Terapia prin râs

Râsul este una dintre activitățile fizice și neurologice esențiale ale ființei umane, care ne diferențiază de celelalte viețuitoare.

Proces complex, cu numeroase beneficii pentru întreg organismul, râsul este considerat și o modalitate terapeutică de a susține sănătatea și de a învinge boala. Terapia prin râs se bucură de o mare popularitate, mai ales în clinicile și spitalele pentru copii din străinătate.

Ce este terapia prin râs?

Proprietățile râsului asupra stării de bine fizice și psihice au fost observate din cele mai vechi timpuri, însă bazele terapiei propriu-zise au fost recent puse de Norman Cousins, jurnalist de profesie, care după ce a fost diagnosticat cu o formă de artrită foarte dureroasă, s-a tratat singur cu vitamina C și cu porții semnificative de râs. S-a recuperat și a scris și o carte despre terapia nouă pe care a aplicat-o, experiența sa fiind punctul de plecare în afirmarea terapiei prin râs. (1)

Odată cu dezvoltarea psihologiei și a neuroștiințelor, oamenii de știință au devenit din ce în ce mai interesați de fenomenului râsului și utilizarea sa într-un scop terapeutic. Astăzi râsul este considerat o capacitate înnăscută, universal înțeleasă și care apare inconștient, indiferent de voința persoanei. Deși se cunoaște faptul că este produs de anumite gânduri sau situații pe care le experimentăm, mecanismele cerebrale prin care se produce râsul sunt deocamdată insuficient cunoscute. (2)

Terapia prin râs subliniază beneficiile asupra organismului pe care le produce o porție de râs: inima pompează mai mult sânge, iar plămânii primesc mai mult oxigen ca urmare a accelerării respirației. Râsul stimulează și o mai mare producție de endorfine și alți neurotransmițători, cu efect analgezic și euforic. La nivel cerebral intervine neuroplasticitatea, ceea ce în timp duce la o modificare a atitudinii: devenim mai pozitivi și avem o stare de spirit generală mai bună. (3), (4)

Cum funcționează terapia prin râs

Terapeuții au identificat două tipuri de umor care stimulează râsul:

• umorul pasiv - apare atunci când vizionăm filme sau imagini amuzante, citim sau ascultăm povești amuzante și
• umorul spontan - apare fără să ne propunem și se referă mai degrabă la abilitatea fiecăruia de a găsi partea amuzantă a oricărei situații în care ne aflăm.

Pentru că simțul umorului variază de la o persoană la alta, iar în condiții de boală cu greu mai găsim motive să râdem și să fim fericiți, terapia prin râs propune într-o primă fază expunerea pacienților la situații comice, cu o probabilitate ridicată de a stârni râsul, urmând ca prin „exersarea râsului” pacienții să poată observa modificări în modul de a se raporta și acționa în situații amuzante. (5)

Ședințele încep de regulă prin exerciții de încălzire și de respirație profundă, cu scopul de a destinde și oxigena organismul. Urmează exercițiile de râs propriu-zis, adică o serie de jocuri ce își propun să stârnească râsul. Ședințele de terapie se realizează de obicei în grup, pentru că este bine cunoscut efectul contagios al râsului. Șansele să râdem auzindu-i pe ceilalți sunt mult mai mari decât dacă am citi sau viziona singuri un material amuzant.

Terapia susține că și un râs forțat poate avea efectele scontate, „păcălindu-ne” astfel creierul că suntem fericiți și obținând efecte similare cu ale unui râs autentic. Pacienții sunt încurajați pe parcursul ședințelor ca și în restul timpului să caute deliberat aspecte amuzante ale situațiilor pe care le trăiesc, să se implice în activități distractive, să zâmbească des și să stea în preajma oamenilor veseli. În acest fel se asigură efectele râsului și în afara orelor de terapie. (6)

Aceste ședințe se organizează de obicei în spitalele cu bolnavi de cancer, copii, bătrâni, dar sunt și clinici care oferă astfel de ședințe. Scopul terapeutic este de a-i ajuta pe pacienți să lupte cu boala, să depășească efectele secundare ale tratamentului (mai ales în cazul chimioterapiei) sau să suporte o procedură medicală dureroasă, redându-le starea de bine, prin dezvoltarea unei atitudini pozitive și optimiste, susținând socializarea și interacțiunea cu ceilalți. Nu în ultimul rând se dorește obținerea unei bune dispoziții care să însoțească persoana indiferent de greutățile prin care trece.

De asemenea, unele programe se adresează persoanelor care lucrează în domeniul medical, pentru a-i ajuta să facă față exigențelor și responsabilităților muncii lor.

Terapia prin râs – argumente pro și contra

Deși efectul tonic al râsului asupra organismului și stării de spirit este unanim acceptat, o terapie care își propune să vindece prin râs este privită deseori cu scepticism, mai ales de comunitatea științifică. În ciuda opiniilor contrare, terapia prin râs este promovată și utilizată chiar și în spitale, atât ca terapie principală, cât și ca metodă adjuvantă. Vă prezentăm câteva argumente pro și contra acestui tip de terapie:

Argumente pro

• râsul este o activitate pe care o facem în mod natural, este gratuit și accesibil tuturor;
• terapia prin râs este mai mult decât o terapie, este o atitudine cu efecte benefice asupra energiei, creativității și vitalității; (7)
• terapia prin râs este ușor de prescris și nu prezintă efecte adverse sau contraindicații; (8)
• în ceea ce privește modificările la nivel fizic studiile au arătat numeroase aspecte pozitive: creșterea imunității organismului, stabilizarea presiunii sangvine, stimularea circulației, masarea organelor interne, creșterea nivelului de oxigen la nivelul mușchilor; totodată, râsul stimulează eliberarea endorfinelor, cunoscute pentru rolul benefic asupra stării de bine și pentru suprimarea durerii fizice; (9)
• la nivel psihic râsul ajută individul să se simtă mai bine în pielea sa și îl face mai plăcut pentru cei din jurul său; reduce anxietatea și grijile, având astfel un impact pozitiv asupra tulburărilor de somn, ulcer sau probleme relaționale. (7)

Argumente contra

• deși în general avem tendința de a considera umorul și râsul ca aspecte pozitive ale vieții sociale, există situații și persoane care le folosesc pentru a ridiculiza, a lua în derâdere sau a tachina alte persoane; în această situație vorbim de un umor negativ (cum ar fi cel întâlnit în rasism, de exemplu);
• există dovezi științifice conform cărora un simț dezvoltat al umorului nu aduce întotdeauna efecte benefice asupra organismului; o posibilă explicație ar putea fi faptul că din cauza perspectivei mai puțin serioase asupra vieții, oamenii cu un simț al umorului dezvoltat sau foarte veseli au tendința de a se angaja în activități mai riscante și de a subevalua posibilele riscuri pentru sănătate mai mult decât o fac persoanele mai puțin vesele. (10)
• studiile realizate până în prezent au adus foarte puține dovezi științifice privind efectele benefice ale râsului și umorului asupra sănătății; este cunoscut, de exemplu, că râsul și umorul sunt folosite de indivizi ca metode de a face față unor situații dificile („a face haz de necaz”), în psihologie sunt numite mecanisme de coping, însă rămân suficiente întrebări la care cercetările încă nu au găsit un răspuns. (8)

Efectul terapeutic al râsului - Ce arată studiile?

Terapia prin râs și rolul terapeutic al umorului au beneficiat în ultimii ani de un interes crescând în cadrul comunității științifice, deși nu toate cărțile și articolele scrise pe această temă pot pretinde că au respectat criteriile și rigorile științifice.

În studiile privind efectul râsului și al umorului asupra stării de sănătate există o variabilă dificil de controlat si care poate afecta rezultatele la care se ajunge: dezirabilitatea socială. Oamenilor le place în general să creadă ca au un simț al umorului peste medie, de aceea auto-evaluările pe care le fac sunt subiective și uneori neadevărate. De asemenea, subiectivitatea intervine și atunci când participanții sunt expuși la un stimul considerat de către autorii studiului ca fiind amuzant. În final nu există nicio garanție că rezultatele obținute se datorează râsului și umorului sau altor factori. (11)

În general dovezile privind efectul benefic al terapiei prin râs sunt insuficiente, de aceea e nevoie de studii suplimentare în acest sens.

Iată câteva dintre rezultatele și concluziile la care au ajuns cercetătorii până acum.

În cadrul unei cercetări la care au participat persoane văduve (atât bârbați cât și femei), care își pierduseră recent partenerul de viață, a fost evaluată importanța emoțiilor pozitive din viața lor raportată la perioada de doliu prin care treceau. Analiza a arătat că majoritatea participanților au evaluat umorul și fericirea ca fiind foarte importante pentru ei, iar la persoanele care au apreciat că au parte de umor, râs și fericire la un nivel ridicat s-a observat o trecere mai ușoară peste perioada de doliu (depresie și mâhnire). (12)

Într-un studiu longitudinal realizat pe elevi cu un nivel intelectual ridicat s-a demonstrat că simțului umorului, evaluat de către părinții și profesorii acestora, corelează pozitiv cu fumatul și consumul de alcool și cu o vârsta mai timpurie de deces comparativ cu cei cu un nivel mai scăzut al simțului umorului. (10)

Efecte negative similare au fost puse în evidență și într-o cercetare longitudinală la care au participat șefi de poliție evaluați de către colegii lor ca având un simț al umorului dezvoltat. Evaluarea unor indicatori fiziologici ai sănătății la distanță de trei ani a arătat că un nivel ridicat al umorului nu a reușit să prezică o stare mai bună de sănătate. Mai mult decât atât, analize ulterioare au evidențiat o corelație pozitivă între anumite aspecte ale umorului și o mai mare masă corporală, fumat și un risc mai ridicat de boli cardiovasculare. (13)

Pentru a vedea în ce constă efectul terapiei prin râs asupra demenței, manifestată prin comportament agitat, agresiune verbală, țipete, comportamente repetitive și întrebări, un grup de cercetători australieni a implementat un program de terapie prin râs, care a durat 12 săptămâni. La finalul acestei perioade s-a observat o reducere a nivelului de agitație la bolnavi, precum și o îmbunătățire a comportamentelor pozitive și a fericirii. Aceste modificări comportamentale nu au durat însă mai mult decât terapia în sine. (14)

În încercarea de a vedea dacă simpla expunere la o situație amuzantă care provoacă râsul poate îmbunătăți sistemul imunitar, au fost realizate câteva studii mici, în care participanții au urmărit fie o înregistrare comică, fie un filmuleț care prezenta anumite instrucțiuni (grupul de control). Rezultatele au arătat că expunerea la situația amuzantă și râsul provocat nu au adus schimbări semnificative la nivel imunitar (rezultatele fiind obținute prin măsurători ale salivei). Pe de altă parte, studii similare au ajuns la rezultate diferite, astfel că nu se poate susține rolul benefic al umorului și râsului asupra imunității. (11)

În unele spitale și clinici terapia prin râs este utilizată la copii. Pentru a evalua eficiența acestei terapii, s-a realizat un studiu pilot la care au participat copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani. Copiii au vizionat înregistrări amuzante înainte, în timpul și după o procedură dureroasă care consta în menținerea unei mâini în apă rece. Au fost evaluate:

• severitatea durerii (auto-evaluare de către copii),
• toleranța la durere (timpul de menținere a mâinii în apă) și
• indicatorii umorului (numărul de râsete și zâmbete pe durata vizionării și evaluarea de către copii a gradului de amuzamnet al înregistrărilor).

Rezultatele nu au evidențiat nicio corelație semnificativă între indicatorii umorului și severitatea percepută a durerii sau toleranța la durere. Cu toate acestea, copiii au avut o toleranță mai mare la durere în timpul vizionării, comparativ cu vizionarea înainte sau după procedură, ceea ce sugerează că activitățile amuzante realizante în timpul unor proceduri medicale dureroase îi pot ajuta pe copii și adolescenți să reziste mai bine. (15)

Într-o cercetare privind rolul râsului asupra anxietății, unui grup de 53 de liceeni li s-a spus că după o perioadă de așteptare vor avea parte de un șoc. Grupul a fost împărțit în trei: grupul experimental a ascultat o înregistrare amuzantă pe durata așteptării, grupul de control a ascultat o înregistrare non-amuzantă, iar celălalt grup nu a ascultat nicio înregistrare. Ulterior, toti participanții și-au auto-evaluat nivelul de anxietate pe durata așteptării: cei care au vizionat înregistrarea amuzantă au fost mai puțin anxioși decât ceilalți, iar din acest grup, participanții cu simțul umorului cel mai dezvoltat  au raportat nivelul cel mai scăzut de anxietate. Nu s-a obținut nicio diferență semnificativă în ceea ce privește bătăile inimii (la toți participanții ritmul fiind crescut). Acest aspect atrage atenția asupra acțiunii umorului și râsului la nivelul primar cognitiv, mai degrabă decât a capacității de a reduce stresul fizic. (16)

 

Implicarea în activități care să ne amuze, să ne facă să râdem și să fim mai fericiți este la îndemâna fiecăruia. Simțul umorului și capacitatea de a vedea partea amuzantă a vieții variază însă de la o persoană la alta. De aceea e bine uneori să învățăm de la alții să râdem și să folosim acest dar în beneficiul nostru. Nu trebuie să cădem însă în capcana mirajului unei terapii care promite multe efecte pozitive, dar pentru care nu există deocamdată o susținere științifică.