Primul vaccin pentru Ebola ar putea ieși pe piață până la jumătatea lui 2015, afirmă unele voci

©

Autor: Redacția ROmedic

Primul vaccin pentru Ebola ar putea ieși pe piață până la jumătatea lui 2015, afirmă unele voci

Matthias Schnell, director al Centrului pentru Vaccinare Jefferson, de la Universitatea din Philadelphia (S.U.A) și cercetător la Institutele Naționale pentru Sănătate (NIH) din Statele Unite ale Americii, a declarat că un vaccin pentru Ebola ar putea ieși pe piață în mai puțin de un an.

Declarațiile lui Schnell dau speranță, câtă vreme virusul Ebola este unul din cele mai agresive, cu o rată de mortalitate ce se ridică până la 90%, în condițiile în care nu există nicio măsură de prevenție sau tratament.

Ebola se transmite prin contactul cu sângele, fluidele corporale sau țesuturile unei persoane contaminate.
Conform unui raport emis în luna iulie 2014, virusul Ebola a făcut, în ultimele luni în Africa peste 1000 de victime, fapt care a determinat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să declare epidemia o problemă globală de sănătate publică.

În aceste condiții, numeroase grupuri de cercetători își concentrează acum activitatea pentru a dezvolta un vaccin eficient și sigur în fața contaminării cu virusul Ebola.

Schnell a menționat că vaccinul pentru Ebola la care lucrează ar fi bazat pe cel pentru rabie, rezultând un vaccin combinat, cu eficiență împotriva ambelor tulpini de virusuri.

Eficiența viitorului vaciin aprobat pentru Ebola este discutabilă, la momentul actual, câtă vreme a fost testat doar pe maimuțe. Este necesară testarea pe oameni pentru a determina siguranța și eficiența acestuia – proces care în condiții normale durează și până la trei ani.

De altfel, cercetătorul de la NIH a pus în evidență faptul că lansarea pe piață în 2015 ar fi condiționată de finanțarea trial-urilor clinice.

Alți oameni de știință se arată ceva mai sceptici în privința unui vaccin pentru Ebola aprobat atât de curând, deoarece cred că nu pot fi anticipate rezultatele testărilor pe oameni.

În mass-media au mai circulat informații privind introducerea unor vaccinuri și medicamente experimentale pentru Ebola, însă Organizația Mondială a Sănătății avertizează acest tip de vești pot crea mai degrabă așteptări nerealiste și delicate din punct de vedere emoțional.

OMS afirmă de asemenea, într-un comunicat emis pe 15 august, faptul că un vaccin testat și aprobat pentru imunizarea sigură împotriva Ebola nu poate apărea mai devreme de 2015.


Sursa: Health Day, citat de MedLine Plus


Data actualizare: 28-04-2019 | creare: 20-08-2014 | Vizite: 1757
Bibliografie
1 - Ebola virus disease (EVD), link: https://www.who.int/csr/disease/ebola/en/
2 - WHO Ebola news, link: https://www.who.int/mediacentre/news/ebola/15-august-2014/en/
3 - First Ebola Vaccine Could Be Less Than a Year Away, Scientist Says, link:
https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/news/fullstory_147765.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Vaccin experimental eficient pe termen lung împotriva Ebola
  •