Paradoxul utilizării cremelor solare

Studiile anterioare care au analizat relația dintre expunerea la soare și riscul de apariție al melanomului au obținut rezultate contradictorii cu privire la beneficiile utilizării cremelor pentru protecție solară, unele menționând un risc crescut de melanom în cazul personalor care se protejează cu astfel de creme.
Se pare că aceste persoane au tendința de a utiliza mult mai frecvent solarul comparativ cu cei care nu se protejează, preferă vacanțele care presupun o expunere intensă și extinsă la radiațiile solare, motiv pentru care au fost raportate un număr mai mare de cazuri de arsuri solare.
Majoritatea persoanelor care utilizează creme pentru protecția solară o folosesc pentru a extinde expunerea la soare cu scopul de a se bronza, ceea ce ar putea explica acest paradox. De asemenea, multe dintre acestea nu aplică într-un mod corespunzător și/ sau în cantitățile necesare crema de protecție, uită să o reaplice la intervalele de timp recomandate, respectiv nu reușesc să aplice crema pe toate zonele expuse. De aceea s-a remarcat o frecvență crescută a arsurilor solare și a cazurilor de melanom.
Studiul care a fost publicat în Journal of Clinical Oncology a mai observat printre persoanele care utilizează în mod corespunzător cremă cu factor de protecție solară (FPS) mai mare de 15 o diminuare a riscului de apariție a melanomului cu circa 33%.
Trebuie avut în vedere faptul că folosirea acestor creme nu oferă în mod garantat protecție.
De asemenea, pentru a fi eficiente împotriva radiațiilor ultraviolete se recomandă atât aplicarea cremelor cu factor de protecție, cât și evitarea expunerii prelungite la soare care implică multiple riscuri pentru sănătate.
Aflați mai multe informații despre procesul de bronzare și riscurile expunerii la soare din articolele noastre.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 07-05-2023 | creare: 15-09-2016 | Vizite: 2250
Bibliografie
High factor sunscreen can decrease the risk of melanoma by 33 percent, link: https://medicalxpress.com/news/2016-09-high-factor-sunscreen-decrease-melanoma.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Implantul care poate semnala prezența cancerului de la primele semne
- Soia și microbii intestinali rezultați pot controla eficiența tratamentului împotriva cancerului
- Consumul frecvent de legume și fructe colorate ar putea ține cancerul de prostată la distanță
- Cercetătorii au identificat diferențe bazate pe sex în răspunsurile imune împotriva tumorilor
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- O alunita diagnosticata ca fiind melanom malign
- Melanom malign, lamurire
- Melanom malign
- Am cancer de piele?
- Melanom stadiu 2a
- Ajutor!!! melanom malign
- Tumora cerebrala intraparenchimatoasa occipital dreapta