Chisturi sebacee

Chisturilee sebacee sunt cavități închise cu un conținut lichid sau semi-solid, situate imediat sub piele. Această denumire este folosită interschimbabil pentru mai multe tipuri de chisturi, despre care se considera în trecut că au la origine glandele sebacee. Acestea sunt denumite după celulele din care s-au dezvoltat pereții cavității:

• Chisturile epidermoide – din epiderm
• Chisturile pilare – din celulele de la baza foliculului pilos
• Chisturile sebacee propriu-zise – din celulele glandelor sebacee

Chisturile epidermoide și cele pilare sunt foarte comune în populație, sunt vizibile ca o mică umflatură nedureroasă, de obicei de dimensiunea unui bob de mazăre, semi-solidă, situată sub piele. Conțin în interior un material cu aspect „brânzos” – crezut în trecut a fi sebuum, este vorba de fapt despre un lichid cu keratină. Aceste chisturi dau rareori complicații, care pot indica intervenția asupra formațiunii:

• Ruptură și exteriorizarea conținutului
• Infecție
• Prezența într-o zonă în care se produce disconfort (organele genitale) sau deranjează estetic (pe față)
• Degenerare malignă (extrem de rar)

Chisturile sebacee propriu-zise (numite și steatocitoame) sunt foarte rare și arată asemănător cu cele pilare și epidermoide, dar fiind deseori moi, ușor depresibile. Se pot întâlni și în contextul unei boli ereditare, în care apar multiple astfel de formațiuni.

Diferențierea între variile tipuri de chisturi sebacee se realizează prin analizarea unui specimen de țesut la microscop, dar acest lucru este rareori necesar. Cel mai frecvent, nu se recomandă intervenția asupra acestor formațiuni. Atunci când este cazul, sunt excizate chirurgical, fie printr-o tehnică clasică sau folosind laserul. [1, 2, 3]

Cauze și factori de risc

Chisturile sebacee apar prin incluziunea unor celule epidermice sau ale foliculului pilos în stratul subiacent al pielii, dermul. Acestea încep să secrete lichid și keratină, care oferă conținutului chistic aspectul și mirosul caracteristice. În mod normal, chisturile sunt aseptice (nu conțin bacterii), dar se pot, în unele cazuri, suprainfecta.

Nu se cunosc exact cauzele pentru care apar chisturi sebacee, deși au fost identificate mai multe mecanisme prin care se pot forma: 

• Sechestrare celulară (epidermică) în timpul vieții embrionare – în special cele urogenitale sau din zona fontanelei anterioare
  
• Traumatisme ce impactează epidermul la nivelul dermului – accidentale sau produse în urma unor intervenții chirurgicale (biopsii, liposucție, rinoplastie)
  
• Injurii la nivelul foliculului pilos, care duc la ocluzie foliculară – traumatisme, intervenții chirurgicale, procese benigne sau maligne, expunere excesivă la soare
  
• În cadrul unor sindroame congenitale: sindromul Gardner, sindromul nevilor celulelor bazale, pahionichia congenitală

Factorii de risc pentru apariția chisturilor sebacee sunt:

• Nemodificabili: vârsta post-pubertară, sexul masculin
• Acnee în antecedente
• Expunere prelungită la soare, de-a lungul vieții
• Traumatisme ale pielii
• Infecția cu HPV [2, 4]

Semne și simptome

Chistul sebaceu se manifestă ca:

• Formațiune sferică, în relief, în formă de „dom”, situată imediat sub piele
• Dimensiunea este variabilă, dar este cel mai frecvent mică, similară cu cea a unui bob de mazăre
• Poate fi de culoarea pielii sau gălbui
• La palpare este ferm, rareori moale
• De obicei complet încapsulat, dar se poate rupe și exprimă un material cu aspect „brânzos” și miros neplăcut
• De obicei nedureros, dar poate produce disconfort, la anumite localizări
• Când este prezent pe vârful unui deget, poate produce modificări ale unghiei
• Unic sau multiplu

Chisturile sebacee se pot localiza oriunde pe corp, inclusiv pe mucoase, dar apar mai frecvent pe:

• Față
• Trunchi
• Gât
• Extremități (mâini, picioare)
• Scalp
• Organele genitale [4]

Diagnostic

Clinic

Diagnosticul clinic pentru chisturi sebacee se realizează pe baza aspectului de formațiune regulată, sferică, în relief, mobilă, situată sub epiderm și a consistenței caracteristice. Deși de cele mai multe ori nu produc neplăceri, chisturile sebacee pot fi dureroase când se localizează în zona organelor genitale, fiind situate pe un pliu de flexie (disconfort la frecarea pielii cu lenjeria) sau provocând durere în timpul actului sexual. Eritemul, căldura, eventual exprimarea de puroi semnifică suprainfectarea bacteriană a formațiunii chistice. Un por sau punct de culoare mai închisă decât restul pielii poate fi locul de fistulizare a chistului, care la presiune exprimă un material dens, semi-fluid.

Diagnosticul diferențial al chisturilor sebacee se realizează cu:

• Lipomul – este de obicei de dimensiuni mai mari și este moale, la palpare
• Neurofibromul – are localizări multiple și este ferm, la palpare
• Abcesul – prezintă semnele infecției (roșeată, căldură, durere) [4, 5]

Paraclinic

De cele mai multe ori, nu sunt necesare investigații suplimentare pentru diagnosticul chisturilor sebacee.

Atunci când chistul supurează, se poate indica realizarea unei culturi și a antibiogramei, pentru a identifica germenul infectant și tratamentul corespunzător.

În prezența chisturilor sebacee multiple apărute la o vârstă tânără, însoțite de modificări orale (dinți supranumerari, osteoame și malformații ale maxilarelor) și multiple tumori desmoide, se suspectează sindromul Gardner, pentru care se realizează investigații ulterioare. [4, 5]

Tratament

Nu este necesar tratamentul pentru chisturile sebacee asimptomatice. Atunci când sunt situate într-o zonă intens utilizată și impactată (de exemplu, pe mâini), repausul poate duce la resorbția spontană a formațiunilor. În majoritatea cazurilor, chisturile sebacee nu dau complicații și/ sau se vindecă spontan.

Nu se recomandă tratarea chisturilor sebacee la domiciliu. Chiar dacă sunt aproape de piele și „spargerea” chistului pare a fi facilă, există riscul de infecție bacteriană. În plus, eliminarea conținutului nu este suficientă pentru a preveni reapariția formațiunii.

Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos al chisturilor sebacee se recomandă în cazul în care acestea s-au infectat bacterian. Cel mai des este vorba despre stafilococi, cu excepția regiunii anogenitale, în care predomină bacteriile gram negative, ca și agenți etiologici ai infecției. Tratamentul este cu un antibiotic, care se administrează pe cale orală. Acesta se prescrie de către medic, care îl alege empiric (ținând cont de bacteria care este cel mai frecvent responsabilă de astfel de infecții) sau pe baza culturii și a antibiogramei, când este posibilă realizarea acestora.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical poate fi solicitat de pacienți în cazurile în care chistul deranjează estetic (situat la nivelul feței) sau jenează activitățile de zi cu zi. Intervenția chirurgicală este una minimă, ce se realizează sub anestezie locală. Excizia formațiunii chistice se realizează cu o incizie mică, urmată de eliminarea întregului conținut și a pereților. Există, însă, posibilitatea ca formațiunea să recidiveze, iar intervenția, oricât de limitată și bine realizată, va lăsa o cicatrice permanentă.

Există și o procedură nouă de tratare a chisturilor sebacee, al cărei eficiență nu a fost însă studiată în trialuri clinice mari. Aceasta utilizează laserul cu dioxid de carbon pentru a elimina conținutul chistic. De-a lungul următoarei luni, pereții chistului, rămași pe loc, își micșorează dimensiunile, permițând o excizie chirurgicală de dimensiuni mult mai mici. Astfel, rezultatele estetice sunt mai bune decât în cazul intervenției clasice, iar riscul de recurență pare a fi minim. [5, 6]

Concluzii

• Chisturile sebacee sunt impropriu numite astfel și este vorba cel mai frecvent de chisturi epidermoide sau pilare.
• Majoritatea persoanelor vor avea cel puțin un astfel de chist în cursul vieții.
• Acestea sunt leziuni reliefate, ferme, mobile, nedureroase, care pot apărea oriunde pe corp.
• Atunci când deranjează, pot fi eliminate prin intervenție chirurgicală clasică sau utilizând laserul. [1]