Situatia medicilor generalisti si specialisti in tarile OECD

Data publicării: 19-07-2007

Specialistii reprezinta, astazi, mai mult de jumatate din ansamblul medicilor in majoritatea celor 30 de tari ale Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica /OECD/, exceptiile fiind Belgia si Australia, unde generalistii raman mai numerosi, potrivit unui raport al OECD difuzat miercuri, 18 iulie. Raportul, preluat de agentia de presa /belgiana/ Belga, este comentat intr-o editie recenta a cotidianului La Libre Belgique.
    In Franta, in Portugalia, in Noua Zeelanda si in Turcia, efectivele sunt egale in ambele categorii. Potrivit Eco-Santé OECD 2007, numarul medicilor a crescut cu 35 de procente in tarile organizatiei in cursul ultimilor 15 ani, ajungand la 2,8 milioane. In majoritatea tarilor OECD, aceasta progresie poate fi pusa, in mare masura, pe seama cresterii efectivului de specialisti, care  a fost apropiat de 50 la suta in intervalul 1990-2005, fata de 20 de procente in privinta numarului de generalisti.
    Nivelul veniturilor - unul dintre factorii determinanti ai ofertei de medici - variaza foarte mult de la o tara din OECD la alta. Castigurile obtinute de specialisti sunt, in general, mult mai mari decat cele ale generalistilor, ceea ce explica - in parte - evolutia raportului specialisti/generalisti, care lasa sa planeze temeri in privinta unei penurii de generalisti in mai multe tari, avertizeaza organizatia.
    Venitul specialistilor este ridicat comparativ cu venitul national mediu, in Belgia, in Olanda si in Statele Unite ale Americii, dar destul de scazut in Ungaria si in Republica Ceha. Generalistii au un venit mare /si comparativ cu venitul national mediu/ in Statele Unite, in Noua Zeelanda si in Marea Britanie, si unul relativ mic in Ungaria si in Republica Ceha.
    In ceea ce priveste numarul de medici activi pe cap de locuitor, exista deosebiri importante intre tari, acesta variind de la patru sau mai multi la mia de locuitori in Belgia si in Grecia, la mai putin de doi in Turcia, in Republica Coreea /Coreea de Sud/ si in Mexic.
    Numarul de medici in activitate la mia de locuitori a crescut, in perioada 1990-2005, in aproape toate tarile OECD, dar intr-un ritm mai lent decat in cursul celor 15 ani anteriori. Aceasta incetinire a ritmului s-a datorat masurilor de control al cheltuielilor luate de multe dintre aceste tari in anii "80 si "90, ce au avut ca efect reducerea numarului de noi medici, limitandu-se admiterile in institutiile de pregatire medicala /asa-numita politica a numerus clausus/, explica organizatia.
    In intervalul 2000-2005, proportia medicilor formati in strainatate a crescut in numeroase tari ale OECD. In 2005, Marea Britanie, Irlanda, Statele Unite, Australia, Noua Zeelanda si Canada inregistrau cea mai mare proportie a acestei categorii de medici, care putea atinge aproximativ un  sfert pana la o treime din totalul medicilor in exercitiu.
    OECD mai noteaza in raportul sau ca, atata timp cat cresterea cheltuielilor sanitare va ramane mai  mare decat cresterea economica, va trebui ca autoritatile publice fie sa mareasca impozitele sau contributiile de asigurari sociale, fie sa reduca cheltuielile in alte domenii, ori sa le ceara bolnavilor sa acopere direct o parte mai mare din costul bunurilor si serviciilor sanitare, conchide ziarul editat la Bruxelles.
Sursa: Rompres, 19-07-2007, Vizualizari 832
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.