ca vor ca medicii sa-si adapteze "limbajul" dupa nivelul lor de intelegere.
    Conform aceluiasi sondaj, majoritatea celor intervievati au afirmat, in ceea ce priveste accesibilitatea la serviciile de sanatate, ca pentru a fi beneficiarii unor astfel de servicii au nevoie de bani, relatii sau statut social.
    "Este ingrijorator faptul ca multi dintre contribuabilii la fondul asigurarilor de sanatate cred ca pentru a ajunge la medic au nevoie de bani si relatii. Consideram ca factorii decisivi trebuie sa gaseasca o modalitate astfel incat pacientii sa nu mai aiba astfel de perceptii. In acelasi timp, Colegiul Medicilor va urmari indeaproape respectarea cadrului deontologic. In cazul in care se vor constata abateri de la deontologia si etica profesionala se va recurge la sanctiuni", a spus prof.univ.dr.Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor Iasi.
    Reforma din sistemul sanitar romanesc a fost perceputa de 21 la suta dintre respondenti ca fiind intr-o directie gresita, in timp ce 72 la suta dintre intervievati au considerat ca gestionarea fondurilor colectate de la asigurati este defectuoasa.
    Si medicii din spitalele iesene au raspuns, prin intermediul unui sondaj comandat tot de Colegiul Medicilor Iasi, ca sunt nemultumiti de dotarile din unitatile medicale. De asemenea, 24 la suta dintre medicii respondenti au afirmat ca au salarii cuprinse intre 150 si 200 de euro, 19 la suta au salarii care variaza intre 300 si 400 de euro, 13 la suta intre 400 si 500 de euro si 15 la suta peste 500 de euro.
    Totodata, peste 50 la suta dintre medicii chestionati au afirmat ca ar dori sa lucreze in unitatile medicale din alte state, unde salariile sunt mai mari.
    Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 384 pacienti si 113 medici din Iasi, in perioada 28 martie-14 aprilie, cu o marja de eroare de plus/minus trei la suta.

Sursa: Rompres, 24-04-2007, Vizualizari 564
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.