Restabilirea într-o măsură redusă a vederii la persoanele complet oarbe ar putea fi posibilă

O lucrare recent publicată în jurnalul Societății Americane pentru Investigații Clinice detaliază modul în care o echipă de cercetători a conceput o formă de vedere artificială pentru o femeie complet nevăzătoare care utilizează un implant cerebral.
În cadrul studiului clinic, un medic neurochirurg a implantat în cortexul vizual al femeii nevăzătoare un set de microelectrozi pentru a înregistra și stimula neuronii aflați aproape de electrozi. Femeia a purtat o pereche de ochelari echipați cu o cameră video în miniatură, iar un software specializat a codificat datele vizuale colectate de cameră și le-a trimis la electrozii localizați în creier. Matricea a stimulat apoi neuronii din jur pentru a produce puncte albe de lumină, cunoscute sub numele de „fosfene”, pentru a crea o imagine.

Femeia nevăzătoare, în vârstă de 58 de ani, nu a avut complicații în urma intervenției chirurgicale, iar cercetătorii au stabilit că implantul nu afectează funcția creierului. Cu ajutorul implantului, aceasta a reușit să identifice linii, forme și litere simple evocate de diferite tipare de stimulare. Pentru a o ajuta să exerseze cu proteza, cercetătorii au creat un joc video cu un personaj din populara emisiune de televiziune The Simpsons.

„Rezultatele sunt foarte interesante, deoarece demonstrează atât siguranță, cât și eficacitate implantului. Lucrarea actuală ar putea ajuta la realizarea unui vis îndelungat al multor oameni de știință, și anume transferul de informații din lumea exterioară direct în cortexul vizual al indivizilor nevăzători, restabilind astfel o formă rudimentară de vedere”, a spus autorul studiului, prof. Eduardo Fernández de la Institutul de Neuroștiințe din Olanda. „Deși rezultatele preliminare sunt foarte încurajatoare, ar trebui să fim conștienți de faptul că există încă o serie de întrebări importante fără răspuns și că multe probleme trebuie rezolvate, înainte ca o proteză vizuală corticală să poată fi considerată o terapie clinică viabilă”, declară același cercetător.

sursa: Science Daily