Tulburările emoționale postnatale

©

Autor:

Tulburările emoționale postnatale
Pentru majoritatea femeilor, aducerea unui copil pe lume este una din cele mai frumoase experiențe ale vieții lor.

Uneori, însă, acest eveniment vine însoțit de o stare de spirit negativă - tristețe, melancolie sau chiar nefericire. La scurt timp după naștere, proaspăta mămica va observa nu doar modificări fizice ale organismului ei, ci și de natură emoțională. Ea poate deveni tristă, iritabilă, obosită.

În primele săptămâni poate fi dificilă adaptarea la noile responsabilități și modificarea stilului de viață cu care era obișnuită, la care se adaugă și oboseala, temerile și îngrijorările privind capacitatea de a face față noului rol.

Stările de anxietate, tristețe și neliniște trec, în general, de la sine și nu constituie un motiv de îngrijorare. Până la 6-8 săptămâni mama învață să gestioneze situația și să se organizeze mult mai bine. Dacă însă aceste stări nu dispar și nici nu scad în intensitate după câteva săptămâni, este indicat să cereți avizul unui specialist, întrucât este posibil să vă confruntați cu o tulburare emoțională.

În funcție de intensitatea și durata emoțiilor și trăirilor negative cu care se confruntă, literatura de specialitate prezintă câteva tulburări emoționale specifice perioadei postnatale:

  • Baby blues” - este considerată o stare normală prin care trec majoritatea femeilor imediat după naștere; constă într-o combinație de anxietate, tristețe, iritabilitate, plâns aparent fără motiv; durata sa nu este mai mare de 2 săptămâni și nu necesită ajutor specializat.

  • Depresia post-partum/postnatală – este o tulburare cu care se confruntă între 10%-25% dintre mame și spre deosebire de baby blues, se remarcă printr-o durată mai lungă de manifestare (chiar și la 1 an de la naștere) și o mai mare intensitate a emoțiilor și sentimentelor negative (tristețe, culpabilitate, schimbări de dispoziție, scăderea stimei de sine, lipsa interesului față de copil etc.); în depresia postnatală este necesară adresarea către un specialist.

  • Psihoza postnatală/post-partum – este o afecțiune psihică rară, ce apare la 1-4 femei din 1000 și se remarcă prin schimbări rapide de sipoziție, confuzie, gânduri de rănire a bebelușului sau a propriei persoane; tulburarea necesită tratament psihiatric.

Sănătatea mentală și emoțională a mamei este deosebit de importantă, mai ales în primele săptămâni de la naștere, când este mult mai vulnerabilă. Crearea unor așteptări cât mai realiste despre perioada postnatală, cunoașterea eventualelor probleme care pot apărea și nu în ultimul rând suportul partenerului pot face această perioadă mult mai ușor de gestionat. Felul în care se simte mama are un impact major asupra sănătății și dezvoltării bebelușului, de aceea starea ei de bine trebuie să primeze.

Vă prezentăm în această secțiune informații despre tipurile de tulburări emoționale după naștere, precum și strategii de a face față cu succes acestei etape frumoase, dar plină de provocări.
Baby blues

Baby blues este o formă ușoară de depresie, manifestată prin plâns, anxietate, schimbări bruște de dispoziție și sentimente negative. Aflati cum se manifesta, care sunt cauzele, diferenta intre baby blues si depresia postpartum si cum o putem depasi....

Cum prevenim depresia postpartum?

Anumiți factori de risc care contribuie la instalarea depresiei postpartum pot fi limitați și gestionați, în încercarea de a reduce riscul de depresie postpartum. Care sunt aceștia?...

Psihoza post-partum (puerperală)

Tulburare mentală relativ rară, psihoza post-partum (puerperală) este considerată o urgență psihiatrică. De ce apare, prin ce simptome se manifestă, ce e de făcut în cazul acestei tulburări severe....

Depresia postnatală la bărbați

Depresia postnatală îi poate afecta și pe tinerii tătici. Astfel, în perioada cât partenera este însărcinată sau imediat după nașterea copilului lor, aceștia pot experimenta simptome caracteristice depresiei....


Data actualizare: 09-01-2015 | creare: 05-02-2007 | Vizite: 9311
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.