Stimularea magnetică îmbunătățește gradul de incontinență fecală

©

Autor:

Stimularea magnetică îmbunătățește gradul de incontinență fecală

Potrivit unui raport, stimularea magnetică nedureroasă a nervilor distribuiți la mușchii anusului și rectului par să îmbunătățească funcția și să reducă episoadele de incontinență fecală. În prezent, incontinența fecală afectează aproximativ 10% din populație.
Procedura poartă numele de tratament neuromodulator translombosacral (TNT) și reprezintă o terapie nouă, ieftină și sigură, care promite să întărească nervii și să reducă, chiar să elimine episoadele de incontinență. Conform raportului, 6 sesiuni de tratament neuromodulator săptămânal la nivelul nervilor implicați ar ameliora semnificativ gradul de incontinență.

Raportul a fost publicat în American Journal of Gastoenterology.

Rectul este porțiunea care face legătura între colon și anus, pe unde se elimină materiile fecale. Mușchii de la acel nivel sunt implicați direct în oprirea materiilor fecale, până când acestea sunt eliminate. Strategiile actuale, care se focusează pe mușchi în tratarea incontinenței, dau greș la aproximativ jumătate dintre pacienți, întrucât nu vizează cauza, adică disfuncția nervilor. Uneori repararea mușchilor funcționează temporar, iar după 5 ani aproximativ 50% dintre pacienți suferă din nou de incontinență (după 10 ani, aproape 90%).

Acum, cercetătorii au studiat funcția nervilor care controlează mușchii din rect și anus. Ei au dezvoltat un test denumit TAMS (stimulare magnetică anorectală translombosacrală), care presupune plasarea unei probe la nivelul rectului, precum și a unui arc în spatele acestuia, pentru a stimula magnetic nervii din anus și rect. Observând că disfuncția nervilor era prezentă la 80-90% dintre pacienții evaluați, oamenii de știință au început să utilizeze stimularea magnetică externă repetitivă pentru vindecarea nervilor.

Studiul a inclus 33 de participanți, dintre care 23 de femei, cu o medie de vârstă de 60 de ani, cu incontinență fecală. Ei au fost selectați astfel încât să nu sufere de diaree severă sau boală inflamatorie intestinală, care ar fi putut contribui la gradul de incontinență. Ei trebuiau să aibă un istoric de incontinență fecală recurentă în ultimele 6 luni, care nu a răspuns la schimbarea alimentației și la tratamentul antidiareic, precum și un jurnal de 2 săptămâni unde au raportat cel puțin un episod de incontinență fecală pe săptămână.

În timpul tratamentului, care durează de la 15 minute la o oră, în funcție de frecvență, pacienții stau pe un pat cu fața îndreptată în jos. Versiunea de 15 minute se referă la administrarea a 15 de stimulări pe secundă (sau 15 Hertzi). Ea este cea mai rapidă versiune dar, în mod surprinzător, nu și cea mai eficientă. Aparent, participanții care au fost supuși versiunii cu frecvența cea mai scăzută, de 1 Hertz, într-un interval de timp de peste o oră, au beneficiat cel mai mult de pe urma tratamentului.

Participanți care au raportat o reducere cu cel puțin 50% a numărului de episoade de incontinență pe săptămână au fost definiți ca și responsivi la tratament.

Participanții cărora li s-a administrat versiunea cu 1 Hertz au arătat o reducere cu aproximativ 90% a episoadelor săptămânale de incontinență, o creștere a sensibilității la actul de defecație și a capacității de reținere a materiilor fecale. Cei care au raportat cea mai mare îmbunătățire a calității vieții au fost cei din grupul care a primit 1 Hertz și cei cu 5 Hertzi.

Pentru studiu, cercetătorii au măsurat mai mulți parametrii, printre care și gradul de incontinență, funcția nervilor și a mușchilor, calitatea vieții. De asemenea, participanții au trebuit să noteze fiecare scaun într-un jurnal. La sfârșitul studiului, după tratamentul neuromodulator, unii participanții chiar au relatat dispariția episoadelor de incontinență.

Pe lângă incontinență, participanții la studiu aveau și alte patologii, care agravau gradul de disfuncție: diabet, leziuni dorso-lombare, histerectomii sau intervenții chirurgicale ale vezicii urinare și de hemoroizi.


O cauză comună de incontinență fecală și urinară este nașterea vaginală. Dintre participantele la studiu, o femeie nu a avut niciodată copii, 18 au născut natural (dintre care 3 au născut și prin cezariană), iar 4 au născut doar prin cezariană. Dintre femeile cu naștere vaginală, 11 au suferit rupturi, în timp ce 6 au necesitat forceps.

Tratamentul neuromodulator a scurtat cu câteva milisecunde timpul de activare a mușchilor de către nervi, în particular la participanții din grupul cu 1 Hertz.

Un studiu mai mare, care include 132 de participanți, cerceteaază în prezent care este durata beneficiilor tratamentului neuromodulator, precum și cea mai bună frecvență a ședințelor.

Singurul efect advers raportat al tratamentului neuromodulator au fost câteva furnicături temporare în zona unde s-a efectuat stimularea magnetică, probabil datorită refacerii nervilor. La persoanele obeze, precum și la cele cu cicatrici post-chirurgicale, pot apărea probleme de penetranță a undelor de stimulare magnetică.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 01-09-2020 | creare: 01-09-2020 | Vizite: 179
Bibliografie
Magnetic stimulation dramatically improves fecal incontinence: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/08/200825110658.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Dispozitivul magnetic ce ar putea trata incontinența fecală
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.