S-a constituit Federația Patronală a Farmaciilor din România
Data publicării: 18-09-2025
Prima federație patronală națională a farmaciilor din România, care reprezintă farmacii comunitare cu capital autohton, compusă din 60 de membri, a fost constituită legal.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, cele peste 1.100 de farmacii incluse în Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR) au acoperire geografică națională și cumulează o cotă de piață de 13%, cu o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro.

'Farmaciile comunitare cu capital românesc reprezintă un pilon esențial al sistemului de sănătate, confruntându-se astăzi cu provocări majore. Prin lansarea FPFR, alături de activitatea constantă a Asociației Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR), ne asigurăm că vocea farmaciștilor și a antreprenorilor din farmacie va fi auzită la masa deciziilor, propunând soluții concrete, bazate pe experiența practică, pentru acces, calitate și inovație în servicii farmaceutice, pentru siguranța pacientului', a declarat Bogdan Chiriac, președintele FPFR, citat în comunicat.
Conform sursei citate, FPFR va consolida și 'completa' activitatea din ultimii ani a Asociației Farmaciilor și Farmaciștilor din România, oferind o reprezentare 'completă' a membrilor săi și o abordare 'integrată' a rolului farmaciei în sistemul de sănătate.
Astfel, se explică în comunicat, cele două entități vor acoperi întregul spectru al profesiei și patronatului farmaceutic și vor desfășura activități complementare, specifice profilului lor: AFFR continuă să fie vocea profesiei de farmacist, punând pe agenda publică provocările sistemului farmaceutic și promovând rolul esențial al profesiei în sănătatea pacienților, iar FPFR, membră a Confederației Patronale Concordia, devine vocea patronatului farmaciilor românești, cu recunoaștere la nivel național și european.
'Farmaciile independente cu capital românesc sunt coloana vertebrală a serviciilor farmaceutice comunitare, într-o piață în schimbare accelerată și adesea neuniform reglementată', se mai arată în comunicat.
FPFR își propune să contribuie la modernizarea sistemului național de sănătate printr-un dialog deschis și implicat la nivel guvernamental pentru reprezentarea reală a intereselor farmaciilor comunitare autohtone; asigurarea de stabilitate și predictibilitate fiscală pentru societățile farmaceutice; includerea farmaciei în domeniul eligibil pentru fonduri europene și formarea continuă a profesioniștilor, pentru dezvoltare și inovare.
De asemenea, FPFR are ca obiective promovarea unor politici publice și sustenabile care recunosc farmacia și farmacistul ca parte esențială a sistemului de îngrijire primară; schimburi de bune practici naționale și internaționale în domeniul serviciilor farmaceutice decontate, integrate și sustenabile; realizarea de studii de piață și de impact pentru dezvoltarea sectorului.
