Unghie roșie-albastră

©

Autor:

O unghie roșie-albastră poate anunța apariția anumitor afecțiuni în organism. Unghiile pot oferi informații precise cu privire la starea de sănătate a individului în cauză, prin culoarea, textura și aspectul lor.

Unghia este sensibilă la numeroși factori de agresiune externi (precum expunerea la substanțe chimice, detergenți, traumatisme externe, razele solare, soluții abrazive, etc.), poate fi afectată de anumiți factori inteni (precum carența de vitamină C, deficitul de fier, deficitul de biotină, deficitul d evitamină B12, etc.) și poate reprezenta deseori sediul unor afecțiuni apărute la acest nivel. De regulă, culoarea unghiilor este asemănătoare pielii (roz pal), cu mici variații în funcție de rasa umană și de vârstă.

 

Unghie roșie-albastră - Cauze

Unghie albastră:

  • bronhopneumopatia cronică-obstructivă
  • emfizemul pulmonar
  • astmul bronșic
  • bronșita cronică
  • boala Wilson
  • argiria (o condiție patologică secundară expunerii la substanțe chimice care dețin argint în componență)
  • septicemia
  • boala Raynaud.

Unghie roșie:

 

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Aspecte clinice legate de unghiile roșii sau albastre

Unghia roșie-albastră în cadrul diferitelor afecțiuni pulmonare sau cardiovasculare, este expresia scăderii oxigenării tisulare prinntr-un aport insuficient de oxigen la nivelul țesuturilor și este cunoscută sub termenul medical de „cianoză”. În contextul afecțiunilor pulmonare, modificarea culorii unghiale cu instalarea unei nuanțe roșii-albăstruie poate fi însoțită de alte manifestări clinice specifice acestei patologii, precum durere toracică, tuse, hemoptizie, perceperea unor raluri pulmonare sau a altor zgomote patologice la auscultația plămâilor, etc. În contextul afecțiunilor cardiovasculare, cianoza unghiilor poate fi însoțită de cianoza extremităților, tahicardie, palpitații, turgescență jugulară, hepatomegalie, dispnee de efort și chiar de repaus, oboseală tulburări de ritm, etc.

Unghia roșie-albastră în cazul persoanelor diagnosticate cu intoxicație cu monoxid de carbon este expresia scăderii nivelului de xigen și creșterii concentrației de dioxid de carbon la nivelul celulelor sangvine (globulele oșii ale sângelui). Pe lângă modificarea culorii unghiale într-o nuanță roșie-albăstruie, în cadrul intoxicației cu monoxid de carbon mai pot apărea și alte manifestări clinice, precum somnolență, oboseală, cefalee, amețeli, grețuri, vărsături, incontinență sfincteriană, dureri abdominale, tulburări vizuale, tulburări de mers și de echilibru, modificări de comportament, agitație, confuzie, halucinații, convulsii, comă.

În cadrul sindromului Raynaud, modificarea culorii unghiilor cu apariția unei nuanțe roșie-albăstruie este datorată expunerii îndelungate la frig a degetelor, constricției regiunii anatomice respective, expunerii la stres emoțional intens sau la vibrații, aspecte care pot duce la apariția unor tulburări circulatorii la acest nivel. În cadrul sindromului Raynaud, pe lângă modificarea culorii unghiale cu apariția unei nuanțe roșii-albastre mai pot apărea eritemul și durerea locală.

Argiria este o afecțiune apărtă în urma expunerii prelungite sau ingestiei sărurilor de argint și se caracterizează prin modificarea nunanței unghiilor înspre albastru și a pielii înspre albastru-cenușie. Această hiperpigmentare a pielii este mai evidentă în zonele anatomice expuse mai frecvent razelor solare. [1], [2], [3], [4]

 

Diagnosticarea unghiilor roșii-albastre

Diagnosticarea afecțiunilor care duc lainstalarea unei nunanțe roșie-albăstruie la nivelul unghiilor se realizează în cadrul unui consult medical de specialitate, care cuprinde efectuarea unei anamneze amănunțite (care trebuie să cuprindă date referitoare la momentul apariției nuanței roșie-albastră la nivelul unghiilor și a celorlalte manifestări clinice asociate acesteia, potanțiali factori declanșatori ai acestei simptomatologii, date referitoare la celelalte afecțiuni de care suferă bolnavul sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și de muncă ale bolnavului, dacă fumează sau consumă alcool, medicamente administrate) și a examinării clinice a bolnavului. Ulterior, datele clinice obținute în urma consultului medical sunt coroborate cu datele obținute în urma efectuării unor investigații paraclinice (hemoleucograma completă și examenul biochimic al sângelui, ecocardiografie, ecocardiografie Doppler, examen radiologic de torace, măsurarea saturației în oxigen a sângelui periferic, determinarea gazelor respiratorii, etc.). [1], [2], [3], [4]

 

Tratamentul unghiilor roșii-albastre

În primul rând, pentru restabilirea texturii, culorii și aspectului normal al unghiilor, se recomandă adoptarea unui diete echilibrate, care să asigure necesarul zilnic de vitamine și minerale pentru dezvoltarea corespunzătoare a tuturor structurilor tisulare din organism (inclusiv a unghiilor), evitarea sau întreruperea expunerii unghiilor la factori agresivi externi, precum substanțe toxice, substanțe chimice, anumite tratamente pe bază de săruri de argint, temperaturi scăzute, raze solare, combaterea stresului emoțional, evitarea expunerii la vibrații, etc.

În cazul unui deficit de vitamină D, vitamine B, calciu, fier sau zinc, se recomandă administrarea suplimentelor alimentare dcare dețin în componență aceste vitamine și minerale. În formele severe, se poate recurge la combaterea medicamentoasă a deficitului de vitamine și minerale în organism, prin administrarea medicamentelor pe bază de calciu, fier, zinc, vitamina D sau vitamine aparținând complexului B.

În al doilea rând, cel mai important este combaterea bolii de fond care a dus la modificarea nunanței unghiilor, cu apariția unei culori unghiale roșie-albastră, total inestetică. Prin întreruperea mecanismului patogenic a bolii cauzatoare și prin îndepărtarea acesteia, unghiile vor reveni la culoarea normală, fără a fi nevoie administrarea unui tratament simptomatic local. În bsența corectării bolii de fond, culoarea unghiilor va fi corectată pe parcursul administrării tratamentului simptomatic local, însă va deveni din nou roșie-albastră, odată cu încetiniea măsurilor terapeutice simptomatice. [1], [2], [3], [4]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.