Viceprimarul municipiului Braila nu va fi supus unei interventii chirurgicale

Data publicării: 18-04-2007

Viceprimarul municipiului Braila, Lucian Ţilea, care s-a accidentat in timp ce mergea cu motocicleta, nu va fi supus unei interventii chirurgicale, starea acestuia fiind stabila, transmite corespondentul ROMPRES.

Lucian Ţilea se afla internat in spital cu clavicula rupta si o fractura de coasta, care i-a perforat plamanul, motiv pentru care este intubat, dar nu va fi supus niciunei interventii chirurgicale.
    "Nu este cazul de operatie. Are o clavicula rupta si pneumotorax. Pentru coaste rupte, nu este cazul de interventie chirurgicala, dar pacientul se va decide daca doreste sau nu asa ceva", a declarat dr. Cristian Pricop, medic ortoped in cadrul Spitalului de Urgenta Braila.
    Accidentul in care a fost implicat viceprimarul s-a petrecut vineri, 13 aprilie, in timp ce Lucian Ţilea, un impatimit al motoarelor, iesise la plimbare cu motocicleta, impreuna cu fiul sau si cativa prieteni.
    O coarda de sustinere a unui banner publicitar, care se desfacuse si atarna deasupra soselei, s-a infasurat in jurul ghidonului motocicletei pe care acesta o conducea, iar cand s-a intins la maximum, motociclistul s-a dezechilibrat si a fost aruncat pe carosabil.
    Viceprimarul s-a trezit abia la spital, iar medicii sustin ca doar casca si viteza redusa cu care acesta circula au facut ca accidentul sa nu fie fatal.

Sursa: Rompres, 18-04-2007, Vizualizari 876
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.