Sute de elevi harghiteni invata sa se fereasca de virusul HIV

Data publicării: 11-12-2008

Sute de elevi harghiteni participa, in aceasta perioada, la cursuri de educatie pentru sanatate, ei invatand sa se fereasca de virusul HIV.
Cursurile sunt organizate de Asociatia "Benevolens", infiintata de sefa sectiei de Boli Infectioase a Spitalului Judetean din Miercurea Ciuc, dr. Ambrus Iren, pentru sprijinirea bolnavilor infectati cu HIV si pentru educarea populatiei sanatoase.
Elevii afla date generale despre infectia cu HIV, care sunt caile de transmitere si ce masuri se pot lua pentru a preveni o eventuala infectare.
"Stim ca exista un pericol si nu vrem ca acesti copii, prin comportament iresponsabil sa se imbolnaveasca. Incercam schimbarea atitudinii, a comportamentului, pentru ca ei sa nu aiba probleme mai tarziu", a declarat dr. Ambrus Iren.
La randul sau, asistenta sefa de la sectia de Boli Infectioase, Veress Rozalia, care face parte din asociatia mentionata, a explicat ca elevii sunt avertizati si ca tatuajele sau piercing-urile se fac doar in saloane specializate si care respecta normele de igiena, dar li se spune si cum se acorda primul ajutor in cazul unui accident cu rana sangeranda.
Pana acum aproape 400 de elevi din Miercurea Ciuc au participat la aceste cursuri, care se desfasoara in urma unui parteneriat intre Asociatia Benevolens, Autoritatea de Sanatate Publica si Inspectoratul Scolar Harghita.
In Harghita sunt inregistrate 17 persoane infectate cu HIV, cele mai multe dintre ele contactand virusul in 1988-1989, in urma unor transfuzii sau a unor tratamente medicale. Incepand cu 1988, in judet au fost 35 de astfel de cazuri, dar 18 dintre cei infectati au decedat. In acest an au fost depistate doua cazuri noi.
Sursa: Agerpres, 11-12-2008, Vizualizari 315
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.