Hipoacuzie

Autor: ROmedic

Hipoacuzie
Hipoacuzia reprezinta diminuarea acuitatii auditive (cu cel mult 20 decibeli). Atunci cand acuitatea auditiva este diminuata foarte mult sau dispare complet, vorbim de surditate.

Organul auzului este alcatuit dintr-un aparat de perceptie si dintr-un aparat de transmisie. In functie de partea afectata, exista doua tipuri de hipoacuzie:
  • de perceptie si
  • de transmisie.

Hipoacuzia de perceptie se caracterizeaza printr-o diminuare a acuitatii auditive in care transmisia este buna, dar perceptia este defectuoasa.
Hipoacuzia de transmisie reprezinta diminuarea acuitatii auditive datorata unei atingeri a urechii externe sau medii.

Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. In functie de acesta, hipoacuzia este clasificata in patru categorii:
  • usoara,
  • moderata,
  • severa,
  • profunda,
fiecare corespunzand unui grad diferit de pierdere tonala si avand repercursiuni diferite asupra invatarii limbajului la copil.

Auzul este indispensabil copiilor pentru dezvoltarea armonioasa a limbajului. Prin urmare, hipoacuzia, in functie de gradul pierderii auditive, va perturba mai mult sau mai putin comunicarea si gradul de dezvoltare a limbajului, precum si integrarea sociala a copilului.

Cauze

Hipoacuzia de perceptie

  • varsta - diminuarea acuitatii auditive datorita imbatranirii poarta denumirea de prezbiacuzie
  • tumori cerebrale – un neurinom acustic (tumora benigna a nervului auditiv)
  • intoxicatie medicamentoasa – unele antibiotice, aspirina, diureticele
  • infectiile – parotidita epidemica (oreion), meningita
  • infectii congenitale – toxoplasmoza, rubeola, citomegalovirus (CMV), herpes, sifilis
  • anomalii congenitale
  • traumatismele sonore - zgomotele puternice (peste 90 decibeli)
  • boala Meniere – afectiune a urechii interne ce se manifesta, printre alte, prin scaderea auzului, zgomote in urechi si vertije
  • variatiile bruste de presiune – in timpul zborului, inotului, sau a exercitiilor intense
  • infectii virale ale urechii interne - labirintita
  • o leziune a cohleei – organul auzului situat in urechea interna
  • o atingere a fibrelor nervoase ale nervului auditiv sau a cailor auditive centrale (care pleaca de la urechea interna si ajung la encefal)

Hipoacuzia de transmisie

  • colesteatom - tumora benigna situata in urechea medie cauzata de o infectie
  • otita medie seroasa - infectie a urechii medii cu efuziune lichidiana
  • obstructia conductului auditiv extern – din cauza unui dop de cerumen (ceara), unei tumori sau a unei colectii purulente antrenate de o infectie
  • otospongioza – dezvoltarea unui os spongios  in urechea media, care antreneaza in timp o surditate progresiva
  • perforarea timpanului

Diagnostic

Diagnosticul hipoacuziei se bazeaza pe un examen al urechii, completat de o serie de explorari ale functiei auditive, pentru a evalua gradul pierderii auzului (examen acustic cantitativ). Alte teste indica localizarea, natura si tipul de hipoacuzie in cauza (de transmisie, de receptie nervoasa sau mixta).


Primul pas in stabilirea diagnosticului il reprezinta examinarea urechii. Cu ajutorul unui otoscop (instrument pentru vizualizarea conductului auditiv si a timpanului), medicul cauta semne ale unei infectii a urechii.


Urmatoarele teste sunt efectuate pentru a determina cauza hipoacuziei:

Audiometria - este un procedeu de investigare a functiei auditive, ce determina pragul minim auditiv pentru diferite frecvente, la ambele urechi. Rezultatele sunt apoi comparate cu ceea ce este considerat auz normal.

Testele de discriminare – sunt efectuate pentru a evalua capacitatea pacientului de a sesiza deosebirile dintre cuvintele similare. Pacientul trebuie sa distinga intre cuvinte similare monosilabice. In cazul unei hipoacuzii de transmisie, capacitatea de discriminare este normala, spre deosebire de hipoacuzia de perceptie.

Timpanometria – examen care permite punerea in evidenta a modului in care timpanul reactioneaza la modificarea presiunii in conductul auditiv.
Timpanometria consta in introducerea unei sonde dotate cu microfon in urechea pacientului si in modificarea presiunii in canalul auditiv, in timp ce pacientul asculta diferite zgomote. Rezultatele anormale ale timpanometriei indica o hipoacuzie de transmisie.
Examenul nu necesita participarea activa a pacientului si este utilizat in mod obisnuit la copii.

Proba Rinne – este un test ce permite diferentierea dintre hipoacuzia de transmisie si de cea de perceptie. Testul compara auzul pe cale aeriana si cel pe cale osoasa la aceeasi ureche. Pentru a testa auzul pe cale aeriana, diapazonul pus in vibratie este plasat la cativa centimetri de urechea pacientului. Pentru a testa transmisia sunetelor pe cale osoasa, piciorul diapazonului pus in vibratie este amplasat pe osul mastoid.
Daca durata de perceptie pe cale aeriana este redusa, in timp ce transmisia osoasa este normala, hipoacuzia este de transmisie. Daca atat transmisia aeriana cat si cea osoasa este redusa, hipoacuzia este de perceptie sau mixta.
Pacientii cu hipoacuzie de perceptie necesita investigatii suplimentare pentru a cauta alte afectiuni, precum boala lui Meniere sau tumori cerebrale.

Potentialele evocate auditive de trunchi cerebral (PEA) – test ce masoara impulsurile nervoase din trunchiul cerebral. Rezultatele sunt anormale la pacientii cu hipoacuzie neurosenzoriala sau cu tumori cerebrale.

Tratament

Tratamentul hipoacuziei depinde de cauza sa. Hipoacuzia antrenata de o obstructie a conductului auditiv (de exemplu, datorita unui dop de cerumen) se trateaza cu ajutorul unor picaturi ce dizolva cerumenul. In cazul unei efuziuni lichidiene in urechea medie, este necesara o timpanostomie – inserarea unui tub in timpan pentru a drena secretiile. Unii copii necesita o adenoidectomie – extirparea vegetatiilor adenoide hipertrofiate – pentru a permite deschiderea trompei lui Eustachio. Hipoacuzia cauzata de boli autoimune se trateaza cu corticosteroizi (prednison).


La pacientii cu otospongioza, functia auditiva poate fi restabilita cu ajutorul unei interventii chirurgicale – stapedectomia – si inlocuirea scaritei printr-o proteza. Tumorile craniene antreneaza o hipoacuzie, iar in unele cazuri, pot fi indepartate pentru restabilirea auzului.


In cazurile in care cauza hipoacuziei nu poate fi eliminata, tratamentul consta in compensarea pierderii functiei auditive. Majoritatea pacientilor cu hipoacuzie moderata sau severa utilizeaza proteze auditive. La pacientii cu hipoacuzie profunda solutia este implantul cohlear.

Protezele auditive

Rolul protezelor auditive este acela de a amplifica sunetele si nu de a restaura functia auditiva alterata. Eficacitatea lor depinde de doi factori importanti: natura si gradul pierderii auzului.

Tipurile de proteze auditive

Proteza auditiva retroauriculara (BTE) – asa cum indica numele sau, acest tip de proteza este amplasat in spatele pavilionului urechii. Contine un microfon, un amplificator si un receptor. Corpul protezei auditive este instalat in spatele urechii, fiind ancorat cu ajutorul unei piese numite oliva. Aceasta ghideaza sunetul si este realizata dupa mulajul urechii.


Proteza auditiva intraauriculara – Conca (ITE) – acest tip de proteza se instaleaza direct in conca (depresiunea centrala a pavilionului urechii), prelungindu-se in conductul auditiv extern. Toate partile protezei sunt plasate intr-un tub adaptat dimensiunilor urechii.


Proteza auditiva intraauriculara – Canal (ITC) – functioneaza in acelasi mod ca si tipul precedent de proteza, dar dimensiunile sale reduse o fac mai putin vizibila.


Proteza auditiva intraauriculara – Complet in canal (CIC) – acest tip de proteza este utilizat pentru hipoacuzia usoara spre moderata. Datorita dimensiunilor sale, proteza este aproape invizibila. Functionarea sa este similara celorlalte tipuri de proteze auditive intraauriculare.

Componentele unei proteze auditive

Toate protezele auditive contin aceleasi componente de baza:

  • Microfonul – are rolul de a capta sunetele, transformandu-le apoi in energie electrica. In general, cu cat sunetul este mai apropiat de microfon, cu cat va fi mai bine captat.
  • Amplificatorul – creste intensitatea energiei electrice ce provine din microfon.
  • Receptorul – transforma energia electrica in energie acustica.
  • Bateria – furnizeaza energia necesara functionarii protezei auditive.
  • Oliva – serveste la ancorarea protezei in ureche, in cazul protezelor auditive retroauriculare. Are si rolul de a ghida sunetul din proteza auditiva spre conductul auditiv.

Implantul cohlear

Implantul cohlear este un dispozitiv medical electronic, utilizat pentru pacientii cu hipoacuzie severa sau profunda, in cazul carora protezele auditive nu sunt eficiente. Dispozitivul este constituit dintr-o parte externa, amplasata retroauricular si din electrozi plasati pe cale chirurgicala in interiorul cohleei (in urechea interna).

Implantul cohlear transmite semnale electrice direct nervului auditiv, cu ajutorul electrozilor implantati in cohlee. Din acest punct de vedere, implantul este foarte diferit de protezele auditive, al caror scop este de a amplifica sunetele, astfel incat sa poata fi percepute de urechea afectata. Implanturile cohleare stimuleaza direct nervul auditiv. Sunetele generate sunt diferite de cele normale si necesita o perioda de timp de adaptare. Totusi, implanturile fac posibila perceperea sunetelor ambientale si a vorbirii. In plus, pacientii pot invata sa isi moduleze vocea astfel incat sa fie intelesi, pentru a facilita conversatiile.

Utilizarea unui implant cohlear este mai eficienta la persoanele in cazul carora pierderea auzului este recenta.

Prevenirea hipoacuziei

Pierderea auzului legata de inaintarea in varsta nu poate fi prevenita. Totusi, unele masuri pot fi luate pentru a preveni hipoacuzia cauzata de traumatismele sonore si constau indeosebi in evitarea expunerii la zgomotele puternice.


Pentru expunerea profesionala la zgomote (santiere de constructii, utilizarea de materii explozive sau arme de foc) se recomanda utilizarea de casti fonoprotectoare.


Vaccinarea copiilor este de asemenea importanta, deoarece reduce riscul de boli infectioase ce pot antrena pierderea permanenta a functiei auditive sau surditatea.
Anumite medicamente trebuie evitate pentru a preveni leziunile nervului auditiv (cele cu ototoxicitate ridicata – in special aminoglicozidele). Daca evitarea acestor medicamente nu este posibila, dozele de administrare a medicamentului trebuie strict supravegheate pe toata durata tratamentului. Riscul de ototoxicitate este mai mare in cazul administrarii de doze ridicate, sau in tratamentele prelungite.


Data actualizare: 16-01-2014 | creare: 24-09-2007 | Vizite: 80071

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK