Un nou studiu leagă cadmiul de gripa severă, infecțiile și pneumonia

©

Autor:

Un nou studiu leagă cadmiul de gripa severă, infecțiile și pneumonia
Conform unui nou studiu, nivelul ridicat de cadmiu, un element chimic care se întâlnește în țigări și în legumele contaminate, este asociat cu rate mai mari de deces în rândul pacienților cu gripă sau pneumonie și pot crește severitatea COVID-19 și a altor virusuri respiratorii.
Profesorul Sung Kyun Park a declarat că studiul lor sugerează că publicul în general, atât fumătorii, cât și nefumătorii, ar putea fi expuși la cantități reduse de cadmiu. Acesta susține și că expunerea pe termen lung, chiar și la niveluri scăzute de cadmiu, ar putea slăbi sistemul nostru imunitar la nivelul plămânilor, iar persoanele cu niveluri ridicate de cadmiu ar putea să nu facă față virusului gripal.

Rezultatul studiului au fost publicate în revista Environmental Health Perspectives.

Profesorul Howard Hu susține că asocierile pe care aceștia le-au făcut trebuie verificate și la alte populații și, de asemenea, studiate în ceea ce privește potențialul impact al cadmiului asupra morbidității și mortalității legate de COVID-19.

„Corpului uman îi este mlt mai dificil să elimine cadmiul, comparativ cu alte metale toxice, iar prezența acestuia în multe alimente nutritive este un semnal că trebuie reduse în continuare sursele de poluare a mediului, care contribuie la prezența sa în aer, sol și apă.”

La începutul pandemiei s-a observat din datele înregistrate că un procent mare de persoane care mureau din cauza noului coronavirus aveau câteva caracteristici comune-erau bărbați, fumători și de vârstă înaintată.
Deoarece datele disponibile erau puține la acel moment pentru a analiza legătura dintre cadmiu și COVID-19, cercetătorii s-au concentrat pe studierea potențialei legături între cadmiu și ale infecții virale: gripa și pneumonia.
Au fost analizate datele de la aproximativ 16.000 de pacienți. Cadmiul a fost măsurat în urină, în primă fază și ulterior în sânge. Cercetătorii au analizat nivelurile de cadmiu și în rândul nefumătorilor.

După clasificarea în funcție de vârstă, sex, rasă/etnie, educație, indice de masă corporală, colesterol seric și hipertensiune arterială, oamenii de știință au descoperit că pacienții care prezentau niveluri de cadmiu din percentila 80 au fost cu 15% mai predispuși să moară de gripă sau pneumonie, comparativ cu cei din percentila 20. Dintre nefumători, diferența era chiar mai mare, cu un risc de 27% în percentila 80, comparativ cu percentila 20.

Park spune că nu au putut, însă, să analizeze cadmiul în cazul pacienților cu COVID-19, la începutul pandemiei. COVID-19 s-ar putea să nu fie un eveniment unic. Descoperirile lor sugerează că publicul poate fi expus la niveluri reduse de cadimiu atunci când va apărea următoarea pandemie.

Între timp, Park spune că fumătorii ar trebui să renunțe la acest viciu, iar oamenii ar trebui să cunoască principalele surse de cadmiu din alimentația lor: cereale, orez, organe de animale, precum ficatul și rinichii, soia.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 02-10-2022 | creare: 21-12-2020 | Vizite: 422
Bibliografie
New study links cadmium to more severe flu, pneumonia infections, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/12/201216085035.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.