Prima editie a colocviului international de psihanaliza Sigmund Freud, la Bucuresti

Data publicării: 29-06-2007

Lucrarile primei editii a colocviului international de psihanaliza Sigmund Freud s-au desfasurat vineri, la Bucuresti, manifestarea incluzand prezentari de lucrari, de proiecte de cercetare, dar si lansari de carte.
    Este vorba despre cea de-a opta editie a unui colocviu international organizat de Fundatia "Generatia", institutie formatoare acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania. Insa, in conditiile in care editiile anterioare au vizat mai mult psihanaliza copilului si adolescentului, educatia psihologica a adultilor care se ocupa de copii, in acest an tematica este mai ampla.
    "Am hotarat sa deschidem colocviul si pentru abordarea psihanalitica a problemelor sociale, istorice, artistice, sa extindem aceasta viziune, la fel ca in toate tarile civilizate, asupra tuturor problematicilor, cu atat mai mult cu cat sunt tineri cercetatori in stiinte socio-umane care aplica aceasta teorie la foarte multe aspecte ale vietii, in afara de cele patologice", a declarat  presedintele Fundatiei "Generatia", psihanalistul Veronica Sandor.
    Ea a adaugat ca, in acest an, a fost instituit premierul Serge Lebovici, pentru lucrari care vizeaza psihanaliza artei, a socialului, a istoriei, a copilului, dar si psihanaliza clasica.
    In cadrul colocviului au fost prezentate noua proiecte de cercetare, care urmeaza sa fie dezvoltate pe parcursul acestui an si care, anul viitor, vor fi premiate chiar de fiica apreciatului psihanalist de origine romana Serge Lebovici.
    Programul manifestarii de vineri include, de asemenea, lansarea a trei volume, dintre care doua abordeaza domeniile social si politic, facand referire mai ales la perioada comunista, iar unul analizeaza dezvoltarea psihomotorie si afectiva a sugarului. Prezentarea acestuia din urma va fi realizata de Oana Marinescu, fost purtator de cuvant al Guvernului.
    La lucrarile colocviului "Sigmund Freud" au fost prezenti Luis Rodriguez de la Sierra, membru al Asociatiei Britanice de Psihanaliza, si dr. Michel Vincent, membru al Societatii Psihanalitice din Paris, acesta fiind, de altfel, si cel care prezideaza juriul concursului de lucrari, nominalizate la premiul Serge Lebovici.
Sursa: Rompres, 29-06-2007, Vizualizari 489
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.