Spitalul de Ortopedie Foişor se va extinde şi moderniza
Data publicării: 15-03-2013
Potrivit primarului general, la finalul lucrărilor, care vor dura între 1,5 - 1,9 luni, numărul de paturi va creşte la 247 de la 119, în plus cu 128 faţă de momentul actual, va fi construit un centru de excelenţă de ortopedie şi traumatologie, unde se păstrează registrul de endoproteze, numărul sălilor de operaţie va ajunge la opt, faţă de cinci câte sunt în prezent, şi vor fi conexiuni atât la nivelul ţării, cât şi cu centrele de excelenţă din alte zone ale lumii.
"Suntem mândri că avem un spital care să reuşească tumorile, endoprotezele de umăr, de cord, de şold şi de genunchi, intervenţie în ceea ce priveşte fracturile, în special ale oamenilor în vârstă. Încercăm să dăm confortul necesar, dar nu numai atât, ci şi realizarea locului tehnologic - adică sălile de operaţie. Personalul va avea sarcini în plus, dar va avea satisfacţia că lucrează într-un spital al anilor în care trăim. Da, e nevoie de sănătate, iar dacă nu construim niciun spital de 70 de ani încoace, atunci e nevoie să le reamenajăm, să le reconstruim şi să construim spitale noi, tocmai pentru a putea face faţă nevoii de sănătate a cetăţenilor", a precizat edilul şef.
Oprescu a sugerat conducerii spitalului că nu ar fi rău dacă s-ar amenaja, pe acoperişul noii clădiri, un helioport.
"Da, am avut o sugestie, pentru că transbordarea bolnavului, dintr-o parte în alta, de la locul accidentului - e adevărat nu e spital de urgenţă - dar spitalul poate să presupună un prim punct în caz de dezastre. Şi atunci, cred cu tărie că îşi are locul un helioport pe acoperiş, să poată să fie adus bolnavul în timp util, dacă este nevoie", a spus primarul general.
Cât priveşte banca de os din spital, Sorin Oprescu a menţionat că aceasta funcţionează cu sincope din cauza opririi temporare a curentului electric în zonă sau a deprecierii. "Deocamdată, pentru ceea ce le trebuie, funcţionează şi mărim. Ne mai îndreptăm şi către celelalte spitale: Gomoiu, care începe la fel pentru copii'', a arătat acesta.
Conform datelor furnizate de către directorul general al spitalului, conf. dr. Cristian Stoica, în noua clădire a unităţii medicale va fi creată o secţie de terapie intensivă la standarde europene prin realizarea unui sistem modern de monitorizare a pacienţilor.
Noul ansamblu va fi alcătuit din corpul A existent care va fi consolidat, restaurat şi modernizat şi corpul B cu patru etaje.
Populaţia deservită de către spital în prezent este de 44,18% din ţară, respectiv 55,8% din Capitală, de la începutul anului până acum, efectuându-se peste 500 de intervenţii chirurgicale.
Costul lucrării se ridică la peste 141 milioane lei, din care aproximativ 41 milioane lei reprezintă valoarea echipamentului medical.
Sursa: Agerpres,
15-03-2013, Vizualizari 314
