Timiș: Un nou accelerator liniar pentru pacienții oncologici, montat la OncoHelp

Data publicării: 13-12-2025

Timiș: Un nou accelerator liniar pentru pacienții oncologici, montat la OncoHelp

Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp a pus în funcțiune, vineri, cel de-al patrulea accelerator liniar, un echipament de ultimă generație intrat în dotarea Laboratorului de Radioterapie OncoHelp, devenind astfel cel mai mare laborator de profil din vestul României, în condițiile în care aici se înregistrează cel mai mare număr de cancere din țară.

Acceleratorul de radioterapie este esențial deoarece permite iradierea unor ținte foarte mici în mișcare, cum ar fi tumorile pulmonare, care se mișcă în timpul respirației. Acesta oferă o precizie submilimetrică, crucială pentru iradierea structurilor delicate ale capului și gâtului, unde o mică eroare poate fi fatală. Centru de radioterapie avea, înainte de venirea acestui aparat, un volum de aproximativ 150-160 de tratamente pe zi, dar se așteaptă ca acesta să crească la circa 200 de pacienți zilnic, potrivit președintelui Asociației, oncologul Șerban Negru.

''Vorbim despre radiochirurgie, iradiere stereotactică. În primele 11 luni ale anului, centrul a iradiat 1.703 pacienți și a realizat peste 34.000 de proceduri. Avem, din știința mea, cei mai mulți pacienți din România. Suntem cel mai mare centru de radioterapie cu patru acceleratoare funcționale, cu brachiterapie, cu tot ce presupune o tehnologie modernă la standarde europene în acest centru. Lunar avem peste 3.000 de proceduri. Serviciile oferite sunt gratuite, deoarece centrul este o asociație nonprofit. Nu sunt taxe suplimentare pentru tratamente, toată terapia fiind gratuită, similar cu spitalele de stat. Aparatul a costat peste 2 milioane de euro, fiind o investiție semnificativă'', a detaliat, pentru AGERPRES, dr. Șerban Negru.

Centrul OncoHelp vrea să dezvolte un spital de oncologie și la Reșița, inclusiv cu servicii paliative, care va colabora cu o universitate pentru a forma asistente medicale. Investițiile au fost realizate cu ajutorul sponsorilor și colaborării cu statul, deși centrul nu beneficiază de aceleași sume suplimentare pentru sporurile salariale ca spitalele de stat.

Centrul are și un spațiu de cazare pentru pacienții din alte regiuni, cu 48 de paturi, asigurând mese pentru pacienții care vin pentru radioterapie, care durează de obicei 20-25 de ședințe. Acest lucru ajută pacienții care vin din orașe mai îndepărtate, dar care nu pot să facă naveta zilnic.

Dr. Șerban Negru spune că incidența cancerului crește la nivel global, în principal din cauza îmbătrânirii populației. Tumorile canceroase la copii sunt rare și reprezintă sub 1% din totalul cazurilor de cancer tratate în centru și, deși OncoHelp nu se ocupă de oncologia pediatrică, oferă tratamente de radioterapie pentru pacienți tineri. Sunt cazuri dramatice, dar nu de dimensiunile cancerelor la bătrâni.

Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES


''Cele mai comune tipuri de cancer tratate aici sunt cancerul bronhopulmonar, cancerul mamar și cancerele colorectale, apoi cancerul de prostată, iar rata de vindecare variază în funcție de tipul de cancer și de momentul diagnosticării. Peste jumătate dintre pacienți se vindecă, iar alții pot beneficia de tratamente care le prelungesc viața, arătând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu acum câteva decenii. În concluzie, centrul de radioterapie joacă un rol cheie în tratamentele pentru cancer, oferind servicii gratuite și avansând prin tehnologie modernă. (...) Cu cât procentul de bătrâni într-o populație crește, cu atât crește și incidența cancerului'', a explicat dr. Șerban Negru, într-o conferință de presă.

Șefa Secției de radioterapie a Clinicii OncoHelp, Anca Croitoru, a subliniat că în unitatea respectivă sunt tratați aproximativ 160 de pacienți zilnic, acest număr incluzând tehnici moderne de tratament, cum ar fi stereotaxia, care necesită mai mult timp decât metodele obișnuite.

''Radioterapia a evoluat mult în ultimii zece ani, aducând rezultate și protocoale terapeutice diferite. La clinică se tratează pacienți de toate vârstele, inclusiv copii, sub anestezie generală. Radioterapia poate fi curativă, atacând cancerul, sau paliativă, care atenuează simptomele. Aparatul montat astăzi ajută la reducerea iradierii organelor sănătoase, ceea ce este un aspect esențial în realizarea unei radioterapii de calitate'', a punctat radioterapeutul.

Directorul OncoHelp are în plan construcția a mai mult de 20.000 de metri pătrați de clădiri, în viitor, estimările pentru investiții ridicându-se la zeci de milioane de euro.

Sursa: Agerpres, 13-12-2025, Vizualizari 37
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.