Sindromul studentului la medicină

Sindromul studentului la medicină este o constelaţie de simptome psihice care afectează starea de spirit şi comportamentul studenţilor la medicină, în special în primul an de studiu. În timp ce elevii studiază despre simptome de boli diferite zi de zi, deşi aceştia sunt complet sănătoşi, ei au senzaţia că au simptomele pe care le citesc şi că suferă cu adevărat de acele boli.

Sindromul studentului la medicină este o condiţie de obicei raportată de către studenţii de medicină şi discipline înrudite (cum ar fi kinetoterapie, asistenţă medicală, psihologie), care implică plângeri de sănătate care apar datorită cunoştinţelor medicale mai degrabă decât datorită unei patologii reale. Această problemă este adesea tratată ca o formă de ipohondrie (stare psihică morbidă, caracterizată prin nelinişte continuă, teamă şi preocupare obsesivă de starea sănătăţii proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are). [1]

Viaţa studenţilor la medicină este de extrem de multe ori apropiată de un coşmar, foarte stresantă şi plină de responsabilităţi. De asemenea, studenţii la medicină, în majoritatea cazurilor au o viaţă extrem de dezordonată, nu respectă programul meselor, nu mănâncă sănătos, consumă energizante, o parte fumează, nu au timp de a practica orice fel de sport. Astfel, atunci când studiază despre sute de boli, unele dintre ele chiar grave şi fără simptomatologie acută sau importantă, datorită stresului ei pot dezvolta o teamă exagerată de a avea boala despre care învaţă în momentul respectiv. [2]

Un studiu arată că un procent între 70-80% dintre studenți au avut astfel de gânduri în perioada studenției; astfel acest fenomen fiind unul cât se poate de normal. Chiar și în rândul pacienților, odată cu apariția internetului, aceștia tind să se auto-diagnosticheze având același răspuns irațional. [2]

Tendinţa studenţilor la medicină de a se diagnostica cu boli pe care le studiază este bine cunoscută.
Deşi unii ar putea considera sindromul studentului la medicină a fi banal, chiar comic, experţi în sănătate mintală insistă că nu e de glumă. Problemele de sănătate imaginate de un individ pot provoca o puternică anxietate reală. Studenţii, de cele mai multe ori sunt luaţi în ras pentru dezvăluirea lor şi ar putea evita sub orice formă să caute asistenţă medicală. Acest lucru nu este deloc indicat pentru profesia medicală; medicii avand si o notorietate ridicată în reticenţă de a deveni ei înşişi pacienţi.

În special studenţii din primii ani, care nu au luat încă contact cu anii clinici sunt mai susceptibili acestui sindrom. Studiile arată că aceştia sunt extrem de conştienţi de starea lor de sănătate şi ar trebui considerat a fi un efect normal al educaţiei asupra lor, nu o formă de hipocondrie. [3]

Cunoştinţele infime ale stundenţilor din primii ani se dovedesc uneori extrem de periculoase pentru ei şi crează o stare iraţională de panică, de disconfort continuu. Dispoziţia de teamă nefondată poate fi trecătoare sau continuă. Studentul este predispus a-şi face numeroase teste de diagnostic; până când nu se infirmă diagnosticul, acesta nu îşi poate găsi starea de calm interior. Lipsa stării de calmitate duce la instalarea anxietăţii, ajungându-se chiar la panică sau depresie. Imaginaţia bogată a studenţilor şi apariţia anxietăţii pot determina chiar şi apariţia unor simptome, însă fără apariţia unei boli propriu-zise. Dacă sindromul acesta apare de numeroase ori, fără a se confirma  vreun diagnostic, este recomandată vizita unui psihiatru bun pentru ajutor. [4]