Hipocondria (Ipohondria)

Denumită în limbajul popular şi ipohondrie, hipocondria (uneori numită şi hipocondrioza) se defineşte prin considerarea că anumite simptome fizice reprezintă semne ale unei boli ameninţătoare de viaţă, încă nediagnosticată, chiar şi atunci când există dovada medicală a absenţei acesteia. O persoană cu o astfel de tulburare este numită hipocondră sau ipohondră.

Hipocondria (ipohondria) este prezentă în viaţa oricărui student la medicină, asistent medical sau doctor, mai devreme sau mai târziu. Poate apărea atunci când se instalează o simptomatologie precum o tuse ce durează mai mult timp, o tumefacţie ce poate reprezenta un nodul limfatic, o uşoară sângerare. În mod normal, aceste simptome sunt ignorate de marea majoritate a oamenilor, însă în momentul în care deţii atâtea informaţii cu privire la o patologie înfricoşătoare, nu poţi decât să te ingrijorezi.

Astfel, tusea poate fi determinată de o simplă răceală sau poate fi primul semn al unui carcinom pulmonar extrem de sever, o simplă sângerare poate reprezenta o hemoragie internă masivă, iar simpla tumefacţie te duce cu gândul direct la boala Hodgkin. Însă la marea majoritate a cadrelor medicale, aceste sentimente dispar după un timp, devenind doar o povestire haioasă pentru cei dragi.

Dar în cazul altor persoane ce suferă de hipocondrie, aceste manifestări nu sunt o glumă, această patologie ducând la o viaţa plină de griji şi anxietate. Aceste persoane consideră că sunt bolnave de una sau de mai multe boli. Asigurările doctorilor cu privire la starea bună de sănătate şi examinările repetate nu reuşesc liniştirea pacientului.

Persoanele ce suferă de ipohondrie se concentrează în mod excesiv asupra sănătaţii fizice a propriei persone. Aceştia prezintă o teamă inexplicabilă faţă de orice patologie. Frecventa cu care apare ipohondria este egală atât la sexul feminin, cât şi la sexul masculin.

Este important de ştiut că persoanele ipohondre nu îşi inventează simptomele, acestea apar pur şi simplu, ei fiind incapabili să împiedice apariţia lor. Patologia apare mai frecvent la persoanele ce au suferit în antecedentele personale un abuz, însă prezenţa abuzului nu este obligatorie la toate persoanele ce suferă de hipocondrie. O nelinişte în ceea ce priveşte propria stare de sănătate este normală, însă în cazul hipocondriei această nelinişte afectează locul de muncă, relaţiile cu cei din jur, comportamentul persoanei.

Simptome

• Semnele si simptomele prin care se manifesta ipohondria sunt:
  Teamă sau anxietate de a avea o patologie ameninţătoare de viaţă;
• Îngrijorare, apărută în urma unei simptomatologii minore, de a avea o patologie severă;
• Consultaţii repetate de specialitate;
• Realizarea unor explorări frecvente precum RMN (rezonanţă magnetică nucleară), ecocardiografie, chirurgie exploratorie în scopul depistării unei patologii inexistente;
• Discutarea în mod frecvent despre simptome sau patologii prezente la prieteni sau membrii de familie;
• Realizarea de analize medicale în mod obsesiv;
• Verificarea în mod frecvent a semnelor vitale precum frecvenţă cardiacă, tensiune arterială;
• Certitudinea dobândirii unei anumite patologii după ce a citit sau a auzit despre ea.

O persoană ipohondră va considera că anumite funcţii fiziologice precum bătăile inimii, peristaltica intestinală, uşoara inflamaţie a nodulilor limfatici reprezintă semne de gravitate ale unei anumite patologii. Chiar simptome minore precum rinoreea (nas înfundat şi uşoară secreţie nazală), inflamarea faringelui sunt considerate simptome foarte grave. Este neobişnuit ca o persoană ce suferă de ipohondrie să se focalizeze asupra unui anumit organ precum stomacul sau asupra unei anumite patologii precum cancerul. Chiar dacă se realizează investigaţii şi acestea sunt negative, anxietatea şi necesitatea de a realiza cât mai multe investigaţii în continuare rămân.


Persoanele ce suferă de ipohondrie au totodată şi anumite afecţiuni psihiatrice. Peste 60% dintre aceşti pacienţi suferă de depresie, atacuri de panică, sindrom obsesiv-compulsiv sau anxietate generalizată.

Durata acestei afecţiuni poate fi de câteva luni până la ani. Pot exista perioade în care simptomatologia specifică hipocondriei se atenuează sau lipseşte. Aproximativ 30% dintre pacienţii ce suferă de această patologie prezintă îmbunătăţiri a stării psihologice în evoluţia bolii. Aceste recuperări apar cel mai frecvent la persoanele ce au un status socio-economic bun, la cei la care tratamentul depresiei sau anxietăţii are un răspuns favorabil, la cei ce nu prezintă tulburări de personalitate sau boli psihiatrice.

Este necesar consultul unui medic de specialitate în momentul în care sunt prezente mai multe semne de hipocondrie. Acest pas poate fi realizat de către pacient, din proprie iniţiativă sau sub îndrumarea unui membru al familiei. Există posibilitatea ca pacientul să nege existenţa patologiei şi să nu înţeleagă necesitatea consultării unui medic psihiatru când afecţiunea lui este de natură organică.
Nu există o explicaţie certă a apariţiei acestei patologii, însă sunt luate în considerare personalitatea pacientului, experienţa de viaţă, ereditatea.

Există anumiţi factori de risc ce cresc incidenţa apariţiei ipohondriei şi anume:

• O patologie gravă în copilărie;
• Moartea unei persoane dragi;
• Prezenţa în familie a unor patologii severe;
• Sindroame anxioase;
• Existenţa în familie de cazuri de hipocondrie;
• Senzaţia de vulnerabilitate în faţa bolii;
• Abuzul în familie.

Hipocondria nu depinde de sex şi se poate manifesta la orice vârsă, inclusiv în copilărie.

În urma instalării acesteia pot apărea o serie de complicaţii precum:

• Complicaţii determinate de investigaţiile medicale multiple realizate;
• Depresie;
• Sindroame anxioase;
• Furie şi frustrare.

Ipohondria poate fi copleşitoare, pacientul fiind în continuă căutare a unei explicaţii pentru simptomatologia sa, pentru aceasta absentând de la locul de muncă sau de la şcoală. Gândurile pacientului nu se pot îndrepta decât către propria sănătate, ceea ce determină deseori apariţia frustrărilor în relaţiile cu familia sau prietenii. De asemenea, se poate instala scăderea randamentului şcolar sau a calităţii muncii, relaţiile cu cadrele medicale şi cu sistemul de sănătate devin încordate, totodată apărând şi problemele financiare datorită îndreptării tuturor veniturilor către investigaţii medicale.

Diagnostic

Pentru diagnosticarea hipocondriei, doctorul psihiatru poate pune o succesiune de întrebări sau poate cere pacientului să completeze un chestionar.
Un exemplu de chestionar realizat de medicii psihiatri este următorul:
1. Care este sexul dumneavoastră?

• Feminin
• Masculin

2. Cât de des vă faceţi griji în privinţa sănătăţii dumneavoastră?

• Aproape tot timpul
• Uneori
• Rareori

3. Aceste griji vă distrag de la activităţile zilnice?

• Aproape tot timpul
• Uneori
• Rareori

4. Aceste griji vă determină dificultăţi de concentrare la locul de muncă?

• Aproape tot timpul
• Uneori
• Rareori

5. Cât de des frecventaţi site-urile medicale?

• Aproape în fiecare zi
• O dată pe săptămână
• Rareori

6. Vi s-a întamplat să mergeţi la doctor şi în urma examinării şi investigaţiilor să nu vi se găsească nimic patologic?

• Da
• Nu

7. Vă gândiţi în mod frecvent la ceea ce s-ar întâmpla dacă aţi fi pe moarte?

• Da
• Nu

8. Cei din jur s-au săturat să vă audă plângerile?

• Da
• Nu

9. Când simţiţi o înţepătură sau o durere, vă întrebaţi în mod instinctiv ce boală serioasă ar putea-o cauza?

• Da
• Nu

10. Vă simţiţi frustrat când cei din jur nu vă iau în considerare îngrijorările cu privire la starea dumneavostră de sănătate?

• Da
• Nu

11. Vă este frică să mergeţi la doctor din cauza a ceea ce v-ar putea să vă zică?

• Da
• Nu

12. Consideraţi că sunteţi o persoană stresată?

• Da
• Nu

13. Vă căutaţi pe google simptomele în mod regulat?

• Da
• Nu

14. De câte boli distincte aţi fost convins că suferiţi în ultimii 3 ani?
15. Cei din jur vă iau în serios durerea?

• Da
• Nu

16. Cunoaşteţi semnificaţiile următorilor termini: gliom, boala Crohn, pleurezie?

• Da
• Nu

17. Aţi fost îngrijorat cu privire la bătăile inimii, respiraţia, apariţia unei iritaţii, a unei sângerări nazale sau a unei dureri de cap, ulterior dovedindu-se a fi ceva minor?

• Da
• Nu

18. Aţi schimbat doctorii deoarece aţi considerat că doctorul dumneavoastră nu vă ia în serios simptomele?

• Da
• Nu

19. Consideraţi că aveţi un sindrom obsesiv-compulsiv în ceea ce priveşte evitarea germenilor?

• Da
• Nu

20. Când citiţi despre o boală va gândiţi că o parte din simptome sunt prezente şi la dumneavoastră?

• Da
• Nu

21. Pot site-urile medicale să vă determine modificări ale stării de spirit, determinând îngrijorare sau uşurare?

• Da
• Nu

22. Vă este teamă de cancer, SIDA sau alte boli cu posibilităţi reduse de tratament?

• Da
• Nu

23. Aveţi mai multe dureri şi înţepături decât o persoană de aceeiaşi vârstă cu dumneavostră?

• Da
• Nu

In mod evident, cu cat sunt mai multe raspunsuri de tip „A”, cu atat sansele unui diagnostic de ipohondrie cresc.

Dacă doctorul identifică simptome care să susţină o patologie organică, acesta poate realiza o serie de investigaţii precum examenul fizic, evaluare psihologică şi teste de laborator.

Examenul fizic include determinarea greutăţii, înălţimii, semnele vitale precum frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, temperatura centrală, ascultaţia cardiacă şi pulmonară, examinarea aparatului digestiv şi a celui urinar, a sistemului nervos.

Evaluarea psihologică va fi realizată de către psihiatru ce va discuta cu pacientul despre gândurile şi sentimentele lui, despre simptomele ce au apărut şi momentul apariţiei acestora, severitatea lor şi efectul asupra vieţii de zi cu zi.

Testele de laborator ce pot fi realizate sunt hemoleucograma, teste de screening precum consumul de alcool sau droguri şi nu în ultimul rând evaluarea funcţiei tiroidiene.

Tratament

În ceea ce priveşte tratamentul pentru hipocondrie (ipohondrie), acesta presupune consiliere psihologică, psihoeducaţie şi tratament medicamentos.

Consilierea psihologică este primul tratament indicat în hipocondrie. Cea mai eficientă terapie este terapia cognitivă comportamentală. Aceasta identifică şi opreşte instalarea comportamentul anxios precum monitorizarea frecventă a funcţiilor organismului.

Psihoeducaţia se referă la educaţia familiei pacientului, explicarea acesteia în ce constă boala şi felul în care îl pot ajuta pe bolnav să depăşească aceste momente.

Tratamentul medicamentos este reprezentat de medicaţie andidepresivă precum inhibitori ai recaptării serotoninei, antidepresive triciclice sau alt andidepresiv considerat potrivit de către medicul psihiatru.

În marea majoritate a cazurilor, hipocondria nu se ameliorează fără tratament corespunzător, dar pentru a obţine o eficacitate maximă a tratamentului se pot respecta câteva sfaturi precum:
1. Respectarea planului de tratament:

• Realizarea tuturor şedinţelor de terapie;
• Îmbunătăţirea stării generale nu înseamnă faptul că tratamentul trebuie înterupt; dacă se întrerupe tratamentul, simptomele vor reapărea;

2. Informarea corespunzătoare despre boală;
3. Activitatea fizică zilnică este benefică pentru simptomatologie precum depresie, anxietate, stress.
4. Evitarea consumului de droguri şi alcool.
5. Realizarea unei relaţii bune cu doctorii.