Tratamentul Tulburării Obsesiv-Compulsive

Autor:

Tratamentul Tulburării Obsesiv-Compulsive
Advertorial oferit de Clinica Hope

Tulburarea Obsesiv-Compulsivă (TOC; OCD în engleză) și-a câștigat un loc important în cultura pop a ultimilor ani, fiind asociată cu ciudățeniile hilare ale unor personaje din seriale sau filme, care nu calcă pe crăpăturile din asfalt sau sunt obsedate de curățenie. A fost rapid adoptată de populația generală, nenumărați oameni susținând sus și tare că „sunt așa de OCD”, referindu-se la preferința lor pentru ordine și disciplină sau pentru a face lucrurile într-un anumit fel. Din păcate, TOC este un diagnostic psihiatric serios, care afectează sever viața celor afectați și cu cât ne educăm mai bine despre ce înseamnă cu adevărat, cu atât putem recunoaște semnele și trata afecțiunea eficient și timpuriu.

Ce este TOC cu adevărat?

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecțiune cronică și debilitantă, relativ comună atât la copii cât și la adulți. Așa cum sugerează și denumirea, este caracterizată de obsesii și/sau compulsii.

Obsesiile reprezintă gânduri persistente și recurente, impulsuri sau imagini mintale nedorite, ce cauzează anxietate și distres, iar persoana cu TOC va încerca să le ignore, să le suprime sau să le neutralizeze cu alte gânduri sau acțiuni (prin efectuarea unei compulsii). E important de știut că obsesiile nu produc plăcere și nu sunt experimentate ca fiind voluntare.

Compulsiile sunt acțiuni repetitive pe care persoana afectată simte că trebuie să le facă ca răspuns la obsesie sau în conformitate cu reguli rigide. Ele pot fi de două feluri:

  • fizice: spălatul pe mâini, aranjatul lucrurilor, verificările, repetatul unor gesturi/cuvinte.
  • mentale: rugatul, număratul, repetarea cuvintelor în gând sau în șoaptă.

Compulsiile sunt efectuate cu scopul de a preveni sau reduce anxietatea sau discomfortul, ori pentru a preveni o situație mult temută (moartea cuiva drag, îmbolnăvirea, despărțirea de partener). Cu toate acestea, acțiunile întreprinse (fizice sau mentale) nu au un impact realist asupra evenimentului pe care sunt menite să îl prevină sau reducă, sau sunt în mod evident excesive. Cele mai multe persoane cu TOC au atât obsesii cât și compulsii (95%), acestea fiind cel mai adesea legate prin conținut (o persoană cu obsesia de contaminare va elabora compulsii și ritualuri de spălare).

Poate unul dintre motivele pentru care TOC e trivializat și „diagnosticat” cu atâta ușurință de către majoritatea populației este faptul că aproape cu toții ne putem identifica cu anumite aspecte ale definiției. Cu toții avem uneori frici și gânduri nedorite și absurde („cum ar fi dacă m-aș dezbrăca în timpul ședinței de afaceri?”) sau facem un lucru în mod repetat, pentru a ne liniști (de exemplu, apăsăm de mai multe ori clanța de la ușă ca să fim siguri că e închisă și ca să ne protejăm de un potențial hoț). Însă așa cum spune și David Adam, scriitor diagnosticat cu TOC, în cartea lui despre afecțiune ”The man who couldn’t stop”, cei mai mulți oameni pot să facă acele gânduri bizare să dispară, iar în caz contrar, ajung la afecțiuni psihice. Persoanele cu un diagnostic de TOC, care reprezintă între 1% și 3% din populație (a 4-a cea mai frecventă afecțiune psihică), sunt torturate în fiecare zi a existenței de aceste gânduri și principalul obiectiv devine calmarea lor, ceea ce și duce la afectarea severă a productivității și funcționării lor. TOC este clasificat ca a zecea cauză de dizabilitate din lume de către Organizația Mondială a Sănătății și pentru femeile din grupa de vârstă 15-44 de ani, ocupă cincea poziție. Studiile sugerează că pacienții cu TOC, împreună cu cei cu schizofrenie, au cea mai mică calitate a vieții dintre persoanele care suferă de afecțiuni psihice.

Deși există o variabilitate infinită la nivel individual în ceea ce privește natura obsesiilor și compulsiilor, anumite teme ale simptomelor sunt comune în la persoanele diagnosticate cu TOC:

  • tema curățeniei, care este și cea mai vehiculată (obsesii legate de contaminare și compulsii de curățare pentru a evita contaminarea: spălat, frecat cu peria);
  • tema simetriei (obsesii legate de simetrie și compulsii de a număra și ordona obiectele, urmate de repetarea acțiunii);
  • gânduri tabu sau interzise (obsesii agresive, sexuale și/sau religioase, cu compulsiile asociate: închinat, spus rugăciuni);
  • gânduri de vătămare (temerea de a nu păți ceva, sau ca cei apropiați să nu pățească ceva și compulsia de verificare: contactarea celor apropiați în mod excesiv pentru a se asigura că sunt teferi).

În ultima ediție (2013) a Manualului de Diagnostic al afecțiunilor mintale (DSM), TOC nu a mai fost inclus în categoria tulburărilor de anxietate, ci într-o categorie separată de afecțiuni denumită „Tulburări obsesiv-compulsive și tulburări asociate”, la cererea mai multor specialiști din sănătate mintală, care au cerut această separare. Această categorie include pe lângă OCD, dermatilomania (excorierea psihogenă), tricotilomania (smulsul părului) și tulburarea dismorfică corporală.

Cauze

TOC este o afecțiune complexă neuro-comportamentală ale căreri cauze nu se cunosc cu certitudine. Există însă mai mulți factori considerați a avea un rol în dezvoltarea acesteia:

1. Genetică

Studiile efectuate pe gemeni și familii indică faptul că factorii genetici influențează transmiterea și exprimarea TOC. Gemeni univitelini (identici) au șanse mai mari de a dezvolta TOC (80-87%) decât cei bivitelini. De asemenea, riscul de a dezvolta TOC e mai mare la rudele de gradul I (8,3%) ale persoanelor cu acest diagnostic decât la populația generală (2%). Cu alte cuvinte, o persoană cu TOC are șanse de 4 ori mai mari de a avea o rudă apropiată cu acest diagnostic decât o persoană fără TOC. Deși studiile demonstrează o componentă genetică majoră, nu se cunosc cu certitudine genele specifice sau mecanismele de ereditate implicate.

2. Neuro-anatomie

Există dovezi din ce în ce mai multe ce sugerează implicarea factorilor neurobiologici în dezvoltarea TOC. Nu se cunosc exact mecanismele, însă există diferențe clare între persoanele cu această afecțiune și subiecții care nu au o afecțiune psihică, respectiv o hiperactivitate în cortexul orbito-frontal la primii, ceea ce poate fi cauza stării de „hiper-conștientizare” atipice la pacienții cu TOC, și poate explica natura repetitivă a gândurilor și comportamentelor.

3. Neurochimie

Principalele substanțe incriminate sunt serotonina și dopamina. Antidepresivele care cresc cantitatea de serotonină (Inhibitoare Selective ale Recaptării Serotoninei) au o eficacitate dovedită în ameliorarea simptomelor de TOC, atât la copii cât și la adulți (răspuns pozitiv la 40-60% dintre pacienți). Ipoteza este că serotonina inhibă neuronii din zonele hiperactive ale creierului menționate la punctul anterior, ducând la scăderea activității și diminuarea simptomelor.
Deși nu există la fel de multe dovezi în sprijinul acestei teorii, se pare că și dopamina în exces este o cauză a TOC. Pacienții cu acest diagnostic au un număr mai mare de transportori de dopamină decât persoanele sănătoase. În plus, pacienții care urmează un tratament cu levodopa, care crește cantitatea de dopamină, pentru diverse afecțiuni neurologice, încep să aibă simptome de OCD, în lipsa unui istoric familial sau personal de comportamente obsesiv-compulsive.

4. Neuropsihologie

Mai multe studii indică deficite în abilitățile executive la persoanele cu TOC, precum organizarea, planificarea și elaborarea rapidă de soluții pentru probleme. În ceea ce privește memoria, se pare că au o funcționare normală, dar o încredere scăzută în ceea ce privește memoria proprie, în legătură cu evenimente considerate amenințătoare. Acest lucru poate duce la probleme în luarea deciziilor, cu impact asupra funcționării sociale și ocupaționale.

5. Modelul cognitiv

Conform acestuia, TOC e rezultatul unor reacții ce derivă din și intensifică la rândul lor, gânduri intruzive normale. Teoria este că intruziunile mentale sunt experiențe normale pe care toți oamenii le au uneori, și că obsesiile din TOC nu au o natură diferită de acestea. Diferența constă însă în faptul că oamenii cu TOC le atribuie o semnificație deosebită, considerându-le amenințătoare și văzându-se responsabili pentru orice rău ar putea rezulta.
Credințele disfuncționale și erorile de raționament includ:

  • vina personală sau o responsabilitate crescută pentru lucrurile care se întâmplă (credința că o persoană are puteri speciale de a cauza, și/sau datoria de a preveni evenimentele negative);
  • fuziunea gând-acțiune (credința că gândurile influențează evenimentele din lumea reală);
  • nevoia de a controla gândurile (credința că controlul absolut asupra gândurilor este posibil și necesar);
  • supraestimarea unei amenințări (credința că evenimente catastrofale și negative sunt extrem de probabile);
  • intoleranța față de incertitudine (credința că e posibil să previi cu siguranță evenimente negative).

Diagnostic

Diagnosticul este stabilit de un medic psihiatru, în conformitate cu Manualul de diagnostic al afecțiunilor mintale V (DSM V). Criteriile sunt:

1. Prezența obsesiilor, compulsiilor sau a ambelor (conform definițiilor de mai sus), cu mențiunea că în cazul copiilor mici, aceștia de obicei nu pot să specifice care este scopul acestor comportamente.

2. Obsesiile și/sau compulsiile consumă mult timp (mai mult de o oră pe zi) sau cauzează discomfort sau limitează semnificativ performanța în contexte sociale, ocupaționale și alte domenii importante de funcționare.

3. Simptomele obsesiv-compulsive nu pot fi atribuite efectelor psihologice ale unei substanțe (droguri, medicamente) sau unei alte afecțiuni existente.

4. Afectarea nu poate fi explicată mai bine de simptomele unei alte tulburări psihice (de exemplu, îngrijorarea excesivă din anxietatea generalizată; preocuparea excesivă cu aspectul fizic din tulburarea dismorfică corporală; smulsul părului din tricotilomanie; ritualuri alimentare din tulburările alimentare, etc.)

Trebuie specificat dacă:
  • Există discernământ bun sau suficient: persoana conștientizează că acele credințe cauzate de TOC sunt cu siguranță sau probabil neadevărate sau cred că pot sau nu pot să fie adevărate.
  • Capacitatea de discernământ e scăzută: persoana consideră că acele credințe rezultate din TOC sunt adevărate.
  • Cu discernământ absent/credințe delirante: persoana e perfect convinsă că acele credințe rezultate din TOC sunt adevărate.
  • Există un istoric de ticuri sau dacă are ticuri în prezent.

Tulburarea obsesiv-compulsivă și schizofrenia

Schizofrenia și TOC au mai multe trăsături comune: ambele sunt afecțiuni cronice, cu debut comun în adolescență sau prima tinerețe și ambele pot cauza probleme în relațiile interpersonale, la locul de muncă și funcționarea de zi cu zi. Încă din secolul XIX, medicii au remarcat o asociere între schizofrenie și Tulburarea Obsesiv-Compulsivă, iar un studiu din 2017 arăta că în timp ce incidența TOC în populația generală e de 2-3%, ea poate ajunge până la 25% în rândul celor diagnosticați cu schizofrenie. Cum se explică această discrepanță majoră? Nu știm cu certitudine, însă în ultimele decenii au apărut mai multe teorii care încearcă să elucideze acest mister:

1. Posibilitatea ca o afecțiune să fie factor de risc pentru cealaltă - aceasta e și cea mai explorată teorie și dovezile indică faptul că simptomele obsesiv-compulsive persistente sunt un factor de risc pentru schizofrenie, însă nu se cunosc deocamdată mecanismele acestui fenomen.

2. Factori de risc comuni pentru cele două afecțiuni - analiza comparativă a anatomiei cerebrale a persoanelor diagnosticate cu schizofrenie și a celor cu TOC a dezvăluit anormalități comune în cele două afecțiuni, la nivelul mai multor structuri. De asemenea, în ceea ce privește performanța neurocognitivă, cele două categorii de pacienți prezintă, din nou, trăsături comune: deficit în memoria vizuală/auditivă și deficit în viteza de procesare. Toate acestea sugerează că această teorie e plauzibilă și poate exista o disfuncție neurobilogică similară implicată în patologia cele două afecțiuni.

3. TOC este de fapt o parte integrantă a prodromului psihotic, și se remite odată ce atinge vârful, cu declanșarea schizofreniei - există studii care demonstrează faptul că simptomele de TOC sunt identificate la o cincime din persoanele cu risc crescut de a avea un episod psihotic, dar până în prezent nu există dovezi că ar dispărea odată cu instalarea schizofreniei, așadar nu reprezintă un prodrom.

4. Patologia obsesivă poate apărea sau poate fi exacerbată de administrarea neurolepticelor - aceasta e o teorie mai nouă, și cercetarea indică faptul că anumite neuroleptice (cele atipice), precum clozapina și olanzapina au un potențial pro-obsesiv, însă acesta poate fi modulat de durata și doza tratamentului.

Importanța clinică a acestei comorbidități este că pacienții cu dublu diagnotic (OCD și schizofrenie) au mai multe simptome „negative” (depresie, ideație și comportamente suicidare) decât cei cu diagnostic unic de schizofrenie, posibil din cauza modificărilor neurochimice din OCD similare cu cele din depresie (serotonină scăzută și glutamat crescut). Acest lucru a dus la propunerea unui diagnostic diferențial de „tulburare schizo-obsesivă”, pentru a le asigura tratamentul și grija speciale de care au nevoie acești pacienți, însă acesta nu este însă un diagnostic oficial.

Data actualizare: 12-06-2019 | creare: 12-06-2019 | Vizite: 113
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.