Crema de protecție solară la bebeluși - înainte sau după 6 luni?

Autor:

Crema de protecție solară la bebeluși - înainte sau după 6 luni?
Cremele și spray-urile cu factor de protecție sunt o metodă eficientă de a ne feri de efectele negative ale razelor ultraviolete. În cazul bebelușilor însă, majoritatea recomandărilor medicilor dermatologi și pediatri, precum și ale asociațiilor medicale (Academia Americană a Dermatologilor, Skin Cancer Foundation, U.S. Food and Drug Administration) susțin ca aplicarea acestor produse de protecție pe pielea copiilor să nu se facă mai devreme de 6 luni.

De ce? Pentru că pielea bebelușilor nu este la fel de matură ca a copiilor mai mari sau a adulților, ceea ce o face incapabilă încă să se protejeze, să metabolizeze și să elimine eficient substanțele chimice din cremele de protecție solară. Pielea celor mici este mai subțire, la fel și stratul cornos al pielii care o protejează, ceea ce înseamnă o barieră mai puțin eficientă împotriva factorilor externi - în acest caz, substanțele chimice din cremele de protecție. Acestea pătrund mai profund în piele, fapt ce predispune bebelușii la a dezvolta dermatite, alergii sau inflamații la nivelul pielii. De asemenea, în primele luni de viață nu este dezvoltat încă învelișul acid al pielii, care protejează împotriva bacteriilor, virusurilor și pierderii apei transepidermale.

Pe de altă parte, printre recomandările Academiei Americane de Pediatrie privind protecția pielii bebelușilor se află și ideea că în cazul în care nu se poate evita în niciun fel expunerea la soare, celor sub 6 luni li se pot aplica pe piele produse de protecție solară. Înainte de aceasta, este însă important să se folosească măsurile de protecție menționate mai sus, în principal evitarea contactului direct cu soarele.

Cum protejăm bebelușii mai mici de 6 luni de razele UV? În primul rând, ei nu trebuie expuși direct la lumina soarelui, pielea lor fiind foarte sensibilă deocamdată. Dimpotrivă, ei trebuie să stea cât mai mult timp la umbră. Îmbrăcați-i cu haine lejere, care să le acopere cât mai mult pielea și acoperiți-le capul cu o pălărie. Faceți plimbări cu bebelușii dimineața înainte de ora 10 și după-amiază după ora 16, așezându-i în cărucioare cu umbrar.

Mai multe informații despre protecția solară la copiii sub 1 an găsiți aici.

Data actualizare: 21-02-2017 | creare: 21-02-2017 | Vizite: 152
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Protecţia solară iarna
  • Solar D, crema de protecție solară care stimulează producția de vitamina D
  • Mini camera-UV care îți arată dacă ai aplicat suficientă cremă de protecție solară
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK