Sindromul Larsen

Sindromul Larsen reprezintă o boală genetică rară (având o incidență de 1:100.000), cu transmitere autozomal dominantă, determinată de mutații în gena FLNB. Există un grup distinct de afecțiuni cauzate de mutații ale acestei gene, unele fiind clasificate drept moderate (printre care și sindromul Larsen), iar altele fiind severe (nanismul diastrofic, sindromul spondilocarpotarsian). Denumirea acestei afecțiuni provine de la chirurgul ortoped pediatru Loren J. Larsen, care, în 1950, a descris pentru prima dată semnele și simptomele întâlnite în cadrul practicii medicale. (1)

Principala caracteristică a acestui sindrom este afectarea dezvoltării oaselor din întregul organism. Deși semnele și simptomele afecțiunii variază foarte mult de la un individ la altul, majoritar se observă dislocații de cot, de șold și de genunchi. De asemenea, pacienții prezintă statură mică și hipermobilitate sau, la polul opus, restricția mișcărilor prin deformări articulare. (2)

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Patogenie și cauze

Gena FLNB este esențială în formarea structurii normale a celulelor, întrucât conține instrucțiunile de asamblare a proteinei filamin B, o componentă importantă a citoscheletului submembranar. De asemenea, prin legarea ulterioară a filaminei B de actină și de alte proteine ale citoscheletului, se realizează și semnalizarea intracelulară necesară dezvoltării țesuturilor. Un rol foarte important al filaminei B este formarea țesutului osos în cadrul embriogenezei, deoarece este foarte activă în condrocite, celulele formatoare de cartilaj. Ulterior, de la naștere și până în jurul vârstei de 25 de ani, o mare parte din cartilajul din organism este transformat în țesut osos prin procesul de osificare. (1, 3)

Astfel, mutațiile apărute în cadrul genei FLNB determină alterări sau deleții (ștergeri) ale aminoacizilor care intră în alcătuirea proteinei filamin B, modificându-i funcția. Implicit, printr-o funcție anormală, va fi produs un tip de cartilaj anormal, care va da naștere unor oase cu structură deficitară, determinând apariția multiplelor semne ce caracterizează sindromul Larsen.

Mutația genei FLNB prezintă caracter autozomal dominant, ceea ce înseamnă că este suficient ca un singur părinte să prezinte această mutație pentru a fi transmisă și pentru a se manifesta boala. Cu toate acestea, orice mutație poate să apară pentru prima oară la un pacient fără rude afectate, absența unui părinte bolnav nefiind un motiv de excludere al acestui diagnostic. (1, 3)

Semne și simptome

Semnele și simptomele sindromului Larsen prezintă o variabilitate foarte mare, chiar și între indivizii din aceeași familie. Acest aspect a făcut să fie foarte dificil de realizat un tablou clinic specific afecțiunii, însă în cadrul examenului clinic al unui pacient cu sindrom Larsen se pot întâlni următoarele (4, 5, 6):

  • dislocații de șold (80% dintre cazuri), de genunchi (80% dintre cazuri), de cot (65% dintre cazuri)
  • statură mică
  • picioar strâmb congenital (varus equin; piciorul este răsucit spre interior, având vârful orientat în jos)
  • palatoschizis (despicătura vălului palatin)
  • aspect facial caracteristic (față dreptunghiulară, cu puntea nazală aplatizată, frunte proeminentă și hipertelorism, adică mărirea distanței dintre globii oculari)
  • anomalii de coloană vertebrală, cu apariția scoliozei sau a cifozei
  • hipermobilitatea articulațiilor/restricția miscărilor articulare, în funcție de caz
  • alte afecțiuni de organ: anomalii cardiovasculare, afecțiuni respiratorii prin anomalii de căi aeriene, pierderea auzului


Diagnostic

Întrucât este o afecțiune genetică rară, diagnosticul este dificil de realizat și necesită o abordare complexă, fiind adunate rezultate din anamneză, din istoricul pacientului, examenul fizic și imagistic. Ca investigații, se recomandă radiografie osoasă, rezonanță magnetică nucleară (RMN), tomografie computerizată (TC), analize de sânge. Ulterior, dacă există date clare ce susțin diagnosticul, se poate realiza secvențierea genei FLNB pentru diagnosticul definitiv.

Diagnosticul prenatal este posibil prin ecografie, putând fi evidențiate malformații în structura osoasă, însă aceste simptome sunt doar sugestive, diagnosticul definitiv fiind stabilit, de asemenea, prin secvențierea genei FLNB. În cazul unui diagnostic pozitiv, se recomandă nașterea prin cezariană, pentru a evita agravarea afectării scheletale. (3, 4)

Prognostic

Deși este o afecțiune congenitală, cu semne și simptome evidente încă de la naștere, intelectul persoanelor cu sindrom Larsen nu este afectat, acestea putând să atingă vârste înaintate în cazul în care este stabilit un tratament adecvat în timp util. (1, 6)

Tratament

Tratamentul afecțiunii vizează în primul rând simptomele existente, astfel că planul de tratament diferă în funcție de caz. Acesta este realizat de o echipă alcăuită din medici cu diferite specializări, incluzând ortopedie, neurochirurgie, pneumologie, ORL, cardiologie.

Pentru tratarea dislocațiilor, anomaliilor de coloană vertebrală și a despicăturii vălului palatin se recomandă intervenția chirurgicală, în timp ce alte afecțiuni de organ se tratează în funcție de severitate, probleme respiratorii putând avea drept soluție, spre exemplu, ventilația asistată a nou-născutului. (1, 4)

În toate cazurile existente, fizioterapia este esențială și de lungă durată, atât înainte, cât și după intervențiile chirurgicale, aceasta contribuind la imbunătățirea calității vieții pacientului prin întărirea articulațiilor și corectarea deformărilor existente. (1)


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.