Speranta in lupta impotriva cancerului de ficat

Data publicarii: 24-04-2007

O echipa de medici din Zurich a descoperit cum sa intervina si in cazurile asa-numite ""inoperabile"" de cancer al ficatului, scrie Marie-Christine Petit-Pierre in articolul inserat intr-o editie recenta a cotidianului elvetian Le Temps.

    ""Ficatul este singurul organ care se poate regenera, iar noi incercam sa exploatam cat mai bine aceasta facultate. Lucrul acesta ne-a permis sa exploatam noi strategii privind chirurgia hepatica si transplantul"", explica dr. Pierre-Alain Clavien, seful sectiei chirurgie din cadrul Spitalului Universitar din Zurich, specialist in pancreas si ficat. Impreuna cu echipa sa, medicul a pus la punct o tehnica ce permite indeosebi operarea cazurilor ce erau considerate pierdute. Aceasta noua abordare a facut obiectul unei publicari in editia din 12 aprilie a revistei stiintifice americane New England Journal of Medicine.
    De multa vreme, chirurgii au observat ca, daca se taie o bucata din ficat, aceasta creste din nou. Se pot taia, astfel, pana la 75 la suta din acest organ la un pacient tanar, el continuand sa se regenereze. In acest sens, s-a constatat ca ocluzia selectiva a venei porta - unul dintre principalele doua vase care, alaturi de artera hepatica, iriga ficatul - provoaca o hipertrofiere a lobului opus. O tehnica pusa la punct in Japonia in urma cu 20 de ani si cunoscuta in Elvetia de aproximativ zece ani.
    Asociind chimioterapia cu chirurgia, medicii obtin, astazi, rezultate uimitoare. Echipa din Zurich a perfectionat acest concept: interventia are loc in doua faze. In prima etapa, sunt indepartate metastazele vizibile pe lobul stang al ficatului. In acelasi timp, chirurgul procedeaza la  ocluzarea venei porta drepte, fiind, astfel, intrerupta circulatia spre lobul drept. Si administreaza chimioterapia direct in ficat, prin artera hepatica. Ceea ce permite o scadere cu 60 la suta a masei  tumorale. Este un rezultat destul de spectaculos, in opinia dr.lui Pierre-Alain Clavien.

    Chimioterapie tintita
    ""Noi suntem singurii care administram chimioterapia local si nu in mod sistemic /general, n.red.elv./. Este foarte eficient si exista foarte putine efecte secundare. Putem administra o doza masiva de chimioterapie, caci medicamentul este distrus rapid de ficat. Suntem convinsi ca acesta este cea mai buna modalitate de a proceda, dar va trebui sa si demonstram lucrul acesta. In orice caz, noi tratam, astfel, pacienti pentru care pronosticul era foarte pesimist.""
    A doua etapa are loc dupa trei luni. Este vorba de ablatia terapeutica a lobului stang, care s-a retractat in lipsa irigarii, in conditiile in care lobul drept s-a hipertrofiat.
    Ideea de a putea modifica regenerarea ficatului il fascineaza pe dr. Pierre-Alain Clavien. ""Lucrul acesta ne-ar putea permite, intr-o zi, sa nu utilizam decat parti foarte mici de ficat, atunci cand efectuam un transplant. Aceasta ar deschide calea donatorilor vii /ceea ce exista deja, dar nu la scara larga, n.red.elv./, ar fi o revolutie. Intr-un studiu anterior, publicat in /revista americana/ Science, noi am aratat ca plachetele /sangvine/ sunt implicate in regenerarea acestui organ. Inca nu am gasit implicatii  practice ale acestei descoperiri, dar sunt sigur ca lucrul acesta se va intampla.""
Sursa: Rompres, 24-04-2007, Vizualizari 1993
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.