Peste 10% dintre iberici au radacini nord-africane

Data publicării: 05-12-2008

 Peste 10 procente dintre spanioli si portughezi au stramosi nord-africani, scrie vineri El Periodico, citand un studiu care confirma urmele genetice lasate de colonizatorii musulmani si evreii sefarzi care s-au instalat in Peninsula Iberica in timpul Evului Mediu.
Faptul ca 10,6% dintre locuitorii Spaniei si Portugaliei au o trasatura genetica ce poate fi atribuita unui stramos nord-african si, respectiv, 19% unuia iudeo-sefard demonstreaza ca mostenirea genetica este foarte profunda si nu poate fi inteleasa numai ca rezultat al unei convietuiri seculare si casatoriilor mixte, ci in special al convertirilor in masa si deportarilor realizate de la inceputul secolului al XV-lea.
In mod concret, cercetatorii au analizat populatiile de sefarzi din Israel si Istanbul, de exemplu, si cele nord-africane, studiind cromozomul Y, care se transmite de la tati la fii fara variatii in timp si fara a depinde de mostenirea genetica adusa de mama; cu profilul acestui cromozom, expertii genetici au comparat procentajul prezentei acestuia in randurile populatiilor portugheza si spaniola.
Singura explicatie pentru acest procentaj - aproape 11% - si faptul ca, pe zone, procentajele cele mai ridicate se intalnesc in Portugalia, Galicia si Leon (nord), si nu in sud, asa cum s-ar fi asteptat, sustine Elena Bosch, din cadrul Universitatii Pompeu Fabra din Barcelona, care a realizat studiul, este ca au existat 'niveluri ridicate de convertire, fortate sau voluntare', care au avut loc dupa sfarsitul Reconquistei spaniole.
La studiul mentionat, realizat de Universitatile din Leicester (Marea Britanie) si Pompeu Fabra din Barcelona, au participat 1.140 de voluntari spanioli si portughezi.
Sursa: Agerpres, 05-12-2008, Vizualizari 417
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.